Economic

Buretele magic:CFR scapă de datorii de un miliard de euro

Ziarul de Vrancea
16 ian 2012 1079 vizualizări
Un proiect de lege iniţiat de Ministerul Transporturilor prevede conversia datoriilor CFR SA către stat în acţiuni

Datoriile CFR SA către bugetul consolidat şi fondul de risc, însumînd 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfîrşitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar. Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă. Proiectul este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor. "Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întîrziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentînd impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise pînă la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi întreţinere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată şi nestinse pînă la data eliberării documentului de atestare", se arată în document. Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru datoriile la fondul de risc. La 31 decembrie 2011, societatea prelimina datorii către bugete, AVAS şi Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA şi ale filialelor absorbite prin fuziune. Pierderile şi datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard lei în 2007 la 1,6 miliarde lei în 2008, la 2,98 miliarde lei în 2009 şi la 4,48 miliarde lei în 2010. La 31 decembrie 2010, CFR SA a înregistrat o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei. Proiectul de ordonanţă mai prevede că, începînd cu 31 decembrie 2011, pentru obligaţiile principale datorate de CFR SA şi care fac obiectul conversiei în acţiuni nu se mai calculează şi nu se datorează obligaţii accesorii. "Administratorii companiei vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor pentru a decide cu privire la majorarea capitalului social şi la emisiunea de acţiuni, în scopul conversiei în acţiuni a creanţelor fiscale", se arată în document. Acordul adunării reprezintă condiţia pentru realizarea conversiei. Acţiunile emise de CFR SA ca urmare a conversiei datoriilor vor fi transferate Ministerului Transporturilor, în calitate de acţionar unic al companiei. Operaţiunea este justificată de către ministerul iniţiator prin necesitatea de a realiza "echilibrarea economico-fiananciară a societăţii" şi achitarea arieratelor, pentru depăşirea dificultăţilor generate de lipsa temporară a disponibilităţilor băneşti şi evitarea acumulării unor noi datorii. În opinia ministerului, neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional. O operaţiune similară de ştergere a datoriilor a fost aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima şedinţă din 2006, înainte de intrarea Romaniei în Uniunea Europeană, pentru 34 de societăţi comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeană nu a avizat actul normativ nici pînă în prezent. În 2008, Ministerul Transporturilor a propus conversia în acţiuni a datoriilor bugetare ale CFR SA către Electrica, dar măsura a fost respinsă atunci de Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe motiv că operatorul de transport nu este inclus în lista companiilor care trebuie privatizate, ceea ce înseamnă că acţiunile nu vor putea fi valorificate ulterior. Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR SA, ci restructurarea companiei. În vara anului trecut, fără să prezinte detalii, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara că restructurarea companiilor feroviare va fi însoţită de un program de ajutor de stat, măsuri care vor permite redresarea acestora, operatorii de profil avînd datorii care echivalează cu 1,5% din Produsul Intern Brut.


,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
@nonim, acum 4476 zile, 7 ore, 8 minute, 58 secunde
sunt niste ordirari... ce datorii vorbiti voi?? doar boc a zis ca romania e bine la economie... masmedia tine cu el.. de ce oare.. mai tineti minte cand a zis ca mareste pensiile?? toti citeste integral
@nonim, acum 4476 zile, 7 ore, 9 minute, 33 secunde
sunt niste ordirari... ce datorii vorbiti voi?? doar boc a zis ca romania e bine la economie... masmedia tine cu el.. de ce oare.. mai tineti minte cand a zis ca mareste pensiile?? toti citeste integral
cferistul, acum 4476 zile, 12 ore, 56 minute, 3 secunde
Rusine d-nei ministru Boagiu,huoo Sindicatelor,care nu mai exista,fiindule frica ca isi pierd contractele cu cfr,lipitori nerusinate.Dupa o munca de 40 de ani,a-ti luat ceferitului dreptul de a merge citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.