Economic

Chiţoiu despre Roşia Montană: Proiectul va demara în acest an

Ziarul de Vrancea
1 iun 2012 978 vizualizări
"Mineritul va continua în toată ţara, dar vrem să îl exploatăm eficient, nu să vindem resursa pe bani puţini”, spune ninistrul Economiei, Daniel Chiţoiu

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, ieri, că este convins că proiectul de la Roşia Montană va începe în acest an, precizand că mineritul va continua în toată ţara, dar intenţia este ca resursa să fie exploatată eficient. Chiţoiu a fost întrebat ce se întamplă cu proiectul de la Roşia Montană, în timpul unei vizite în localitate. "Eu sunt convins că acest proiect va demara în acest an", a spus Chiţoiu. El a afirmat că împreună cu Rovana Plumb, la ministerul căreia se află decizia privind acordarea avizului de mediu şi de a stabili garanţii pentru investitori, urmează să ia o hotărare. "Mineritul va continua în toată ţara, dar vrem să îl exploatăm eficient, nu să vindem resursa pe bani puţini şi să păgubim statul roman, populaţia Romaniei", a spus Chiţoiu. Ministrul Economiei a întărit afirmaţia făcută în faţa presei şi în cadrul unei întalniri cu localnicii din Roşia Montană, cărora le-a spus că prezenţa sa în localitate este "o garanţie că mineritul în această zonă se va dezvolta". "Prezenţa mea aici este o garanţie că mineritul în această zonă se va dezvolta. Noi ne-am propus ca pană la sfarşitul acestui an să luăm o decizie politică, atat în ceea ce priveşte începerea mineritului la Roşia Montană, cat şi la Cuprumin Abrud", a spus Chiţoiu. Ministrul Economiei a vizitat, ierii, localitatea Roşia Montană unde a avut o întalnire, în centrul comunei, cu membri şi simpatizanţi USL, cu care a discutat despre proiectul minier şi problemele acestora. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, recent, că este nevoită să amane convocarea Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul de la Roşia Montană, pe motiv că instituţia va primi vizita unor experţi ai CE. Rovana Plumb anunţase că intenţionează să convoace o şedinţă a Comitetului de Analiză Tehnică pentru proiectul Roşia Montană în care să fie discutate concluziile din auditul juriştilor referitoare la întreruperea procedurii de evaluare ca urmare a anulării unor planuri de urbanism. Anterior, Rovana Plumb declara că nu a primit auditul prin care juriştii recomandă oprirea analizei proiectului de la Roşia Montană în lipsa unor planuri de urbanism valabile, fiind contrazisă atunci de fostul titular al portofoliului, Korodi Attila, care afirma că i l-a predat. Rovana Plumb declara că a găsit respectivul document şi a luat la cunoştinţă conţinutul lui. Decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic, afirma, în 10 mai, premierul Victor Ponta. El adăuga că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiţii vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri "sau poate niciodată". În opinia premierului, un asemenea proiect nu poate fi derulat pentru un om politic, "indiferent cum îl cheamă sau ce funcţie importantă ocupă", ci doar pentru oamenii din zona respectivă şi pentru Romania. "Cand se îndeplinesc aceste trei condiţii, înainte de alegeri, după alegeri sau poate niciodată, nu vă pot răspunde în acest moment", adăuga Ponta.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Paula, acum 4336 zile, 20 ore, 12 minute, 24 secunde
@insider: nu va ramane nimeni cu cianuri, pentru ca ele sunt doar materiile prime folosite in exploatare. ce va ajunge in iaz, va avea o cantitate nesemnificativa de cianura, 1 picatura de cianura la citeste integral
insider, acum 4339 zile, 59 minute, 52 secunde
Mai pe scurt, marea schimbare guvernamentala inseamna ca spaga nu se va mai duce la PDL ci se va duce la USL. Romanii vor ramane tot cu cianurile si otravurile pe cap.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.