Economic

Sechestru pe bunurile inculpaţilor din dosarul “Vinexport”

Gabriel Sava
6 dec 2011 4350 vizualizări
Instanţa l-a audiat în cursul zilei de ieri şi pe omul de afaceri Liviu Jitea

Procesul penal în care sînt inculpaţi Liviu Jitea, patronul de la Vinexport SA Focşani, alături de fostul său director Marius Călinescu şi de contabila Mihaela Hîrşu Gherlinde a continuat la Judecătoria Focşani cu un nou termen. Instanţa a dispus ieri instituirea sechestrului asigurător pe bunurile aparţinînd celor trei inculpaţi din acest dosar. Acesta va acoperi un eventual prejudiciu reclamat de cele două părţi vătămate din acest dosar, respectiv Horia Bejan şi Victor Istrate, foştii asociaţi din cadrul Vinexport SA. “Consider că măsura este una corectă, nu am contestat-o”, a precizat Liviu Jitea, patronul de la Vinexport SA. Acesta a precizat că a solicitat, de asemenea, o expertiză care a fost aprobată în acest dosar. “Noi am solicitat această expertiză care ne-a fost încuviinţată de instanţă. Din punctul meu de vedere, am spus judecătorului că nu mi se pare normală solicitarea unor daune acum, mai ales că d-nul Istrate, din momentul în care a vîndut acţiunile, nu mai are nici o participare în cadrul societăţii, nici în privinţa drepturilor, nici a obligaţiilor. Există o astfel de clauză în contractul prin care dumnealui a înstrăinat acţiunile pe care le deţinea la Vinexport”, a mai spus Liviu Jitea, care a fost audiat ieri de instanţă, chiar dacă iniţial a uzat de dreptul de a nu face declaraţii. În sală a fost prezent şi fostul director al Vinexport, Marius Călinescu. Liviu Jitea este inculpat pentru folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii în dosarul Vinexport. Marius Călinescu, fost director, este judecat pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri şi folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii iar o fostă contabilă a lui Jitea, Mihaela Hîrşu Gherlinde este inculpată de asemenea pentru fals. Foştii asociaţi ai lui Jitea, actualmente acţionari ai SC Vinexport Trade Mark SA Focşani, Victor Istrate şi Horia Bejan au reclamat că prin faptele comise de cei trei, aceştia au fost prejudiciaţi cu suma de circa 36 miliarde de lei vechi, la nivelul anului 2004. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.