Economic

Cursul leu/euro este în creştere accelerată

Ziarul de Vrancea
23 mai 2012 786 vizualizări
Cursul de referinţă anunţat de BNR a doborat precedentul record şi a urcat 4,4587 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat ieri de Banca Naţională a Romaniei (BNR) a atins un nou maxim istoric, de 4,4587 lei/euro, în urcare cu 1,35 bani faţă de marţi, iar dealerii spun că banca centrală a vandut indirect volume semnificative de euro pentru a tempera o depreciere mai accentuată a leului. În sesiunea de marţi, cursul s-a plasat la 4,4452 lei/euro, iar precedentul record a fost atins miercurea trecută, de 4,4463 lei/euro. Cursul leului faţă de euro a depăşit record după record de la începutul lunii mai, depreciindu-se cu 1,4%, iniţial din cauza turbulenţelor de pe scena politică locală, la care s-au adăugat temerile privind soliditatea zonei euro. De la începutul anului, leul a pierdut 3,2% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie. Totodată, a continuat să urce şi referinţa pentru dolar, cu 4,55 bani, la 3,5272 unităţi, un nou maxim începand cu 1 iulie 2010. La data menţionată, referinţa s-a situat la 3,5420 lei/dolar. Pentru francul elveţian, cotaţia a crescut la 3,7133 lei/franc, reprezentand un nou nivel maxim începand cu 5 septembrie 2011. La începutul lunii septembrie, francul a fost cotat la 3,8133 lei. Cursul a urcat peste 4,4600 lei/euro în prima oră a şedinţei, deprecierea leului şi a celorlalte valute din regiune fiind influenţată de scăderea euro în raport cu dolarul. Maximul zilei a fost de 4,4640 lei/euro. Cotaţiile au început să scadă spre jumătatea sesiunii, iar cu puţin timp înainte de ora 13:00, cand BNR stabileşte cursul de referinţă, schimburile se perfectau la 4,4600 - 4,4620 lei/euro. Dealerii spun că BNR a vandut volume semnificative de euro pentru a susţine cursul aproape de 4,46 lei/euro, iar jucătorii străini au fost principalii cumpărători de valută. "Lipsa unei intervenţii valutare agresive ar trebui să menţină presiunea de depreciere şi, presupunand că apetitul pentru risc la nivel internaţional nu va înregistra o modificare majoră, pare probabil ca leul să se îndrepte către nou nivel de rezistenţă, probabil 4,5 lei/euro", crede Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank. Nivelul record atins pe piaţa interbancară a fost de 4,4675 lei/euro, consemnat pe data de 1 mai, cand în Romania a fost zi nebancară, iar paritatea a fost tranzacţionată de jucătorii internaţionali pe alte pieţe. Potrivit dealerilor, euro s-a depreciat masiv în raport cu dolarul, întrucat jucătorii nu au încredere că liderii UE vor lua decizii importante la summitul de miercuri pentru a combate criza datoriilor. De regulă, în momente mai tensionate, jucătorii se retrag spre active mai sigure, iar dolarul este privit ca o monedă mai sigură decat euro şi, implicit, şi decat valutele din regiune.

“BNR foloseşte instrumentarul, dar efectele sunt limitate”

Noul maxim istoric al cursului de schimb este cauzat de "veştile rele" din zona euro, iar în aceste condiţii eforturile de temperare din parte băncilor centrale sunt limitate, deşi BNR foloseşte instrumentarul adecvat şi leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă, afirmă Adrian Vasilescu. "Deprecierea din ziua de 23 mai a fost cauzată, ca şi în zilele de 8-16 mai, în principal de veştile rele venite din zona euro. În întreaga regiune, monedele au suferit deprecieri accentuate. Dacă piaţa valutară, începand din 17 mai pană în 21 mai, părea să-i imprime leului o nouă tendinţă, de apreciere în raport cu euro, calmarea cursului s-a produs sub influenţa unor informaţii dacă nu liniştitoare cel puţin cu un grad de pesimism ceva mai redus venite de la reuniunea G8. Luni însă bursa ştirilor şi-a schimbat trendul şi pesimismul a revenit. Toate monedele din regiune au suferit noi deprecieri", a spus consilierul guvernatorului BNR."Opinia publică fiind inflamată, cele mai mici aluzii provoacă mişcări imediate şi violente în pieţe. Pe bună dreptate, numeroşi analişti au precizat că, în astfel de împrejurări, eforturile de temperare făcute de băncile centrale, oricat de mari ar fi, nu pot avea decat efecte limitate. Banca Naţională a Romaniei, care monitorizează cu mare atenţie evenimentele, foloseşte instrumentarul adecvat pentru ca şocurile provocate să aibă durată scurtă şi intensitate minimă. Dovadă că miercuri 23 mai, ca şi în toate celelalte zile de după 8 mai, deprecierea leului a fost minimă, iar în această perioadă leul a pierdut numai 1,26%, în timp ce zlotul polonez s-a depreciat cu 3,87%, forintul unguresc cu 5,16% iar coroana cehă cu 1,85%. Leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă în faţă şocurilor externe", a comentat Vasilescu.

Patronii se aşteaptă la deteriorarea situaţiei economice


principalii factori care vor afecta negativ afacerile sunt: corupţia şi lipsa surselor de finanţare

Oamenii de afaceri se aşteaptă la deteriorarea economiei în perioada următoare, lipsa surselor de finanţare şi a celor pentru investiţii, corupţia şi accesarea fondurilor europene fiind principalii factori care vor afecta economia romanească în următorul an, potrivit unui studiu GfK. "Principalul factor care va influenţa economia în următoarele 12 luni are de-a face cu lipsa surselor de finanţare şi a celor pentru investiţii. Atunci cand răspunsurile la această întrebare sunt corelate cu restul evaluărilor liderilor din mediul de afaceri, devine evidentă aşteptarea ca starea economiei să se degradeze. La această aşteptare contribuie sentimentul că se deteriorează calitatea forţei de muncă, că investiţiile (din surse publice, fonduri europene sau surse private) sunt în scădere, că situaţia financiară a populaţiei nu se îmbunătăţeşte şi că productivitatea şi profiturile scad", se arată într-un studiu al Fundaţiei Romanian Business Leaders (RBLS), efectuată în parteneriat cu compania GfK. Cercetarea, prezentată miercuri într-o conferinţă, are la bază răspunsurile a 171 de antreprenori şi manageri din Romania. Astfel, 77% dintre respondenţi au indicat lipsa investiţiilor ca principalul fenomen economic important care va afecta economia în următorul an, iar 75% au indicat corupţia. Pe locul trei, cu un procentaj de 68%, se află accesarea fondurilor de investiţii, acest factor fiind urmat de pesimismul investitorilor - 68% şi incertitudinea economică - 64%. În ceea ce priveşte fenomenele care vor afecta societatea în următorul an, antreprenorii au apreciat că exportul forţei de muncă, creşterea abandonului şcolar şi îmbătranirea populaţiei vor avea cele mai mari influenţe sociale. "Nu este de mirare că majoritatea văd ca tendinţe majore pierderea lucrătorilor calificaţi. La intersecţia dintre aceste două tendinţe stă o scădere importantă de competitivitate pentru companiile romaneşti", se precizează în raport. La nivel extern, principala problemă pentru toate categoriile de manageri - antreprenori, manageri de companii mari - este adancirea crizei euro şi scăderea economiei europene. Consecinţele fenomenelor externe pe care oamenii de afaceri le văd sunt în principal investiţiile reduse şi scăderea sau stagnarea exporturilor, ceea ce pentru piaţa romanească ar însemna stagnare economică, întrucat consumul nu are capacitatea de a susţine creşterea. Concluziile studiului arată că antreprenorii au mai multe îngrijorări decat managerii companiilor cu peste 100 de angajaţi. Migraţia forţei de muncă este văzută ca o îngrijorare importantă pentru antreprenori, iar educaţia este de asemenea o problemă care le creează angoase. La acestea se adaugă inflaţia şi costurile mari în derularea activităţii pentru mediul de afaceri, precum şi insolvenţa agenţilor economici şi lipsa de capital. Sărăcia, scăderea calităţii vieţii romanilor sunt considerate consecinţe dureroase de către antreprenori, într-o măsură mai mare decat în cazul managerilor din companiile mari. Cercetarea a analizat şi fenomenele interne cu cel mai mare impact asupra economiei Romaniei în următoarele 12-18 luni, pe primul loc plasandu-se alegerile parlamentare şi locale. "Agenda internă va fi dominată de temele asociate alegerilor locale şi parlamentare şi de pregătirea alegerilor prezidenţiale din 2013. în combinaţie cu agenda politică, sau poate dominată de aceasta, liderii companiilor pun pe lista de tendinţe importante şi potenţiale amanări în proiectele finanţate cu fonduri europene sau în proiectele de infrastructură", se precizează în studiu.

Guvernul vrea o măsură stranie: Impozit 0 pentru profituri în creştere

Guvernul vrea să introducă un "impozit zero" pentru diferenţa între profitul obţinut într-o anumită perioadă şi cel declarat într-un interval anterior, a declarat miercuri, ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, care apreciază că măsura este una "mai stranie". "În următoarele şase luni nu există măsuri de reducere a taxelor, doar una mai stranie, la care lucrăm. Aceasta se referă la un impozit zero pentru profitul care depăşeşte ceea ce s-a produs într-o perioadă anterioară, 2011 sau trimestre din 2011. Practic, mediul privat să poată să producă mai mult decat a produs în 2011 sau dacă nu poate să producă măcar să arate un profit mai mare", a declarat Isar, la o întalnire cu reprezentanţii mediului de afaceri. El nu a prezentat detalii. Impozitul pe profit a adus anul trecut 10,289 miliarde lei la bugetul de stat şi 3,23 miliarde lei în primul trimestru din anul în curs.

O companie coreeană vrea să investească 150 milioane dolari în Romania

Compania Hyosung, din Coreea de Sud, intenţionează să investească circa 150 de milioane de dolari în Romania, într-o fabrică de componente anvelope şi airbaguri auto. Investiţia ar putea fi lansată în perioada imediat următoare, potrivit Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afacaeri. Proiectul a fost discutat de către conducerea Hyosung Corporation cu ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, aflat în perioada 21-22 mai în Coreea pentru a conduce o reuniune a comitetului de cooperare industrială Romania - Coreea. Hyosung este o corporaţie industrială listată la Seoul, cu o capitalizare de piaţă de circa 1,2 miliarde euro şi activităţi în sectoarele textilelor, materialelor industriale, industriei chimice, industriei grele, construcţiilor, tradingului de produse chimice şi din oţel, importului de automobile şi serviciilor financiare. Compania este cunoscută şi ca producător al motocicletelor Hyosung, afacere vandută însă, în 2007, grupului S&T Motors, de asemenea din Coreea.

Reţeaua de socializare ajunge pe mînă autorităţilor financiare

Facebook, banca de investiţii Morgan Stanley şi operatorul bursier Nasdaq OMX sunt ţintele mai multor anchete şi procese iniţiate de autorităţile financiare din SUA şi de investitori referitor la modul în care s-a derulat oferta publică iniţială a reţelei de socializare. Oferta publică iniţială şi listarea Facebook au atras atenţia autorităţii americane care supraveghează casele de brokeraj, Autoritatea de Reglementare a Industriei Financiare, dar şi a Comisiei de Valori Mobiliare din SUA. Reprezentanţii celor două instituţii nu au indicat dacă vor începe investigaţii, însă au menţionat că analizează atent situaţia, potrivit Reuters. Autorităţile din statul Massachusetts au transmis o citaţie către Morgan Stanley pentru a prezenta noi informaţii privind discuţiile dintre analişti şi investitori înaintea listării Facebook. O firmă de avocatură din Los Angeles a iniţiat un proces colectiv împotriva Facebook, Morgan Stanley şi celorlalţi aranjori ai IPO, acuzand companiile de ascunderea unor informaţii cheie. Firma a invitat toţi investitorii care se consideră păgubiţi în urma listării Facebook să se alăture acţiunii în justiţie. Un investitor a iniţiat un proces la New York împotriva operatorului bursier Nasdaq OMX, invitand să participe toţi investitorii care au pierdut bani din cauza întarzierilor şi erorilor apărute în sistemele bursei Nasdaq în timpul derulării ofertei publice iniţiale şi în primele ore după listarea Facebook. Acţiunile Facebook au închis marţi la New York în scădere cu 8,9%, la 31 de dolari, după ce au pierdut luni 11% din valoare. Astfel, investitorii care au cumpărat acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale au pierdut 18% din banii investiţi în primele trei şedinţe bursiere de tranzacţionare a titlurilor Facebook. Cei care au cumpărat acţiuni Facebook la 45 de dolari, varful înregistrat vineri, în şedinţa de debut a Facebook, au pierdut pană în prezent 31% din investiţie. Oferta publică iniţială a fost un succes absolut pentru Facebook şi acţionarii "vechi", care au investit devreme în dezvoltarea companiei. Reţeaua a atras 16 miliarde de dolari prin listarea la bursă, reuşind să marcheze la debut o capitalizare de piaţă de peste 100 miliarde de dolari. Oferta a fost organizată de 33 de intermediari, în frunte cu banca de investiţii Morgan Stanley.

Bancherii elveţieni au ieşit la vanătoare de milionari francezi

Bancherii elveţieni se pregătesc pentru un aflux de imigranţi francezi bogaţi după ce algerile prezidenţiale din Franţa au fost caştigate de socialistul Francois Hollande, care a propus în campania electorală o taxă de 75% pe veniturile de peste un milion de euro, potrivit Bloomberg. Propunerea face parte din planul preşedintelui francez de reducere a deficitului bugetar, dar ar putea împinge cetăţeni francezi bogaţi să se mute în Elveţia, unde pot beneficia de taxe foarte mici printr-un sistem special, numit "aranjamentul fiscal", care prevede plata unei sume fixe de către unii rezidenţi, stabilită în funcţie de chiria plătită anual (sau valoarea de închiriere a locuinţei) şi nu are legătură cu veniturile reale sau averea. "S-a deschis sezonul de vanătoare la bogaţi în Franţa. Numărul francezilor bogaţi care cer sprijin (pentru relocarea în Elveţia, n.r.) s-a triplat în ultimele 18 luni", a declarat Francois Micheloud, partener la firma elveţiană Micheloud & Cie, care ajută străinii să se mute în Elveţia. La sfarşitul anului 2010, sistemul "aranjamentului fiscal" includea 5.445 de persoane, peste o treime fiind francezi, a spus Micheloud. Din cele mai bogate 300 de familii care trăiesc în Elveţia, 43 sunt franceze, inclusiv familia Peugeot, potrivit unei liste publicate în decembrie de revista Bilan. "Vom vedea un nou val de oameni şi companii care se mută în străinătate. Valul cel mare va veni în 2013, cand oamenii vor vedea ce fel de taxe vor plăti", a afirmat Olivier Cadic, om de afaceri francez care şi-a mutat firma în Marea Britanie şi candidează pentru unul dinlocurile rezervate diasporei în parlamentul de la Paris.

Germania a împrumutat 4,6 miliarde euro fără dobandă

Germania a atras o cerere puternică ieri la o licitaţie de obligaţiuni şi a împrumutat 4,56 miliarde de euro pe doi ani, chiar dacă nu a oferit dobandă investitorilor, ca urmare a temerilor privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, potrivit CNBC. Lipsa unui cupon nu a descurajat investitorii, îngrijoraţi că un nou guvern în Grecia ar putea respinge termenii acordului de finanţare externă, forţand ieşirea ţării din uniunea monetară. Ieşirea Greciei din zona euro ar putea creşte presiunea şi asupra altor state cu dificultăţi. Germania a vandut obligaţiuni pe doi ani în valoare de 4,56 miliarde de euro, cu cupon zero şi un randament de 0,07%. Potrivit Bloomberg, este pentru prima dată cand Germania, singura ţară euro cu rating maxim "AAA" şi perspectivă stabilă, vinde obligaţiuni pe doi ani fără cupon. "A fost o licitaţie cu cerere solidă, ceea ce arată că sunt investitori care consideră că există valoare în obligaţiunile germane la randament apropiat de zero", a declarat Peter Chatwell, analist la Credit Agricole. Costurile extrem de reduse de împrumut ale Germaniei sunt în contrast cu cele ale unor ţări europene puternic afectate de criza datoriilor.

Taxa pe tranzacţiile financiare a fost aprobată

Parlamentul European a adoptat ieri, cu o majoritate largă, introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare în UE, însă propunerea se va lovi, în Consiliul European, de opoziţia unor state precum Marea Britanie, Suedia sau Olanda. PE recomandă aplicarea taxei chiar dacă nu va fi votată, în Consiliu, de toate statele UE, se spune într-un comunicat transms miercuri de legislativul european. Statele membre au drept de veto în Consiliu în privinţa proiectelor legate de taxare. Principalii susţinători ai propunerii sunt Germania şi Franţa, iar cel mai vehement oponent este Marea Britanie, care vrea să protejeze statutul Londrei de centru financiar global. PE a adoptat, cu 487 voturi "pentru" şi 152 "împotrivă", nivelurile de taxare propuse de Comisia Europeană, de 0,1% în cazul tranzacţiilor cu acţiuni şi obligaţiuni, respectiv 0,01% în cazul tranzacţiilor cu derivate, însă a adus mai multe modificări proiectului. Parlamentul UE vrea ca modificarea propunerii astfel încat taxa să fie structurată pentru a acoperi cat mai mulţi traderi, iar evaziunea să fie neprofitabilă. Astfel, PE a adăugat, la proiectul propus de CE, un "principiu al asigurării", prin care instituţiile financiare din afara UE ar fi obligate să plătească taxa dacă tranzacţionează pe titluri şi instrumente emise iniţial în interiorul Uniunii. Spre exemplu, o tranzacţie cu acţiuni Siemens între o instituţie din Hong Kong şi una din SUA ar fi supusă acestei taxe, se spune în comunicatul PE.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.