Economic

Apple pierde teren în Europa

Ziarul de Vrancea
23 dec 2011 490 vizualizări
Situaţia economică dificilă şi sensibilitatea consumatorilor europeni la preţuri afectează vînzările şi cota de piaţă a Apple pe principalele pieţe smartphone de pe continent, potrivit datelor companiei de cercetare Kantar Worldpanel ComTech, citate de Reuters

Lansarea iPhone 4S în octombrie a fost un succes pentru Apple în Marea Britanie şi în Statele Unite, însă nu a reuşit să atragă atenţia în Europa continentală, unde compania americană a pierdut cotă de piaţă. Piaţa europeană pare să favorizeze Google şi producătorii de telefoane bazate pe sistemul de opereare Android. "În Marea Britanie, SUA şi Australia, noul iPhone al Apple zboară de pe rafturi în această perioadă. însă trendul este departe de a fi universal", comentează directorul de cercetare al Kantar, Dominic Sunnebo. Cota de piaţă a Apple a crescut în ultimele 12 săptămîni de la 25% la 36% pe piaţa smartphone din SUA, respectiv de la 21% la 31% în Marea Britanie. Pe de altă parte, cota de piaţă a companiei a coborît de la 29% la 20% în Franţa, respectiv de la 27% la 22% în Germania, cu scăderi similare în Italia şi Spania. "Piaţa franceză pare tot mai sensibilă la preţ", a arătat Sunnebo. Vînzările slabe ale noului model iPhone pe continent pot fi explicate, cel puţin parţial prin situaţia economică dificilă, şomajul ridicat din unele ţări - peste 20% în Spania, aproape de acest prag în Grecia - şi temerile privind criza datoriilor de stat. Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu numai 0,2% în trimestrul al treilea, iar mulţi economişti anticipează contracţie în trimestrul al patrulea şi în primele trei luni ale anului viitor. Economia Italiei s-a contractat în trimestrul al treilea cu 0,2%, iar economiştii anticipează o scădere de 0,6% pentru ultimele trei luni ale anului. Potrivit Kantor, cota de piaţă a Google Android variază între 46% şi 61% pe pieţele din Europa continentală. Sistemul de operare este promovat de producători ca Samsung, HTC, Motorola, Sony Ericsson şi LG. Compania notează că Android are o cotă de piaţă de 61% în Germania, cea mai mare piaţă europeană.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.