Economic

Coloana economica

Ziarul de Vrancea
1 nov 2011 808 vizualizări
Justiţia iniţiază elaborarea Codului insolvenţei

In actul normativ vor fi sistematizate şi corelate legile în domeniul insolvenţei, pre-insolvenţei şi cele privind exercitarea profesiei de practician în insolvenţă

Ministerul Justiţiei iniţiază lucrările de elaborare a Codului insolvenţei, demers pentru care va primi asistenţă tehnică din partea consorţiului format din PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services SPRL, D&B David şi Baias SCA şi RVA Insolvency Specialists SPRL, din Romania. Elaborarea Codului face parte din obiectivele asumate în cadrul Proiectului "Reforma sistemului judiciar", finanţat prin Acordul de împrumut cu Banca Mondială. Ministerul Justiţiei afirmă că selecţionarea consorţiului cîştigător pentru acordarea consultanţei s-a făcut în conformitate cu criteriile Băncii, respectiv "Selecţia pe baza calificării şi costului Consultantului", agreată prin Acordul de împrumut şi prevăzută în planul de achiziţii. Valoarea totală a contractului este de 1.568.809.19 lei (inclusiv TVA), iar durata de implementare este de 17 luni. În cadrul proiectului, vor fi sistematizate şi corelate actele normative în domeniul insolvenţei, pre-insolvenţei şi cele privind exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Se va elabora un instrument de lucru unitar, armonizat, care asamblează şi explică piesele legislative disparate.  Codul insolvenţei va fi, aşadar, un corpus de norme, dar şi un corpus de explicaţii fundamentate pe jurisprudenţa instanţelor interne şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, pe bunele practici în domeniu. Codul insolvenţei va fi tipărit şi distribuit la nivelul instanţelor judecătoreşti şi va fi postat pe site-ul Ministerului Justiţiei, spre uzul tuturor persoanelor interesate. În acelaşi timp, proiectul are şi o componentă instituţională, de îmbunătăţire a competenţelor profesionale ale specialiştilor în domeniul insolvenţei şi pre-insolvenţei, astfel că, în programul de pregătire profesională, vor fi cuprinse 60 de persoane (judecători, grefieri, practicieni în insolvenţă), care vor beneficia de două sesiuni de cursuri.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

S-au evaporat 1,4 miliarde euro de la rezerva valutară a BNR

Rezervele valutare ale BNR au scăzut în luna octombrie cu 1,43 miliarde de euro, la 32,2 miliarde de euro, ca urmare a ieşirilor de capital şi a evoluţiilor cursului de schimb al euro în raport cu dolarul, lira sterlină şi yen-ului japonez, informează BNR. Rezervele au coborît cu, astfel, cu 4,24% în octombrie, de la un nivel de 33,63 miliarde euro la finele lunii precedente. "Creşterea în luna septembrie a rezervelor valutare cu circa 1,1 miliarde euro şi scăderea acestora în luna octombrie cu 1,4 miliarde euro exprimă variaţiile ratelor de schimb ale dolarului american, lirei sterline şi yen-ului japonez faţă de euro şi fluctuaţiile fluxurilor de capital cu impact asupra rezervelor minime obligatorii în valută ale instituţiilor de credit", se arată într-un comunicat al băncii centrale. În luna octombrie, intrările au fost de 383 milioane euro, provenind din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele. Concomitent, ieşirile au însumat 1,8 miliarde euro, reprezentînd modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobînzi în contul datoriei publice denominate în valută şi plăţi din contul Comisiei Europene. Intrările şi ieşirile din octombrie au fost atipice comparativ cu evoluţia din ultimele 10-12 luni. În timp ce intrările s-au situat la cel mai redus nivel din ultimele 12 luni, ieşirile au fost printre cele mai mari din 2011. Media lunară a intrărilor şi a ieşirilor a fost în acest de aproximativ 1,4 miliarde de euro. Rezervele valutare au scăzut în octombrie în principal din cauza ieşirilor de capital din Romania, care au afectat rezervele minime obligatorii în valută constituite de bănci, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, evitînd să comenteze dacă banca centrală a şi vîndut valută. "În comunicatul de azi privind rezervele internaţionale ale Romaniei vedem o scădere a valorii toale cu 1,352 milliarde euro, practic, de la 37,642 miliarde euro la 36,290 miliarde euro. Această scădere intervine după ce cu o lună în urmă, septembrie faţă de august, înregistrasem o creştere cu 876 milioane euro. De unde vine această variaţie? Este un caz semnificativ de ceea ce înseamnă efectele crizei globale, sau şocurile crizei globale, asupra indicatorilor economici din Romania. în primul rînd, criza a produs fluctuaţii semnificative în împrejurările din lunile din urmă privind cel puţin trei valori: ratele de schimb euro/dolar, euro/yen, euro/franc elveţian şi euro/lira serlină, în al doilea rînd fluxurile de capital în general în regiune şi în special în Romania, cu ieşiri şi intrări, fluctuaţii mari de la o lună la alta, şi în al treilea rînd desele modificări ale valorii aurului", a început Vasilescu explicaţiile privind evoluţia rezervele internaţionale din luna octombrie. Vasilescu a precizat că această scădere, după o creştere a rezervei valutare, ar putea să trezească foarte multe întrebări şi banca centrală doreşte să lămurească lucrurile din start, dar nu dorit să comenteze dacă BNR a intervenit pe piaţa valutară şi a vîndut valută, invocînd practica de a nu comenta aceste aspecte, instituită de cîţiva ani. "Este singura scădere mare determinată de şocurile crizei globale", a concluzionat Vasilescu.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Boc promite că anul viitor nu vor fi majorări "neanunţate" de taxe

Premierul Emil Boc le-a spus membrilor Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social că bugetul porneşte anul viitor de la o estimare redusă a creşterii economice, fără majorări "neanunţate" de taxe, dar cu posibilă extindere a bazei de impozitare, afirmă participanţii la reuniunea Consiliului. În privinţa salariilor şi pensiilor, mesajul transmis de şeful Guvernului a fost că proiectul de buget pentru anul viitor nu va include la acest moment astfel de măsuri, eventuale modificări în acest sens putînd fi operate în partea a doua din 2012. "Va fi un buget pe o formulă pesimistă, pentru ca, dacă se întîmplă ceva, să existe pregătirea şi capacitatea de a avea un bun răspuns în structura respectivă. Pe de altă parte, se doreşte o stabilitate fiscal-bugetară, deci nu vor exista modificări în structura bugetului de stat legate de politica fiscală. Deci, fără creşteri de taxe şi impozite neanunţate - eu aşa o interpretez -, dar cu posibile lărgiri la baza de impozitare", a declarat, la finalul discuţiilor, preşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Premierul le-a transmis de asemenea patronatelor şi sindicatelor că bugetul pentru anul viitor nu prevede la acest moment creşteri salariale. "Premierul nu a specificat nimic nici de creşteri salariale, decît în sensul în care s-ar putea să se facă în a doua jumătate a anului viitor, nici de pensii", a spus Hossu. Potrivit acestuia, şeful Guvernului a arătat totodată că patronatele şi sindicatele "trebuie să uite" de intenţiile de fiscalizare mai redusă, resepctiv de reducerea contribuţiilor de asigurări sociale sau de introducerea unei impozitări diferenţiate. "Ceea ce era important pentru noi era politica fiscală de taxă plată. Premierul a spus că, atît timp cît există acest Guvern, el va insista pe taxa plată şi că politica diferenţiată în trepte nu se pune", a spus Hossu. Reprezentanţii patronatelor au cerut premierului ca Guvernul să adopte măsuri de stimulare a creditării pentru sectorul privat şi au arătat că mediul de afaceri preferă o variantă realistă de buget. Într-un comunicat transmis de Guvern se arată că bugetul pentru anul viitor este construit pe un deficit de cel mult 3%, potrivit criteriilor ESA.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Vor da grecii cu piciorul ajutorului de la UE şi vor trimite Europa în criza?

Anunţul şoc al premierului elen, George Papandreou, că va supune unui referendum pachetul de ajutor din partea Uniunii Europene ameninţă să intensifice criza din zona euro şi a cauzat nemulţumire în Germania că Grecia încearcă să scape de înţelegerea încheiată, potrivit Reuters. Liderii zonei euro au convenit, săptămîna trecută, să ajute Grecia cu un nou pachet financiar de 130 de miliarde de euro şi cu o diminuare cu 50% a datoriei statului elen către deţinătorii privaţi de obligaţiuni. Preţul ajutorului este, însă, un program de reduceri dure ale cheltuielilor statului, care au cauzat un furie în rîndul grecilor. Papandreou face parte din Partidul Socialist, care a pierdut mai mulţi parlamentari în contextul votării succesive de măsuri de austeritate în Parlament şi al protestelor masive ale populaţiei. Premierul a justificat decizia de a organiza referendum prin faptul că are nevoie de un sprijin politic mai larg pentru măsurile fiscale şi reformele structurale cerute de creditorii internaţionali. Un lider din coaliţia care susţine guvernul cancelarului Angela Merkel în Germania a declarat, marţi, că este "iritat" de anunţul lui Papandreou. "Cred că cineva încearcă să scape de ceea ce s-a decis deja - lucru destul de bizar. Nu putem face decît un singur lucru: să ne pregătim pentru eventualitatea unei insolvenţe a statului elen, iar dacă nu îndeplineşte acordurile se va ajunge la punctul în care se vor opri banii", a spus Rainer Bruederle, lider în Parlament al Partidului Democraţii Liberi. Analiştii au afirmat că ultimul sondaj a arătat că majoritatea grecilor au o părere negativă despre pachetul de ajutor financiar extern. Noile incertitudini vor constitui, probabil, un nou moment jenant pentru liderii G20 la reuniunea de săptămîna aceasta din Franţa, în contextul încercărilor de a convinge China să susţină financiar stabilizarea zonei euro. "Dacă ar exista un referendum, am putea trage concluzia că nu ar accepta măsurile de austeritate. Am putea ajunge la concluzia că se va prăbuşi tot castelul din cărţi de joc", a spus Howard Wheeldon, analist la compania BGC Partners. Primele reacţii la decizia surpriză au variat de la acuzaţii că Papandreou se joacă cu viitorul ţării şi predicţii de faliment la întrebări despre legalitatea referendumului şi declaraţii ale politicienilor că un vot negativ ar forţa demisia premierului şi alegeri anticipate.


,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Vodafone Romania vinde iPhone 4S, din 11 noiembrie

Vodafone Romania va începe să vîndă pe 11 noiembrie terminalul iPhone 4S, a anunţat operatorul de telefonie mobilă. "Ne face plăcere să anunţăm că Vodafone Romania va lansa noul iPhone 4S în 11 noiembrie. Mai multe informaţii vor urma în curînd", se arată într-un anunţ al operatorului. iPhone 4S a fost lansat de compania americană Apple la începutul lunii octombrie. În primele trei zile de la startul vînzărilor în magazine, în 14 octombrie, Apple a vîndut 4 milioane de iPhone 4S. Vodafone Romania este al doilea jucător local pe piaţa de telefonie mobilă. Liderul pieţei, Orange Romania, a anunţat că iPhone 4S va intra în oferta operatorului înainte de sfîrşitul acestui an.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

IKEA are probleme cu unul din produsele comercializate

Retailerul suedez de mobilier şi decoraţiuni IKEA recheamă pentru înlocuire uşile cu oglindă Pax Aurland, comercializate inclusiv în Romania, după ce au fost identificate defecte de fabricaţie ale produsului. "Compania IKEA a primit 14 sesizări de la clienţi privind detaşarea oglinzii de la uşile Pax Aurland. Aceste sesizări se refereau la uşile produse de furnizorul cu numărul de identificare 12650 – acelaşi furnizor care a produs uşile glisante Elga Fenstad, rechemate de pe piaţă în luna septembrie", se arată într-un comunicat al IKEA Romania. Pentru a evita orice posibilitate de producere a vreunui incident care să afecteze siguranţa clienţilor săi, compania a decis retragerea imediată de la vînzare a uşilor Pax Aurland produse de acest furnizor şi a iniţiat o anchetă cu privire la cauzele desprinderii oglinzii. "Designerii IKEA au constatat acelaşi defect de fabricaţie ca şi la uşile Elga Fenstad, întîlnit numai la loturile Pex Aurland produse între datele: 1039 - 1048 (10-anul producţiei 2010, 48-săptămîna). Acest defect, în combinaţie cu greutatea oglinzii, poate duce la desprinderea şi căderea uşii", se spune în comunicat.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Pensiile private vor atinge 1,22% din PIB în 2011

Comisia de pensii private (CSSPP) a redus cu 0,13 puncte procentuale, la 1,22%, estimarea privind ponderea activelor fondurilor de pensii private în PIB la finele acestui an, după ce în trimestrul al treilea fondurile au avut randamente negative ca urmare a scăderii acţiunilor de la bursă. "Valoarea activelor totale administrate în sistemul pensiilor private a ajuns la 30 septembrie la 6,2 miliarde de lei (5,8 miliarde de lei în cazul fondurilor de pensii private obligatorii - Pilonul II şi 0,4 miliarde de lei în cazul fondurilor de pensii facultative - Pilonul III), astfel ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB ajungînd la 1,14% la data mai sus menţionată. La finalul anului 2011, ponderea activelor totale în PIB este preconizată să ajungă la 1,22%", se arată într-o analiză a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). În luna mai, într-o analiză aferentă primului trimestru, Comisia a estimat că ponderea activelor în PIB va ajunge la 1,35% la finele anului. Trei luni mai tîrziu, în august, CSSPP anticipa că activele fondurilor de pensii vor atinge 1,29% din PIB la 31 decembrie 2011. În toate estimările Comisiei, analiştii instituţiei au luat în calcul un PIB de 544,426 miliarde de lei în acest an, avînd ca sursă proiecţia Ministerului Finanţelor Publice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.