Economic

Ford Romania a prezentat prima imagine oficială cu B-Max

Ziarul de Vrancea
1 feb 2012 1048 vizualizări
Ford a prezentat ieri prima imagine oficială a monovolumului de serie B-Max care va fi produs exclusiv la fabrica de la Craiova, maşină care va fi lansată pe piaţa locală în trimestrul al treilea

Versiunea de serie a noului model va fi prezentată în luna martie la Salonul Auto de la Geneva, după ce, în urmă cu un an, a fost dezvăluit prototipul monovolumului. Deşi B-Max va fi produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova, lansarea modelului pe piaţa din Romania va avea loc în al treilea trimestru al acestui an, după cea din ţările vest-europene. "B-Max este un monovolum compact, care adaugă o nouă abordare a construirii uşilor, cu stîlpii centrali integraţi chiar în portiere. Alături de dispunerea flexibilă a scaunelor şi spaţiul de depozitare cel mai încăpător din clasa sa, B-Max va beneficia şi de o execuţie superioară şi materiale de înaltă calitate care sînt intalnite rareori la o maşină din clasa compactă, la un preţ convenabil. Maşina combină un design incitant şi inovator cu dotări care înainte, puteau fi găsite numai în clasele superioare de automobile", se arată într-un comunicat al Ford Romania. Noul model va fi echipat cu un motor turbo disesel (despre care Ford nu a dat detalii) şi cel mai mic motor pe benzină construit pînă acum de Ford - EcoBoost de 1 litru, produs şi la fabrica de la Craiova. B-Max va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva de preşedintele grupului american Ford, Alan Mulally. Ford va produce la Craiova, în acest an, 45.000-50.000 de unităţi B-Max, iar pentru anul viitor estimează construcţia a peste 100.000 de maşini.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.