Economic

Salariile din administratia vranceana costă 238 milioane lei

Mihai Boicu
18 apr 2012 971 vizualizări
Limita maximă aprobată în acest an pentru cheltuielile de personal din administraţia locală din judeţul Vrancea a fost stabilită la 238,3 milioane lei.

Suma ţine cont de restricţiile bugetare impuse de Guvern, în condiţiile acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) care prevede sume mai mici pentru cheltuielile salariale în sistemul bugetar. Potrivit deciziei prin care şeful Finanţelor Publice, Ion Ghionea, a aprobat redistribuirea între unităţile administrativ teritoriale din Vrancea a plafonului anual reprezentînd nivelul maxim al cheltuielilor de personal, cel mai mare buget îl are Consiliul Judeţean Vrancea, de 32,9 milioane lei, care are în subordine şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care numără peste o mie de angajaţi. În continuare urmează Focşaniul, municipiul reşedinţă de judeţ, cu 65,8 milioane lei, Adjudul, cu 19,4 milioane lei, Panciu, cu 8 milioane lei, Mărăşeşti, cu 7 milioane lei şi Odobeşti – 6,1 milioane lei. Din mediul rural, comuna Vidra are cel mai mare buget pentru cheltuielile de personal, respectiv 4,1 milioane lei, urmată de Dumitreşti, cu 3,6 milioane lei. Acestea sînt şi cele mai mari comune din judeţul Vrancea. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.