Economic

Coloana de stiri economice: Romtelecom a scăpat de încă 1.771 angajaţi

Ziarul de Vrancea
10 nov 2011 1797 vizualizări
Numărul angajaţilor Romtelecom a scăzut cu 19,3%, adică 1.771 de posturi, în perioada octombrie 2010 - septembrie 2011, de la 9.192 la 7.421 de salariaţi, prin programul de disponibilizări voluntare, potrivit unui raport al grupului OTE

Costurile cu programul de disponibilizări voluntare au crescut în primele nouă luni cu 19%, la 28,2 milioane euro, de la 23,7 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, cheltuielile operaţionale ale companiei au coborît cu 11% în trimestrul al treilea, iar cheltuielile cu salarii şi bonusuri s-au redus cu 23%. Romtelecom a anunţat, la începutul acestui an, că va disponibiliza între 1.000 şi 1.400 de angajaţi în 2011, în urma demarării a peste 20 de proiecte de transformare a operatorului, care vizează îmbunătăţirea proceselor operaţionale, creşterea eficienţei în unităţile call-center, magazine şi simplificarea portofoliului de produse. La finele anului trecut, operatorul avea circa 8.600 de salariaţi, potrivit datelor Romtelecom, cu aproximativ 1.400 mai puţini faţă de 2009. Potrivit datelor companiei, aproximativ 60% dintre salariaţii care au părăsit compania în 2010 şi au apelat la serviciile de consiliere asigurate de Romtelecom au găsit un nou loc de muncă. Romtelecom este controlată de grupul elen OTE, care deţine 54,01% din acţiunile operatorului. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are celelalte 45,99% din titluri. Directorul de resurse umane al Romtelecom, Anca Georgescu, declara la finele anului trecut că aproape 4.000 de angajaţi au plecat din companie de la sfîrşitul anului 2007, iar restructurarea va continua. Potrivit datelor prezentate de Georgescu, compania avea 12.512 angajaţi la sfîrşitul anului 2007, în anul următor numărul a scăzut la 10.344, iar în 2009 a ajuns la 10.017 salariaţi. De la sfîrşitul anului 2007 pînă în prezent numărul salariaţilor Romtelecom s-a redus cu 40,6%, ţinînd cont de cifra de 7.421 de capete raportată de companie pentru finele lunii septembrie. Astfel, numărul angajaţilor care au părăsit compania din 2007 pînă în prezent se ridică la aproximativ 5.000.

Ne aşteaptă încă un an cu o creştere economică derizorie

Comisia Europeană (CE) a revizuit în scădere prognoza de cerştere economică a Romaniei pentru anul viitor, de la 3,7% la 2,1%, din cauza înrăutăţirii perspectivelor economice ale Europei, însă anticipează revenirea consumului privat în a doua jumătate a lui 2012. Performanţele exporturilor în 2011 urmează să se reflecte anul viitor în cererea internă, în timp ce cererea externă va continua să reprezinte un factor de sprijin, însă mai puţin solid din cauza condiţiilor economice tot mai dificile din Europa şi din alte părţi ale lumii, se arată în Prognoza Economică de toamnă a CE. Populaţia şi companiile vor continua să-şi ajusteze situaţia financiară în prima jumătate a anului viitor, însă angajările anticipate şi scăderea inflaţiei ar trebui să susţină venitul discreţionar real, consideră CE. Astfel, consumul privat se va revigora în a doua jumătate a anului viitor, anticipează Comisia. Pe de altă parte, consumul guvernamental nu va avea o contribuţie semnificativă la creşterea economică din 2012, afectat de consolidarea fiscală şi de reducerea numărului angajaţilor din sectorul public, se spune în raport. Investiţiile ar trebui să reprezinte un factor important de creştere anul viitor, deoarece Romania are nevoie de modernizarea infrastructurii, inclusiv prin cofinanţări din fonduri structurale UE. De altfel, rata foarte redusă de absorbţie a fondurilor europene, de 3,7% la finele lunii septembrie, semnalează un potenţial foarte ridicat de creştere a investiţiilor publice, notează CE. Investiţiile private urmează însă să fie ceva mai slabe, anticipează CE, din cauza incertitudinilor generate de alegerile de anul viitor şi de efectele întîrziate ale turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale din acest an. În pofida crizei care zguduie zona euro, CE estimează că activitatea de pe piaţa de credit va reveni "modest" în 2012, băncile din Romania continuînd să-şi "repare" bilanţurile după o perioadă îndelungată de deteriorare a calităţii activelor. Astfel, CE prognozează o creştere economică de 2,1% în Romania anul viitor, sprijinită de un avans de 1,9% al consumului privat. Consumul public ar urma să urce cu 1,5%, exporturile cu 4,3%, iar importurile cu 4,5%. Rata şomajului urmează să scadă la 7,2%, anticipează CE, iar compensaţia medie pe cap de angajat ar trebui să urce cu 6,4%. Rata inflaţiei este prevăzută la 3,4%. CE apreciază că prognoza de inflaţie pe termen mediu este încă ameninţată de riscuri semnificative, însă va rămîne în intervalul ţintit de BNR, de 3% plus/minus un punct procentual, în trimestrul al patrulea din acest an şi în primul semestru al lui 2012.

Preţurile au început să-şi reia creşterea după patru luni de scăderi

Preţurile de consum au crescut cu 0,64% în octombrie, după patru luni consecutive de scăderi, astfel că rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,55%, puţin peste minimul ultimilor 20 de ani înregistrat în septembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În septembrie, inflaţia anuală a coborît la 3,45%, nivel minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an. Avansul preţurilor din octombrie a fost unul echilibrat pe cele trei categorii, respectiv mărfurile alimentare, nealimentare şi servicii. Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,8%, fiind susţinute de scumpirea cartofilor cu 7,2%, a ouălor cu 5,9% şi a fructelor cu 5,2%. La mărfurile nealimentare, avansul de 0,5% a fost determinat în principal de scumpirea energiei termice cu 10%. Preţurile la servicii au urcat în octombrie cu 0,8%, iar creşterile au fost distribuite uniform în general, cu scumpiri de pînă în 1%. Singura exceptie a fost la apa canal şi salubrizare, unde preţurile s-au majorat 1,56% faţă de luna precedentă. A doua cea mai mare scumpire la acest capitol a fost la serviciile pentru transportul aerian, de 0,99%, urmată de biletele la cinematografe, teatre şi muzee, mai scumpe cu 0,87%, dar şi la chirii, care au crescut cu 0,77%. În primele 10 luni ale anului, preţurile au crescut cu 2,47%, avans determinat de scumpirile mărfurilor nealimentare şi serviciilor. Preţurile la alimente au rămas per total neschimbate faţă de luna decembrie.

ANAF rambursează în noiembrie TVA de 1,4 miliarde de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în noiembrie TVA către companii în sumă de 1,4 miliarde de lei, urmînd a fi soluţionate deconturile a căror vechime este de pînă la 25 octombrie, potrivit instituţiei. Fiscul va deconta prin compensare şi restituire o sumă de 1,15 miliarde de lei, va compensa integral 260,4 milioane de lei, iar o sumă de 12 milioane de lei va fi compensată doar parţial. În cazul sumelor de restituit, care totalizează 1,06 miliarde de lei, plata efectivă a fost programată în trei tranşe, dintre care prima, de 226,5 milioane de lei, a avut loc loc pe data de 9 noiembrie. Banii pentru a doua tranşă, de 303 milioane de lei urmează să fie restituiţi pe 24 noiembrie, iar o sumă de 537 milioane de lei vor fi returnaţi pe 29 noiembrie.

Bancherii şi-au ales şeful

Preşedintele Romanian International Bank (RIB), Florin Dănescu, a fost numit preşedinte executiv al Asociaţiei Romane a Băncilor (ARB), a anunţat ieri asociaţia. "Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Romane a Băncilor, domnul Radu Graţian Gheţea, informează opinia publică cu privire la faptul că, în urma procesului de selecţie, Consiliul Director al ARB a decis numirea în funcţia de preşedinte executiv al ARB, începînd cu data de 1 decembrie 2011, a domnului Florin Dănescu", se arată într-un anunţ al ARB. Dănescu, care va renunţa la poziţia de la RIB, a ocupat în decursul ultimilor ani funcţii de conducere în sistemul bancar romanesc, inclusiv la nivel de top management, fiind pe rînd, şef departament Money Market&Foreign Exchange, şef departament trezorerie, vicepreşedinte, prim-vicepreşedinte executiv şi preşedinte executiv. El a condus RIB în ultimii trei ani. Cu o luă în urmă, Gheţea anunţa că ARB analizează 17 CV-uri trimise de persoane interesate să ocupe funcţia de preşedinte executiv al instituţiei. Numirea unui preşedinte executiv la Asociaţia Romană a Băncilor era programată iniţial pentru luna iulie, dar surse bancare au declarat, că decizia a fost amînată pentru septembrie, deoarece niciunul dintre candidaţi nu a avut suportul întregii conduceri.

Italia se împrumută la costuri astronomice

Italia a vîndut joi titluri în valoare de 5 miliarde de euro cu scadenţă la un an, însă a plătit cel mai ridicat randament din ultimii 14 ani pentru a atrage investitori, în timp ce randamentul obligaţiunilor pe zece ani, considerate o referinţă a costurilor de împrumut, a coborît sub pragul de 7%. Creşterea randamentului peste 7% semnalează investitorilor că datoria unei ţări devine nesustenabilă. Irlanda şi Portugalia au fost nevoite să ceară ajutor financiar extern după ce randamentul a depăşit acest nivel. Trezoreria italiană a vîndut titlurile pe un an cu un randament de 6,087%, cel mai ridicat începînd cu septembrie 1997, comparativ cu 3,57% la ultima licitaţie, din 11 octombrie. Cererea a depăşit de două ori oferta, faţă de 1,88 ori la vînzarea de titluri din octombrie, transmite Bloomberg. Randamentul obligaţiunilor pe zece ani a coborît după licitaţie la 6,98%, după ce a atins anterior maximul de 7,45%, record de la adoptarea euro de către Italia în urmă cu 12 ani. "Cererea a fost bună. Instituţiile financiare locale au susţinut probabil cererea", a declarat Annalisa Piazza, analist la compania de brokeraj Newedge Group. Costurile de împrumut ale Italiei au urcat puternic miercuri, după ce premierul Silvio Berlusconi a anunţat că va demisiona, iar casa de clearing LCH Clearnet a crescut nivelul garanţiilor pentru a tranzacţiona obligaţiuni italiene.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.