Economic

Staţi cu ochii pe SUA dacă vreţi să ştiţi cînd intrăm în recesiune!

Ziarul de Vrancea
20 oct 2011 1103 vizualizări
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, spune că dacă va fi o nouă "recesiune mare" în America, s-ar putea să fie şi la noi

O intrare în recesiune a SUA ar putea conduce la un scenariu similar şi în Romania, afirmă Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, referindu-se la afirmaţiile recente ale premierului Emil Boc şi ale omului de afaceri Dinu Patriciu privind posibilitatea revenirii recesiunii. Premierul Emil Boc a declarat recent că pericolul revenirii recesiunii anul viitor nu este complet înlăturat, motiv pentru care Guvernul trebuie să aplice o serie de măsuri, precum manageri privaţi la companii de stat şi finalizarea doar a investiţiilor care se justifică.  Omul de afaceri Dinu Patriciu a afirmat marţi că un al doilea val de recesiune este garantat în Europa. "Sînt mulţi proroci în lumea asta. şi Roubini (economistul american Nouriel Roubini care a avertizat în 2007 că va urma o criză a creditelor) spune că va fi o nouă recesiune mare în America. Dacă va fi o nouă recesiune mare în America, s-ar putea să fie şi la noi. Pentru că asta e lumea în care trăim, pentru că America exportă bogăţie, dar sînt momente în care exportă criză sau recesiune", a explicat Vasilescu. El a mai spus că urcarea cursului leu/euro din ultima perioadă este rezultatul unor tendinţe de depreciere pentru întreaga regiune, însă moneda naţională a slăbit doar cu 2%, mult mai puţin comparativ cu alte monede din regiune. Vasilescu a spus că în regiune a existat o tendinţă de depreciere a monedelor locale de la începutul anului, arătînd că zlotul polonez a scăzut cu circa 10%, forintul polonez cu 8%, iar coroana cehă, care a urcat puternic la un moment dat, a pierdut două procente din această apreciere. "În condiţiile în care este criză pe planetă, în Europa investitorii sînt foarte prudenţi şi au un apetit mai mic la risc. Noi am reuşit totuşi să ţinem leul la o depreciere care nu a depăşit 2%", a spus Vasilescu. Moneda naţională s-a depreciat în acest an cu 1,1% în faţa euro, de la un curs de 4,2848 lei/euro în decembrie 2010. Intrările anuale de capital însumau în medie circa 16 miliarde de euro între 2004-2008, dar odată cu începutul crizei acest flux de bani s-a oprit, iar Romania trebuie să accepte că nu mai poate avea bunăstare din economisirea altor ţări, consideră Adrian Vasilescu. El a precizat că sumele au fost calculate de Banca Naţională a Romaniei. În opinia lui Vasilescu, scăderea vitezei de rotaţie a banilor este explicată pe de o parte de "sărăcirea" statelor dezvoltate şi, pe de altă parte, de faptul că marile companii aşteaptă terminarea ciclului economic actual pentru a investi. "Banii s-au cam retras de pe planetă. Sînt la adăpost. Companiile americane stau pe găleţi de bani, dar nu investesc", a spus Vasilescu. Oficialul BNR a catalogat ciclurile economice din punct de vedere al exploziilor tehnologice. El a amintit că în istorie primul ciclu a început în 1720 cu o mare criză financiară urmat de investiţii în ştiinţele fundamentale. Penultimul ciclu s-a încheiat cu primul război mondial, iar această criză închide ultimul ciclu economic. "În momentul de faţă, spuneţi-mi dumneavoastră ce tehnologii explodează? De-asta spun că se încheie un ciclu", a explicat Vasilescu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.