Economic

Ministrul Agriculturii face elogiul CAP-urilor lui Ceauşescu

Ziarul de Vrancea
12 apr 2012 1556 vizualizări
Stelian Fuia: Ceauşescu n-a fost tîmpit cu asocierea în cooperativă, fără de care irosim potenţialul agricol

Nicolae Ceauşescu nu a fost tîmpit susţinînd asocierea agricultorilor în cooperative, care ar aduce în agricultură o parte dintre romanii plecaţi la muncă în străinătate, afirmă ministrul Agriculturii, Stelian Fuia. "După 20 de ani de fărîmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tîmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol. Fără asocierea fermierilor nu putem spera la performanţă în agricultură", a declarat Fuia. El a amintit că Romania are 1.048.000 de exploataţii subvenţionate, din care 978.000 sînt parcele mai mici de 10 hectare fiecare. "Asta este risipa prin fărîmiţare. Am discutat un proiect pilot cu sprijin nemţesc de asociere a micilor fermieri în cooperative, pe care să-l implementam din acest an în 2-3 judeţe şi unde colegii nemţi, care la rîndul lor au o mare experienţă pe asociere, s-au oferit să ne ajute cu know-how", a arătat ministrul. Proiectul presupune un plan de promovare a asocierii. Avantajele sînt, potrivit lui Fuia, reducerea costurilor de producţie, creşterea şanselor pentru contractarea unui credit bancar şi pentru a obţine finanţare nerambursabilă din fonduri europene, creşterea competivităţii prin acces mai uşor la tehnologie şi îmbunătăţirea comunicării între fermieri. "Dacă s-ar pune pe picioare aceste forme asociative, cooperatiste, o parte dintre cei care muncesc în străinatate ar reveni acasă să facă bani în agricultură în Romania, nu prin ţări străine, şi ar veni şi mulţi din oraşe. Romanii trebuie să îşi vindece traumele istorice şi să privească cu încredere spre viitor", a spus ministrul.  El crede că, pentru a fructifica potenţialul, Romania trebuie să se rupă de agricultura de subzistenţă şi să treacă la agricultura de mare productivitate. "Şi aici, cred deja că Romania are nevoie de o rupere de ritm, de nişte măsuri şoc pentru modernizarea agriculturii, care să schimbe şi sistemul, şi mentalităţi înţepenite. Politica agricolă este cea mai integrată la nivel european şi fără un sprint-şoc nu devenim o agricultură europeană mai repede, ci doar ne rugăm la Dumnezeu pentru cîte un an cu vreme bună", a continuat Fuia.  Ministrul a mai spus că pe lîngă accelerarea asocierii fermierilor, este necesară impulsionarea exporturilor prin integrarea producţiei agricole şi a sectorului zootehnic, dezvoltarea economiei rurale generatoare de locuri de muncă şi creşterea absorbţiei fondurilor europene. Fuia a mai declarat că programul "Rabla" pentru tractoare este o rablă deoarece prima acordată fermierilor este insuficientă pentru a-i ajuta pe aceştia să cumpere utilaje noi. "În ultimii şapte ani s-au alocat din bani europeni şi naţionali peste un miliard de euro pentru dotarea fermelor. Iar acum, prioritatea este să dotam fermele cu zootehnie, pentru a integra producţia agricola primară", a spus Fuia. Potrivit acestuia, micii fermieri au rămas în schimb în urmă cu dotarea fermelor, pentru că nu au capacitatea financiară şi administrativă pentru a contracta credite sau a aplica pentru fonduri europene. "Pentru aceştia a fost creat programul Rabla pentru tractoare. Dar acest program este o rablă. Consumă o tonă de hîrtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor. Cu 4.000 de euro primă fermierii pot doar să-şi facă nervi, nu să-şi cumpere tractor", a afirmat Fuia.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mihai, acum 4393 zile, 27 secunde
domnule Fuia, daca dumneata pui agricultura pe picioare, AI SALVAT ROMANIA, industria, si pe timpul raposatului, era bazata sau depindea 70% de agricultura, trebuie sa mai stim ca acum daca am citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.