Economic

Oferta de vînzare a Transelectrica va fi lansată în primăvara lui 2012

Ziarul de Vrancea
14 nov 2011 618 vizualizări
Oferta secundară prin care statul vrea să vîndă 15% din acţiunile Transelectrica (TEL) ar urma să fie derulată în primăvara anului viitor, potrivit estimărilor consorţiului care va intermedia operaţiunea.

Contractul pentru intermedierea ofertei a fos semnat, ieri, de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi consorţiul format din Banca Comercială Romană (BCR), Intercapital Invest şi Swiss Capital. Contractul a fost semnat la o lună după ce consorţiul a fost declarat cîştigătorul licitaţiei de atribuire, fiind singurul ofertant. "Odată cu semnarea contractului, consorţiul începe pregătirea ofertei Transelectrica. BCR împreună cu partenerii Intercapital Invest şi Swiss Capital vor lucra pentru succesul acestei oferte şi al programului Guvernului Romaniei de privatizări prin intermediul pieţei de capital. Transelectrica este o companie puternică şi cu perspective de dezvoltare şi sîntem încrezători că această ofertă de acţiuni va atrage interesul unei game largi de investitori", a declarat, într-un comunicat al consorţiului Dan Weiler, director executiv în departamentul Corporate Finance & Investment Banking din cadrul BCR. Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vîndă pachete minoritare de acţiuni de la mai multe companii, printre care Transelectrica şi Transgaz.  Acţiunile Transelectrica au închis sesiunea de vineri la un preţ în stagnare, de 18 lei pe unitate. La această cotaţie, pachetul de 15% din acţiunile companiei este evaluat la 197,9 milioane lei (45,5 milioane de euro), iar capitalizarea totală este de 1,319 miliarde lei (303,7 milioane euro). Titlurile Transelectrica erau tranzacţionate în a doua parte a şedinţei bursiere de luni la preţul de 17,7 lei, în scădere cu 1,67%. Compania are o capitalizare de 1,297 miliarde de lei (298,6 milioane euro). Ministerul Economiei deţine 73,68% din titlurile Transelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%. Un pachet de 12,81% din acţiunile companiei este deţinut de mai mulţi acţionari. Un pachet de 10% din capitalul companiei a fost listat la BVB în 2006, iar în 2007 participaţia a crescut la 12,8% în urma acordării despăgubirilor acordate proprietarilor deposedaţi de imobile în perioada comunistă.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.