Economic

Seria limitată Duster Prestige se vinde de la 13.900 euro

Ziarul de Vrancea
12 mar 2012 2032 vizualizări
Dacia lansează prima serie limitată pentru gama Duster, numită Prestige, disponibilă atît în varianta pe benzină, cît şi diesel, cu preţuri între 13.900 euro şi 17.600 euro, cu TVA inclus, a anunţat, ieri, producătorul auto.

Noua ediţie specială Duster poate fi comandată din martie, gama de culori fiind aceeaşi ca în gama de serie a modelului. "Vehiculul este echipat cu noul radio CD MP3 cu satelit de comandă pe volan, funcţie Bluetooth, priză jack şi USB. La nivelul siguranţei, în afara echipamentelor ABS, EBV şi asistenţă la frînarea de urgenţă (AFU) în serie, Duster «Prestige» este dotat şi cu airbag-uri pentru şofer şi pasager şi două airbag-uri laterale faţă. Nu lipsesc din această configuraţie aerul condiţionat şi computerul de bord", se arată într-un comunicat al Dacia. Clienţii pot opta şi pentru echipamente în plus, cum ar fi ESP-ASR, geamuri electrice spate sau pentru Dacia Extenso (garanţie extinsă 12 luni/100.000 km sau 24 luni/100.000 km). Duster este modelul cu cel mai puternic avans din gama Dacia la ora actuală. De la lansarea sa, în aprilie 2010, vînzările Duster au crescut în mod constant, în special pe pieţele externe, ajungînd la peste 160.000 de unităţi în cursul anului trecut.

Ungureanu cere plata restanţelor la fondurile UE

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi cu atribuţii în absorbţia fondurilor europene să proceseze, pînă la sfîrşitul lunii martie, toate solicitările de rambursare restante, informează Executivul. Solicitarea a fost formulată într-o întîlnire avută, luni, de şeful Guvernului cu miniştrii Afacerilor Europene, Transporturilor, Finanţelor şi Justiţiei, precum şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi directorul Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice. "Primul-ministru le-a solicitat participanţilor la întîlnire ca, pînă la sfîrşitul acestei luni, să fie analizate şi finalizate solicitările de rambursare restante, iar termenul de 45 zile stabilit pentru procesarea cererilor de rambursare să fie respectat cu stricteţe, pentru a nu mai fi generate alte restanţe", se arată într-un comunicat al Guvernului. Premierul a convocat pentru marţi, 13 martie, un comitetul interministerial extins pe tema fondurilor europene, cu participarea membrilor Cabinetului, a şefilor autorităţilor de management, Autorităţii de Certificare şi Plată, ANRMAP şi celorlalte organisme intermediare implicate în absorbţia fondurilor europene, pentru analizarea măsurilor de accelerare a procesului de absorbţie.

Importurile au început să prindă viteză

Deficitul comercial al Romaniei a fost în luna ianuarie 2012 de 2,004 miliarde lei (462,8 milioane euro), mai mare cu 82% decît cel înregistrat în prima lună a anului trecut - 1,101 miliarde lei, importurile crescînd cu un ritm mult mai mare decît exporturile. În luna ianuarie 2012, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică (INS), exporturile FOB au însumat 15,012 miliarde lei (3,464 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 17,016 miliarde lei (3,927 miliarde euro). "Comparativ cu luna ianuarie 2011, exporturile au crescut cu 2,9% la valori exprimate în lei (1,4% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 9,9% la valori exprimate în lei (8,2% la valori exprimate în euro). Faţă de luna decembrie 2011, exporturile din luna ianuarie 2012 au crescut cu 5,8% la valori exprimate în lei (5,9% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 9,3% atît la valori exprimate în lei cît şi la valori exprimate în euro", se arată într-un comunicat al INS. Astfel, deficitul comercial FOB-CIF în ianuarie a ajuns la 2,004 miliarde lei (462,8 milioane euro), mai mare cu 1,101 miliarde lei (251,5 milioane euro) decît cel înregistrat în luna ianuarie 2011. Exporturile reprezintă unul dintre motoarele creşterii economice, dar peste 70% din comerţul extern al Romaniei vizează ţări din Uniunea Europeană, astfel că evoluţia acestui indicator depinde în mare măsură de evoluţia acestor pieţe. În zona euro însă estimările Comisiei Europene indică însă pentru anul în curs o scădere de 0,3%, iar pentru UE stagnarea PIB. Germania şi Franţa de exemplu, cele mai mari economii europene, vor înregistra creşteri de doar 0,6%, respectiv 0,4% în acest an, anticipează CE. Spania ar putea afişa o contracţie de 1%, PIB-ul Italiei ar trebui să scadă cu 1,3%, iar cel al Olandei cu 0,9%. Economia Austriei, strîns conectată la Europa Centrală şi de Est, va creşte în 2012 cu doar 0,7%. Concentrarea prea mare a exporturilor Romaniei pe pieţele europene a fost criticată, anul trecut, de preşedintele Traian Băsescu. "Prea am pus toate ouăle într-un singur coş, exporturile pe UE", a spus Băsescu în decembrie. El apreciază că guvernul trebuie să găsească un set de măsuri "posibile şi realiste" pentru sprijinirea exportatorilor, adăugînd că este necesară orientarea livrărilor la extern în mai mare măsură şi către alte pieţe, precum China, Turcia sau piaţa arabă. Datele statistice pentru luna ianuarie arată o scădere cu 5,6% a exporturilor către state din afara UE, în timp ce importurile din ţările care nu fac parte din blocul comunitar au avansat cu 3,1%. Anul trecut exporturile Romaniei au crescut, în euro, cu 20,5%, iar importurile cu 16,7%, ritmuri superioare altor state din UE, care sînt însă economii avansate şi cu costuri de producţie ridicate.

Bucureştiul este pe locul 76 din 120 de oraşe, în topul competitivităţii

Bucureştiul se află pe locul 76 din 120 de oraşe, la egalitate cu Rio de Janeiro, într-un clasament mondial realizat în funcţie de competitivitate de EIU pentru Citigroup, pe primele poziţii aflîndu-se New York, Londra, Singapore şi Paris. În top 10 se mai află în ordine Hong Kong, Tokyo, Zurich, Washington, Chicago şi Boston. Între cele 32 de oraşe europene care au fost incluse în cercetare, Bucureştiul s-a plasat abia pe locul 29, lista fiind încheiată în ordine de Ankara, Sankt Petersburg şi Kiev. Topul oraşelor europene este condus de Londra, Paris Zurich, Frankfurt şi Geneva.  La nivel mondial, între cele mai bine plasate 30 de oraşe, 24 sînt din Statele Unite şi Europa Occidentală. Aceste oraşe au înregistrat performanţe relativ bune la toate cele opt categorii luate în calcul pentru realizarea unui indice general al competitivităţii. Aceste categorii sînt soliditatea economică, capitalul uman, eficienţa instituţională, maturitatea financiară, atractivitatea mondială, infrastructura, factorii de mediu şi caracterul social şi cultural.  Bucureştiul s-a plasat între primele 60 de oraşe ale lumii doar în cazul solidităţii economice (locul 46) şi al eficienţei instituţionale (locul 54). Cele 120 de oraşe evaluate de EIU reprezintă 29% din economia mondială, cu un PIB combinat de 20.000 de miliarde de dolari.

Două treimi dintre romani vor să plătească taxele online

Plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul este o opţiune atractivă pentru peste două treimi dintre romani, însă această percepţie ar fi serios afectată de introducerea unui comision pe tranzacţie, reiese dintr-un sondaj realizat de GfK Romania la iniţiativa Visa Europe. Împreună cu băncile membre din Romania, Visa Europe desfăşoară în perioada ianuarie - martie, pentru al treilea an consecutiv, campania naţională pentru stimularea plăţii taxelor şi impozitelor locale cu cardul. În prezent, plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul este posibilă la POS în 145 de localităţi şi online în 52 de oraşe. "Iniţiativele noastre de a stimula plata taxelor cu cardul au avut rezultate remarcabile atît în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de acceptare, cît şi educarea populaţiei. Contribuabilii pot să îşi aleagă în prezent modalitatea de plată a taxelor şi, mai mult, pot avea beneficii multiple dacă achită în primul trimestru. Astfel, contribuabilii au o reducere de pînă la 10% din valoarea taxelor şi, dacă plătesc cu cardul Visa, pot cîştiga rambursarea parţială sau integrală a taxelor plătite. în concluzie, le recomand celor care nu şi-au plătit încă taxele să profite de timpul rămas", a declarat într-o conferinţă directorul general al Visa Romania, Cătălin Creţu. Jumătate din populaţia bancarizată din mediul urban ştie că are la dispoziţie posibilitatea de a plăti cu cardul la terminalele POS instalate în instituţiile publice, potrivit sondajului.

Finanţele au împrumutat încă 2,48 miliarde lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vîndut luni certificate de trezorerie cu scadenţa la un an de 2,48 miliarde lei, de 2,5 ori peste program, la un randament de 5,27%, sub rata dobînzii de politică monetară şi aproape de minimul istoric plătit la împrumuturile în lei din piaţa internă. Valoarea programată a fost de un miliard de lei, iar băncile au subscris titluri de 3,51 miliarde de lei. Banca Naţională a Romaniei a redus, la începutul lunii februarie, rata dobînzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la un nou minim istoric, de 5,5% pe an. Cea mai recentă licitaţie pentru scadenţa la un an s-a derulat la jumătatea lunii februarie, cînd Trezoreria s-a împrumutat la un randament de 5,8% Cel mai redus randament, de 5,22%, a fost plătit de Ministerul Finanţelor pentru certificatele la şase luni, la finalul lunii februarie, potrivit statisticilor publicate pe site-ul BNR şi disponibile din aprilie 2005. Unii analişti au spus că participanţii la piaţă continuă să mizeze pe reducererea ratei cheie. Totodată, aceştia au declarat că certificatele de trezorerie par mai atractive pentru băncile cu lichiditate în exces decît plasamentele în piaţa monetară, iar clienţii nebancari, cu lichidităţi foarte mari, preferă titlurile de stat în locul depozitelor la termen.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.