Economic

Finanţiştii se instruiesc la Focşani

Mihai Boicu
31 oct 2011 1350 vizualizări
Centrul Zonal Focşani al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă va organiza astăzi şi mîine cursul cu tema „Controlul modului de administrare a patrimoniului public al statului

Controlul privind redevenţa minieră petrolieră şi agricolă. Printre temele care vor fi discutate se numără controlul modului de administrare a patrimoniului public al statutului, controlul inventarierii bunurilor din domeniul public al statului, controlul redevenţei miniere, petroliere, agricole, a taxelor pentru activitatea de prospecţiuni, explorare şi exploatare a resurselor minerale şi a redevenţei aferente contractelor de concesionare a bunurilor proprietate publică a statului. De asemenea, finanţiştii vor avea pe agendă şi administrarea şi gestionarea mijloacelor materiale şi resurselor financiare de către agenţii economici la care statul este acţionar majoritar şi la cei care au înregistrat pierderi. „La curs vor participa persoane cu atribuţii de verificare şi control din cadrul următoarelor DGFP judeţene: Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceva, Tulcea, Vaslui şi Vrancea”, se arată într-un comunicat de presă al Finanţelor. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.