Economic

Coloana de stiri economice:ANAT: Numărul turiştilor romani în străinătate a crescut cu 25-30%

Ziarul de Vrancea
22 dec 2011 989 vizualizări
Numărul romanilor care şi-au petrecut vacanţele în străinătate a crescut în acest an cu 25-30%, destinaţiile favorite fiind, ca şi în anii trecuţi, Grecia, Turcia, Bulgaria şi Spania, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

"În contextul evenimentelor politice şi sociale declanşate în nordul Africii şi parţial în Orientul Mijlociu, destinaţii precum Tunisia, Egipt sau Siria au pierdut interesul clienţilor noştri, traficul diminuîndu-se foarte mult. A avut de cîştigat Dubaiul, ca destinaţie caldă, cosmopolită şi relativ aproape de Romania. în acelaşi timp, pe fondul general al crizei mondiale, tarifele au devenit mult mai accesibile", se arată într-un comunicat al ANAT.  Numărul de turişti care au plecat în staţiunea turcă Antalya s-a menţinut la nivelul anului trecut, chiar dacă tarifele pentru Turcia au crescut cu aproximativ 10%, lucru care se poate afirma şi despre litoralul bulgăresc şi regiunea Halkidiki din Grecia. Aceste destinaţii au înregistrat, de asemenea, un număr de turişti similar celui din anul precedent. Ca noutate în acest an, turiştii romani au fost interesaţi de vacanţe în destinaţii exotice precum Republica Dominicană, Maldive, Jamaica sau Dubai, obţinute la jumătate de preţ dacă au fost achiziţionate cu mult timp înainte. De un interes constant s-au bucurat în 2011 şi programele tip "Senior", în special cele derulate de Spania, Cipru şi Israel. Programele se adresează turiştilor cu vîrsta de peste 55 de ani, în extrasezon. În ceea ce priveşte destinaţiile interne, litoralul a fost şi în acest an cea mai cerută destinaţie a turiştilor romani. în week-end-urile din vîrf de sezon (20 iulie-20 august), staţiunile de pe litoral au avut un grad de ocupare de 100%, dar în timpul săptămînii au fost ocupate în proporţie de sub 50%. Potrivit ANAT, în acest an au existat destinaţii interne, precum Delta Dunării, care au avut o creştere importantă, achiziţionarea pachetelor balneare a fost într-o uşoară creştere, iar piaţa turismului de afaceri a crescut.

Cererile de rambursare de fonduri UE, verificate în maxim 45 zile

Autorităţile de management vor fi obligate să verifice cererile de rambursare de fonduri comunitare, înainte ca solicitările să fie transmise Comisiei Europene, într-un termen limită de 45 zile, obligaţie instituită prin decizie a Guvernului, au declarat, ieri, surse oficiale. Potrivit acestora, pînă în prezent nu exista un termen limită în care autorităţile de management să fie obligate să verifice procesul de verificare a acestor cereri. "Introducerea unui astfel de termen, ca şi obligaţie, a făcut obiectul unei informări prezentate Guvernului", au arătat sursele citate. Ministerul Afacerilor Europene a anunţat că, joi, a reînceput procesul de transmitere la Comisia Europeană pentru rambursare a declaraţiilor de cheltuieli pentru toate programele finanţate din fonduri structurale. "Decizia de a relua acest proces, care fusese întrerupt în iulie 2011, a fost luată după ce partea romană a remediat deficienţele constatate în urma unei misiuni de audit a Comisiei Europene", precizează ministerul. Conform sursei citate, după controalele efectuate, instituţiile romaneşti responsabile - respectiv autorităţile de management şi autoritatea de audit - au aplicat o serie de corecţii, dar Comisia Europeană a solicitat şi aplicarea unor corecţii financiare suplimentare cu caracter preventiv pînă la finalizarea procedurii de conciliere. Corecţiile suplimentare nu sînt definitive, ci reprezintă un mecanism de protecţie iniţială care să acopere eventuale probleme. Ulterior, dacă nu se constată nereguli, sume echivalente cu valoarea corecţiilor vor putea fi rambursate de Comisia Europeană. Plăţile intermediare rambursate de Comisia Europeană pînă la 30 noiembrie 2011 însumează, pe toate programele operaţionale, aproximativ 716 milioane de euro, ceea ce corespunde unei rate de absorbţie de 3,72% din totalul fondurilor alocate Romaniei pentru intervalul 2007-2013.

Şomerii de la "periferia" zonei euro se înghesuie în Germania

Grecii şi spaniolii care simt că nu mai au şanse să-şi găsească un loc de muncă se înghesuie în Germania, potrivit datelor oficiale publicate joi de guvernul de la Berlin, citate de Reuters. Cifrele institutului german de statistică arată că numărul imigranţilor a crescut puternic odată cu escaladarea crizei datoriilor de stat. Astfel, economia puternică şi rezistentă a Germaniei atrage şomerii statelor lovite de criza din zona euro. Numărul imigranţilor din Grecia a crescut cu 84% în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul spaniolilor care au venit în Germania a crescut cu 49%. În total, numărul imigranţilor a urcat în perioada analizată cu 67.000. "Se remarcă creşterea puternică a imigraţiei din statele Uniunii Europene afectate în mod deosebit de criza financiară şi cea a datoriilor de stat", notează institutul de statistică. Germania a ieşit mai repede decît alte economii din UE din criza financiară mondială din 2008-2009, cu o creştere estimată la 3% a Produsului Intern Brut în acest an, datorată consumului intern şi exporturilor solide. În Grecia, şomajul a ajuns la 17,7% şi se estimează că va continua să crească anul viitor. în Spania, rata şomajului a depăşit deja de cîteva luni pragul de 20%

Ungaria a fost aruncată în categoria gunoi

Standard & Poor's (S&P) a coborît ratingul de credit pe termen lung al Ungariei cu o treaptă, de la "BBB-" la "BBA", în categoria "junk"-gunoi, cu perspectivă negativă, din cauza "politicilor impredictibile", agenţia făcînd referire în special la independenţa băncii centrale. Ratingul Ungariei a fost retrogradat astfel la "junk" de o a doua agenţie de evaluare financiară, după decizia Moody's din luna noiembrie de a coborî calificativul statului la "Ba1". S&P notează că posibilitatea unei noi retrogradări anul viitor este "una din trei", transmite Reuters. "Perspectiva negativă reflectă opinia noastră că există o posibilitate de cel puţin unu la trei să aibă loc o nouă retrogradare în următorul an, dacă vom constata deteriorarea performanţelor fiscale sau externe ale Ungariei", se arată într-un comunicat transmis miercuri seara de S&P. Guvernul ungar, care a venit la putere în aprilie 2010 cu o majoritate de două treimi, a stabilizat bugetul prin mai multe măsuri care au şocat investitorii şi au atras criticile Uniunii Europene, inclusiv taxe speciale şi naţionalizarea activelor sistemului privat de pensii.

Numărul insolvenţelor a continuat să crească în noiembrie

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă a continuat să crească în luna noiembrie, cu un ritm de 15% faţă de octombrie, dar la 11 luni s-a înregistrat o scădere cu circa 9% a insolvenţelor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Astfel, în luna noiembrie 2.062 de firme au intrat în incapacitate de plată, faţă de 1.783 în octombrie şi 719 în septembrie. în total, de la începutul anului, numărul firmelor intrate în insolvenţă a ajuns la 17.829, comparativ cu 19.560 în perioada similară din 2010. Cele mai multe firme care au apelat la procedura insolvenţei au fost în continuare cele din domeniul comerţului, urmate de cele din sectorul construcţiilor şi de cele din industria prelucrătoare. Distribuţia pe zone poziţionează Bucureştiul pe primul loc după numărul firmelor în incapacitate de plată în primele 11 luni, cu 1.769 de firme, urmat de Dolj - 1.190 şi Constanţa - 1.182. în luna noiembrie, cele mai multe firme care au intrat în insolvenţă au fost din Constanţa - 188, Bucureşti - 159 şi Dolj - 141. În aceeaşi perioadă peste 20.000 de firme şi-au suspendat activitatea, în scădere cu aproape 70%, de la 66.400 în intervalul ianuarie-noiembrie 2010.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.