Economic

Mozaic economic:Grupul Praktiker a început să închidă magazine

Ziarul de Vrancea
3 mai 2012 2405 vizualizări
Retailerul german de bricolaj Praktiker a început primele închideri de magazine, parte a programului de restructurare a grupului, potrivit presei germane, citate de portalul Planet Retail

Un magazin al grupului a fost închis la sfîrşitul lunii martie, iar cel puţin alte opt vor urma în a doua jumătate a anului, potrivit publicaţiei germane Lebensmittel Zeitung, specializată în retailul alimentar. Numărul total de magazine care vor trebui închise va depinde de rezultatul negocierilor cu proprietarii spaţiilor comerciale şi investitorii, a declarat un purtător de cuvînt al Praktiker pentru Lebensmittel Zeitung. Potrivit informaţiilor din piaţă, 30 de magazine Praktiker sînt considerate neprofitabile. În Romania, vînzările Praktiker au scăzut cu 10,6% în primul trimestru, la 23,1 milioane euro. La sfîrşitul primului trimestru, Praktiker opera în Romania 27 de magazine, piaţa locală fiind cea mai mare pentru retailer după cea din Germania. Firma austriacă de investiţii Maseltov, care deţine 10% din acţiunile Praktiker, şi instituţia austriacă de private banking Semper Constantia, cu 5% din titluri, au cerut ca grupul să se retragă din Europa de Est. Potrivit unui articol Financial Times Deutschland de la sfîrşitul lunii martie, vînzarea operaţiunilor din Europa de Est ar putea aduce Praktiker 50-70 de milioane de euro. Directorul general al Praktiker, Thomas Fox, a declarat însă că o renunţare la întreaga divizie internaţională nu este pe agenda retailerului, dar va fi analizată diferenţiat situaţia acestor pieţe. La sfîrşitul lunii martie, Praktiker opera în total 440 de magazine, din care 111 prin divizia internaţională, activă preponderent în Europa Centrală şi de Est. în Germania, piaţa de origine, Praktiker avea în martie 329 de magazine, inclusiv sub alte branduri, precum Max Bahr.

Centrala de la Cernavodă poate rezista la seisme de peste 7,8 grade

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Borbála Vajda, a declarat, ieri, că, în urma efectuării "testelor de stres" asupra Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, unitatea poate rezista la seisme cu magnitudine de peste 7,8 grade pe scara Richter. CNCAN a precizat că evaluarea riscurilor cauzate de cutremure a fost făcută în conformitate cu standardele internaţionale curente şi cele mai bune practici actuale în domeniu. La evaluarea marjelor de siguranţă pentru rezistenţa structurilor, sistemelor şi componentelor CNE Cernavodă la evenimente seismice, au participat experţi internaţionali şi specialişti din partea Institutului Naţional de Fizica Pămîntului, care au confirmat o protecţie adecvată a centralei chiar şi în cazul unor cutremure extreme. Borbála Vajda a precizat că au fost analizate cutremurele iniţiate în mai multe provincii sau surse seismotectonice (Vrancea, Sabla şi Dobrogea) şi a rezultat că sursa dominantă este Vrancea. Cutremurul maxim posibil estimat pentru Romania generează o acceleraţie maximă în plan orizontal la nivelul solului de 0,18 g (0,18 din acceleraţia gravitaţională medie a Pămîntului) şi poate fi asociat unui seism cu magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter în zona Vrancea.  CNE Cernavodă a fost proiectată pentru 0,2 g, iar în urma evaluării a rezultat că structurile şi echipamentele rezistă pînă la 0,4 g fără pierderea funcţiilor fundamentale de securitate nucleară şi, deci, nu au fost identificate "puncte slabe" nici în cazul unor cutremure cu o magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter, a spus preşedintele CNCAN. Borbála Vajda a menţionat că, în ceea ce priveşte inundaţiile, marjele de siguranţă existente pentru CNE Cernavodă sînt suficient de mari pentru a preveni apariţia efectelor de tip "cliff-edge" (cele pentru care se pierd brusc funcţiile de securitate nucleară) şi nu exisă puncte slabe nici pentru scenarii ipotetice în care s-ar produce inundaţii din cauza nivelului crescut al Dunării, combinat cu ploi torenţiale pe amplasament, cu mult peste maximele istorice înregistrate. Un eveniment care ar duce la pierderea funcţiilor de securitate nucleară din cauza inundaţiilor este considerat improbabil. Marjele de siguranţă ale centralei în ceea ce priveşte inundaţiile au fost reconfirmate prin calcule şi analize noi, realizate de INHGA.

Blejnar spală putina

Fostul şef ANAF Sorin Blejnar a anunţat, într-o declaraţie că demisionează de la conducerea departamentului care va controla marile averi, deoarece nu doreşte să lucreze într-o administraţie condusă de Victor Ponta, şi că va activa într-o firmă privată sau se va implica în politică. "Am decis să demisionez din funcţia publică de director al Departamentului numit generic «Direcţia de Control al Marilor Averi», din cauza faptului că sînt un om de onoare. Refuz să lucrez într-o administraţie publică condusă de un premier care în ultimii ani a atacat şi denigrat continuu activitatea ANAF şi a conducerii acesteia din considerente personale şi politice. În timpul mandatului am încercat, şi în bună parte am reuşit, să instaurez un principiu foarte clar : «Legea fiscală trebuie respectată de toţi contribuabilii». Doar aşa am reuşit în toţi aceşti ultimi ani, marcaţi de o criză economică financiară globală profundă, să asigurăm veniturile bugetare necesare plăţii pensiilor, salariilor şi finanţării investiţiilor statului. în viitor voi activa în mediul privat, avînd deja cîteva oferte de colaborare de la companii private, însă analizez în perioada următoare şi varianta de a intra în politică", a declarat fostul preşedinte ANAF. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, ulterior, că preşedintele agenţiei, Şerban Pop, a avut ieri o întîlnire cu Sorin Blejnar, fiind acceptată încetarea raporturilor de muncă ale acestuia cu ANAF începînd cu data de 3 mai.

Scădere neaşteptată a preţurilor la alimente

Preţurile alimentelor la nivel global au coborît în aprilie, pentru prima dată în acest an, ca urmare a ieftinirii zahărului şi cerealelor, şi s-ar putea înscrie pe un trend descendent în următoarele luni, potrivit Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură a ONU. Indicele Preţurilor Alimentelor, prin care organizaţia urmăreşte lunar evoluţia preţurilor pe piaţa mondială pentru un coş format din cereale, oleaginoase, lactate, carne şi zahăr, s-a situat la 214 puncte în aprilie, comparativ cu 217 puncte în martie, lună pentru care datele au fost revizuite, potrivit Reuters. Nivelul indicelui a fost împins în jos de scăderile lunare cu 2,5% a preţul porumbului, cu 1% la grîu şi cu 5% la zahăr, care au anulat majorarea cu 2,2% la uleiuri vegetale. "Preţurile vor rămîne, probabil, sub o presiune de scădere în următoarele cîteva luni", a declarat Abdolreza Abbassian, economist la Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură, adăugînd că vremea rămîne un factor critic. Preţul soia, aflat în creştere de la începutul anului, va continua, probabil, să urce, punînd presiune şi pe cotaţia porumbului, a adăugat Abbassian.

GfK: Romanii sînt mai prudenţi cu cheltuielile

Nivelul încrederii romanilor în îmbunătăţirea situaţiei economiei naţionale a înregistrat o uşoară creştere în primul trimestru, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, dar populaţia a devenit mai prudentă atunci cînd vine vorba despre disponibilitatea de cumpărare, conform GfK. Studiul GfK "Climatul de consum Europa" a urmărit evoluţia aşteptărilor privind starea economică, veniturile şi dorinţa de cumpărare în rîndul consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Cehia, Romania şi Spania. Cele 12 ţări însumează circa 80% din populaţia totală a celor 27 de state membre ale UE. Analiza arată că în ultimele trei luni ţările UE au prezentat date economice foarte variate, iar cetăţenii din diferite state evaluează situaţia economică din ţara lor şi propria lor situaţie într-un mod foarte diferit. "La începutul anului 2012, Europa continua să traverseze o criză economică şi financiară. Cu toate că pericolul acut pare să fi fost evitat de haircut-ul acordat Greciei, există încă îngrijorarea că ţările UE vor aluneca din nou în recesiune datorită crizei economice susţinute. în acest context, se pune şi întrebarea dacă măsurile de austeritate dure implementate în momentul de faţă în toate ţările UE sînt soluţia corectă. Este cert că Grecia, Spania, Portugalia şi Italia vor trebui să se ocupe iniţial de datele economice negative", se arată într-un comunicat GfK Romania.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.