Economic

VIDEO!!!Lansarea Grupului de Acţiune Locală "Siretul Verde"

Aurelian Ivan
16 mar 2012 2299 vizualizări
Politica de Dezvoltare Rurală a Uniunii Europene a ajuns şi în judeţul nostru prin Grupul de Acţiune Local (GAL) Siretul Verde

 Ieri, la Mărăşeşti, a fost prezentat în premieră proiectul prin care fermierii din opt localităţi vrîncene şi una din judeţul Galaţi au acces la bani europeni. În sala unde a avut loc lansarea oficială a GAL Siretul Verde au fost prezenţi primari din localităţile beneficiare, precum şi şefi de la instituţiile publice. Este vorba de fonduri nerambursabile pentru cei care vor să contribuie la dezvoltarea rurală prin GAL Siretul Verde, o organizaţie non-guvernamentală. Aceasta a elaborat şi promovat strategia de dezvoltare locală, dobîndirea de competenţe şi animarea teritoriului la nivelul celor nouă localităţi. ”GAL Siretul Verde este finanţat prin programul Leader care nu este altceva decît o abordare inovatoare din cadrul Politicii de Dezvoltare Rurală (PNDR) a Uniunii Europene. Cei interesaţi de depunerea unor proiecte prin GAL Siretul Verde trebuie să ştie că aceste proiecte vor contribui la dezvoltare rurală durabilă a celor nouă localităţi în care acţionăm, în vederea reducerii inegalităţilor sociale şi economice. Sprijinirea tinerilor fermieri, modernizarea exploataţiilor agricole, încurajarea activităţilor turistice, sînt doar cîteva exemple din proiectele care pot fi finanţate cu sume începînd de la 25.000 de euro şi care pot depăşi chiar şi 100.000 de euro”, ne-a spus managerul de proiect Adrian Colin, fostul director de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea. Aceste proiecte se adresează în special tinerilor pînă în 40 de ani şi femeilor, fermierilor locali, microîntreprinderilor din toate localităţie teritoriului, proiecte care pot aduce valoare economică şi socială pentru zona în care vor fi implementate. GAL Siretul Verde acoperă o suprafaţă de 607 kilometri pătraţi, cu o populaţie de peste 52.000 de locuitori. Teritoriul se întinde pe opt comune din judeţul Vrancea şi una din Galaţi. Localităţile care fac parte din zona Siretul Verde sînt Rugineşti, Pufeşti, Mărăşeşti, Garoafa, Vînători, Bilieşti, Suraia, Vulturu şi Movileni din Galaţi. (Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea imagini de la prezentarea GAL Siretul Verde.










În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Pdl, acum 4416 zile, 7 ore, 11 minute, 47 secunde
Desigur ca fondurile vor fi distribuite către firmele pdl din județ
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.