Economic

Pedepse mai mari pentru încălcarea concurenţei

Ziarul de Vrancea
29 dec 2011 3334 vizualizări
Consiliul Concurenţei a finalizat proiectul de lege privind competiţia neloială, acesta fiind în dezbatere publică pînă la 31 ianuarie

Persoanele care vînd rezultatele unor experimente care au fost transmise autorităţilor în vederea autorizării unor produse farmaceutice sau a celor chimice destinate agriculturii ar putea fi pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Consiliul Concurenţei a finalizat proiectul de lege privind concurenţa neloială, acesta fiind în dezbatere publică pînă la 31 ianuarie. Proiectul de lege prevede că folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitat un efort uman sau investiţional considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi, constituie una din infracţiunile care vor fi sancţionate. De asemenea, va fi considerată infracţiune divulgarea unor informaţii legate de aceste experimente, cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea acestora este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sînt protejate contra exploatării neloiale în comerţ, dacă provin de la autorităţile competente. Lgea va pedepsi şi divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului de afaceri de către terţi fără consimţămîntul deţinatorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj de afaceri. Pentru aceste infracţiuni sancţiunea este pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă de la 20.000 la 200.000 lei, putînd fi aplicate şi alte pedepse complementare, precum interzicerea deţinerii calităţii de asociat, administrator sau altă funcţie de conducere într-o firmă, interzicerea exploatării unei companii, direct sau indirect pe o perioadă de pînă la doi ani de la data pronunţării unei hotărîri judecătoreşti de condamnare. Legea va considera faptă de concurenţă neloială denigrarea unui competitor sau a produselor sau serviciilor acestuia prin comunicarea sau răspîndirea publică de afirmaţii false despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia care ar putea produce prejudicii firmei concurente. Totodată, răspîndirea publică de către o firmă a informaţiilor false, incorecte sau incomplete despre activitatea sa, despre produsele sale, astfel încît să îi creeze o situaţie favorabilă în raport cu concurenţii săi, precum şi dezorganizarea activităţii unei firme prin instigarea sau determinarea unor angajaţi, furnizori, clienţi sau alte părţi implicate la nerespectarea obligaţiilor lor contractuale, vor fi considerate fapte de concurenţă neloială. În plus, încălcări ale legii vor fi deturnarea clientelei unei firme de către un fost salariat sau reprezentant al acesteia, prin folosirea unor date cu caracter confidenţial, pentru care respectivul operator a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora. La fel şi încheierea de contracte prin care o companie asigură livrarea unui produs sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători cu care operatorul economic ar urma să încheie contracte similare, dacă această uzanţă comercială nu este realizată în mod transparent. Faptele de concurenţă neloială se sancţionează cu amendă de la 0,3% la 3% din cifra de afaceri totală sau venituri totale din anul financiar anterior sancţionarii în cazul persoanelor juridice şi cu amendă de la 1.000 la 20.000 lei în cazul persoanelor fizice. Pentru persoanele juridice contraveniente amenda nu poate fi mai mică de 5.000 lei. Consiliul Concurenţei analizează, constată şi sancţionează faptele care constituie încălcări ale prezentei legi, la sesizarea persoanelor fizice şi juridice care au un interes legitim sau din oficiu. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei şi refuzul operatorilor economici şi al autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale de a furniza informaţii, precum şi furnizarea de date inexacte sau incomplete, în cadrul investigaţiilor realizate de Consiliul Concurenţei.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.