Economic

Economia Vrancei se prăbuşeşte: profitul firmelor a scăzut cu un sfert

Mihai Boicu
14 dec 2011 2726 vizualizări
încasările statului din TVA, impozitul pe profit şi impozitul pe venit s-au redus în ultimele cinci luni, comparativ cu anul trecut, după cum arată o analiză realizată de Ziarul de Vrancea, condiţii în care economia judeţului merge din ce în ce mai prost u cele trei taxe şi impozite reprezintă “motorul” bugetului de stat şi constituie principala sursă de finanţare a administraţiei publice u “50% dintre firme şi-au menţinut afacerile datorită mai mult efortului propriu şi mai puţin sprijinului guvernamental”, spun reprezentanţii oamenilor de afaceri u nici viitorul nu sună bine pentru afacerişti, însă Finanţele Publice nu fac decît să stea cu biciul pe contribuabili

Agenţii economici plătesc tot mai puţini bani la bugetul de stat, ceea ce arată că economia judeţului îşi continuă evoluţia descedentă. Impozitul pe profit a scăzut cu 26,3% în ultimele cinci luni, iar scăderi importante s-au înregistrat şi la TVA şi impozitul pe venit. Toate acestea au făcut ca venturile bugetului de stat să fie mai mici cu peste 20% faţă de 2010. Scăderea încasărilor din aceste venituri arată că un peste un sfert din profitul înregistrat de mediul de afaceri local a dispărut ca urmare a recesiunii economice, care a afectat afacerile şi a închis numeroase firme mai mici sau mai mari. Mai grav este faptul că din cele trei impozite se finanţează şi mare parte din cheltuielile administraţiei publice.

Economia judeţului merge mult mai prost decît anul trecut, în ciuda declaraţiilor făcute de guvernanţi. Datele oficiale arată că încasările din TVA, profit dar şi impozit au scăzut foarte mult din iulie pînă în prezent, comparativ cu anul trecut. Acesta ar trebui să fie un semnal cît se poate de serios alarmă pentru autorităţi, întrucît cele trei taxe şi impozite reprezintă “motorul” bugetului de stat şi constituie principala sursă de finanţare a administraţiei publice din ţara noastră.  În timp ce reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Vrancea se laudă cu depăşirea planului de încasări în fiecare lună, mediul de afaceri se luptă să supravieţuiască. Pentru a putea face o comparaţie cu anul trecut am luat ca punct de referinţă data de 1 iulie 2010, atunci cînd TVA s-a majorat de la 19% la 24%. La toate cele trei venituri s-au înregistrat scăderi importante în perioada iulie – noiembrie 2011, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacă la TVA procesul de diminuare a fost de 6%, la impozitul pe profit încasările s-au prăbuşit, cu un minus de 26,3% în comparaţie cu anul trecut. Impozitul pe venit a scăzut şi el semnificativ în ultimele cinci luni, cu nu mai puţin de 13%. În cifre, veniturile dinTVA au scăzut de la 70,7 milioane lei la 66,4 milioane lei (4,3 milioane lei), la impozitul pe profit încasările s-au diminuat de la 22,4 milioane lei la 16,5 milioane lei (5,9 milioane lei), iar la impozitul pe venit de la 52,7 milioane lei la 45,4 milioane lei (7,3 milioane lei). La TVA o scădere a încasărilor era oarecum aşteptată pe măsura diminuării impactului iniţial. În schimb, prăbuşirea veniturilor din impozitul pe profit arată că în ansamblu economia judeţului a avut un profit diminuat cu 26,3% , ceea ce ilustrează imaginea reală a impactului devastator al crizei economice. Cele trei venituri reflectă situaţia întregului buget de stat, deoarece reprezintă peste 90% din el. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Finanţe, la acest capitol al bugetului s-a înregistrat o scădere de 29,1 milioane lei în perioada iulie- noiembrie 2011 în comparaţie cu acelaşi interval din 2010, respectiv de la 134,6 milioane lei la 105,5 milioane lei (21,6%).

Unde nu sînt bani, nu sînt nici taxe

Explicaţia scăderii încasărilor la bugetul de stat este simplă: firmele au avut o cifră de afaceri mai mică, profit diminuat şi, în consecinţă, au plătit mai puţin la Finanţe. Efectele s-au propagat în lanţ, iar dificultăţile financiare au dus la reduceri salariale şi concedieri în mediul privat, pe lîngă cele din sectorul public, ceea ce a determinat diminuarea veniturilor şi a impozitelor plătite statului. Pe lîngă criza economică, oamenii de afaceri au fost afectaţi chiar de majorarea TVA, care a dus la creşterea generalizată a preţurilor şi a redus vînzările. În acest mod, s-a ajuns ca taxa să-şi pună amprenta chiar asupra impozitului pe profit, respectiv pe venit. În timp ce Eugen Ciorici, adjunctul Finanţelor, susţine că TVA nu a avut un impact asupra cifrei de afaceri, reprezentanţii agenţilor economici spun contrariul. “Noi eram oricum în criză, iar criza a adîncit-o şi mărirea TVA. În consecinţă, a trebuit să facem un efort suplimentar să menţinem firma la aceaşi valoare sau să dezvoltăm afacerea, în condiţiile în care statul te taxează mai mult la acelaşi produs”, a declarat omul de afaceri Ion Roman, preşedintele Patronatului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din Vrancea. Potrivit acestuia, impactul majorării TVA a fost o diminuare chiar de 20% a cifrei de afaceri. “La noi creşterea TVA s-a resorbit în adaosul comercial, ceea ce a afectat vînzările şi cifra de afaceri. În comparaţie cu anul trecut cifra de afaceri a scăzut şi, în consecinţă, TVA şi impozitul pe profit. La cifra de afaceri am înregistrat o diminuare cu 15%, iar la profit chiar mai mare”, a declarat şi Feliciu Paraschiv, directorul general al lanţului de supermarketuri Paco. Acesta spune că scăderea cifrei de afaceri s-a datorat în procent de 5% TVA, iar diferenţa celorlate probleme provocate de criza economică.

La Finanţe nu prea se vede TVA lipsă

Reprezentanţii Direcţiei de Finanţe pun accent pe faptul că veniturile bugetului general consolidat din primele 11 luni ale acestui an au fost mai mari cu 3% decît în 2010, datorită în primul rînd unei mai bune colectări a taxelor şi impozitelor. “Înclin să cred că foarte mică revigorare a economiei există. În schimb, ceea ce a dus la creşterea încasărilor este o colectare bună, avînd în vedere că şi arieratele în sold la 31 decembrie 2010 s-au redus cu peste 80%. Aceasta în condiţiile în care numărul agenţilor economici în comparaţie cu sfîrşitul anului trecut a înregistrat o diminuare cu 600 – 700”, a declarat  Eugen Ciorici, director adjunct al DGFP Vrancea. Acesta spune că în ceea ce priveşte TVA, scăderea ar putea să nu fie reală, avînd în vedere că în agricultură s-a introdus taxarea inversă, iar patronii care au realizat investiţii nu au plătit taxa în lunile respective. Veniturile din impozitul pe venit au scăzut ca urmare a diminuării veniturilor populaţiei din judeţ, din cauza diminuării salariilor, a concedierilor şi a altor efecte ale crizei economice, fapt recunoscut şi de oficialul Finanţelor Publice. Acesta a arătat că agenţii economici au fost încurajaţi să-şi plătească datoriile prin mai multe facilităţi fiscale. Cea mai importantă a fost anularea penalităţilor pentru cei care şi le plătesc pînă la finalul anului. Astfel, 35 de agenţi economici au scăpat de penalităţi de 86.000 lei. De asemenea, în cursul acestui an s-au acordat 19 eşalonări la plată, în sumă de 3,1 milioane lei, pe perioade cuprinse între unu şi cinci ani.

Viitorul nu sună bine pentru afacerişti

Întreprinderile mici şi mijlocii au o pondere de circa 90% în mediul de afaceri din Vrancea şi cea mai importantă contribuţie la buget. Ion Roman, preşedintele Patronatului IMM-urilor, spune că laudele finanţiştilor se datorează micilor întreprinzători, care au lăsat deoparte alte cheltuieli pentru a-şi plăti obligaţiile la stat. “Aprecierea organizaţiei noastre patronale privind judeţul Vrancea, coroborată cu concluziile la nivel de ţară, este că aproximativ 50% dintre firme şi-au menţinut afacerile datorită mai mult efortului propriu şi mai puţin sprijinului guvernamental. Calculul nostru indică faptul că 25% dintre firme au înregistrat scăderi ale afacerilor sau sînt în insolvabilitate şi faliment, iar 25% şi-au dezvoltat afacerile, le-au modernizat, şi-au găsit noi parteneri şi au angajat forţă de muncă suplimentară”, susţine Ion Roman. Omul de afaceri spune că economia judeţului are “un ascendent uşor pozitiv”, însă va trebui susţinută în continuare prin măsuri de sprjin de către Guvern. Printre multele solicitări ale IMM-urilor se numără revenirea TVA la vechea valoare şi reducerea impozitului pe profit. Situaţia veniturilor la bugetul de stat arată că economia judeţului nu mai funcţionează. Chiar dacă la celelalte încasări la pensii, sănătate şi şomaj statul a avut venituri mai mari decît anul trecut, acest lucru se datorează, după cum recunosc şi oficialii Finanţelor, faptului că s-au îmbunătăţit gradul de colectare. În schimb, la TVA şi profit există două posibile fie explicaţii: fie patronii au început să facă evaziune fiscală pentru a nu da faliment, fie afacerile le-au intrat la apă. Cum Finanţele se tot laudă cu îmbunătăţirea gradului de colectare, rezultă că economia judeţului a scăzut în comparaţie cu 2010, iar acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă cît se poate de serios că recesiunea este departe de a fi depăşită. (Mihai BOICU)

Situatia incasarilor la bugetul de stat           
    iulie - noiembrie 2010    iulie - noiembrie 2011    Influenta
Impozit pe profit    22,4 milioane lei    16,5 milioane lei    -26,30%
Impozit pe venit    52,7 milioane lei    45,4 milioane lei    -13,90%
TVA    70,7 milioane lei    66,4 milioane lei    -6%
Total buget de stat    134,6 milioane lei    105,5 milioane lei    -21,60%


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
vasile, acum 4488 zile, 1 ora, 13 minute, 53 secunde
@ carmol. Bai tu esti nebun ? Sau doar ai turbat de atata PDL-ita ?
carmol, acum 4488 zile, 7 ore, 45 minute, 39 secunde
@db De unde ai tu logica mai debilule? esti praf.o lighioana si un vasc pe spatele bugetului. treci ma la munca nu mai astepta sa-ti pice din cer venituri.stai tota noaptea pe internet hulpav la vreun citeste integral
db, acum 4488 zile, 12 ore, 13 minute, 51 secunde
O completare. In mod sigur basistii fanatici vor baga diversiunea portocalie ca banii luati din pensii si salarii se duc la investitii. Treaba este ca daca Udrea fura din banii vrancenilor sa faca citeste integral
db, acum 4488 zile, 14 ore, 53 minute, 16 secunde
Pana la urma este o problema de logica. Poate vreun afacerist s-a bucurat ca uite Basescu taie pensiile, salariile, compensatiile, alocatiile,banii administratiei locale, etc., si-o fi zis ca bine le citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.