Economic

Bursa a stagnat, într-o piata cu volume reduse de tranzactionare

Ziarul de Vrancea
17 apr 2012 815 vizualizări
Bursa a stagnat, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare

Bursa de la Bucureşti a crescut nesemnificativ, cu 0,15%, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori nu s-au întors din scurta vacanţă prilejuită de sărbătoarea Paştelui, astfel că tranzacţiile au însumat doar 14,5 milioane lei (3,3 milioane euro).
Piaţa a deschis ziua în scădere uşoară, iar cu puţin înainte de ora 12:00 a fost atins punctul minim al primei părţi a zilei. La acel moment, indicele general al Bursei BET-C era cu 0,43% sub închiderea de vineri.
Ulterior, piaţa a început să revină uşor, iar în a doua parte a zilei majoritatea indicilor s-au stabilizat pe verde. "Această stare de conservare a portofoliilor continuă şi după vacanţa de Paşte şi este un semn că cel puţin pentru moment piaţa încă nu a ieşit din tiparul ultimei perioade. Chiar dacă pe plan extern este o perioadă de raportari financiare, iar ştirile privind problemele din Europa continuă să atragă atenţia investitorilor, piaţa locală încă nu a reacţionat în niciun fel. De altfel, nici volatilitatea ridicată a indicilor bursieri globali încă nu au reuşit să reactiveze jucătorii locali şi este posibil ca această stare să continue în perioada următoare", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,25%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu doar 0,09% peste nivelul de vineri.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), a încheiat şedinţa în scădere cu 0,43%. Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) sînt suspendate de miercuri de la tranzacţionare pentru derularea AGA şi informarea investitorilor cu privire la hotărîrile acţionarilor luate joi.
Administratorul SIF Muntenia nu a anunţat încă hotărîrile din AGA de joia trecută, deşi procesul verbal al şedinţei a fost transmis încă de vineri preşedintelui Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor, pe fondul unei situaţii incerte privind rezultatul votului.
Potrivit Ziarului Financiar, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, alături de un grup de acţionari, a respins în AGA aprobarea bilanţului pentru anul trecut al SIF Muntenia şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an. El cere administratorului SIF, compania Muntenia Invest, triplarea dividendului pe anul trecut.
Surse prezente la AGA au declarat pentru MEDIAFAX că incertitudinea privind rezultatul votului a fost determinată de unii acţionari care şi-au schimbat opţiunile pentru vot chiar înaintea votului din sala de şedinţe după ce anterior îşi exprimaseră poziţia prin corespondenţă.
La închiderea pieţei principale, indicele extins al Bursei, BET-XT era în creştere nesemnificativă, cu 0,09%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni de 14,5 milioane lei (3,3 milione euro), valoare cu aproape 80% peste rulajul şedinţei precedente, de 8,1 milioane lei (1,8 milioane euro).
"Este posibil ca piaţa să se anime începînd cu sfîrşitul acestei luni, pe măsura ce se vor desfăşura Adunările Generale ale Acţionarilor, vor începe raportările financiare pentru primul trimestru şi vor trece şi perioadele de înregistrare ale divindendelor", a mai spus brokerul.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) şi acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de cîte 2,8 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat 40% din rulajul pieţei. Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile SIF Oltenia a fost realizată la 1,292 lei, preţ în scădere cu 1,37%, iar cotaţia acţiunilor FP a coborît cu 0,53%, la 0,563 lei.
Aproape 17% din lichiditate a fost asigurată de un deal cu 0,03% din acţiunile BRD, pentru 2,4 milioane lei. Tranzacţia negociată a fost efectuată la 10,6 lei, preţ cu 0,38% peste nivelul de vineri.
Pe piaţa principală, aceste titluri au încheiat la 10,6 lei, pe un rulaj de 254.000 de lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 1,2 milioane lei, sumă de aproape şase ori peste rulajul de vineri, de 203.000 de lei.
Aproape 64% din lichiditate a fost asigurată de şapte transferuri cu 5,02% din acţiunile Braiconf Brăila (BRCR), pentru 1,1 milioane lei. Cea mai recentă operaţiune cu aceste titluri a fost realizată la 0,45 lei, preţ similar cotaţiei de vineri.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene şi majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în creştere cu pînă la 1,7%. Pieţele au fost susţinute de publicarea unor date peste aşteptări privind încrederea investitorilor în economia Germaniei, care a crescut în aprilie pentru a cincea lună consecutiv, dar şi de rezultatul unei licitaţii de titluri de stat în Spania, prin care guvernul şi-a asigurat finanţarea urmărită.

.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.