Economic

Cele mai profitabile firme din judeţ, premiate în Top IMM

Mihaela Beșleagă
18 oct 2011 3350 vizualizări
In clasamentul firmelor care au obţinut cel mai mare profit brut se numără Metale International, Pandora Prod, Roşca Conf şi Vincon u cîştigătorii vor fi premiaţi pe 4 noiembrie la Palatul Parlamentului din Bucureşti

Firmele vrîncene care au obţinut cel mai mare profit anul trecut vor fi premiate de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) – Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR). În Topul IMM pe anul 2010 au fost incluse peste 500 de microîntreprinderi, societăţi mici, mijlocii şi mari din judeţul Vrancea care au avut cele mai bune rezultatele financiare, în funcţie de criteriul profit brut înregistrat în bilanţul contabil depus la Ministerul Finanţelor pe anul 2009.  “În acest top au intrat peste 500 de firme din diverse domenii, precum confecţii, agricultură, transporturi, servicii, farmacii şi şcoli de şoferi. S-a luat în considerare indicatorul profit brut, dorindu-se să se scoată în evidenţă firmele profitabile din judeţ. Nu ştiu de unde mai au puterea aceste firme să aibă aşa rezultate frumoase pe aceste vremuri”, a spus Ion Roman, preşedintele PIMM Vrancea. Unele societăţi au prosperat chiar şi în vreme de criză. De departe, cel mai mare profit brut înregistrat de o firmă din Vrancea este de peste 16 milioane de lei, realizat de firma de materiale de construcţii SC Metale International SRL Focşani, condusă de Valentin Resmeriţă. Aceasta este urmată de societatea de confecţii textile deţinută de fraţii Dorel şi Silviu Simiz, Pandora Prod, cu un profit brut înregistrat de peste 6,5 milioane lei. Foarte aproape, cu cifră similară a profitului brut, urmează Consinterfin SRL Slobozia Ciorăşti, în domeniul agricultură şi vînătoare. Vrancea are premianţi şi la nivel naţional, pe ramură de activitate. Astfel, la locul 1 sînt incluse societăţile Trust LF Trade, Eurogaz şi Pinola, la locul 2 Metale Internaţional, Merra international, Melissa şi Ecover Gent, iar la locul 3 Vincon, Four Drink şi Tehnometal. În categoria firmelor nou înfiinţate se află în top CUP Salubritate, Premium Construction Goleşti şi Distagro Focşani. Toate firmele vor fi premiate în cadrul unei festivităţi care va avea loc pe 4 noiembrie la Palatul Parlamentului din Bucureşti. De asemenea, firmele locale vor primi o diplomă de recunoaştere a rezultatelor în cadrul unei manifestări care va avea loc pe 10 noiembrie la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focşani. (Mihaela BEŞLEAGĂ)

Clasament IMM Vrancea în funcţie de profitul brut

I Microîntreprinderi  (1-9 salariaţi)
1.    Divori Prest SRL Focşani – 2.806.130 lei
2.    Canton Distribution SRL Focşani – 1.060.723 lei
3.    Agrofert SRL Panciu – 878.483 lei
II Întreprinderi mici (10-49 salariaţi)
1.    Consinterfin SRL Slobozia Ciorăşti – 6.214.271 lei
2.    Valsi SRL Focşani – 3.107.877 lei
3.    Remat Vrancea SA Focşani – 2.696.613 lei
III Întreprinderi mijlocii (50-249 salariaţi)
1.    Metale Internaţional SRL Focşani – 16.371.269 lei
2.    Trust LF Trade SRL Focşani – 3.949.522 lei
3.    Speidel Romania SRL Focşani – 2.008.590 lei
IV Întreprinderi mari (peste 250 salariaţi)
1.    Pandora Prod SRL Focşani – 6.585.790 lei
2.    Roşca Conf SRL Focşani – 4.894.426 lei
3.    Vincon Vrancea SA Focşani – 4.588.034 lei
4.    Comcereal SA Focşani – 3.583.945 lei
5.    Vrancart Sa Adjud – 3.121.265 lei
6.    Artifex SRL Focşani – 1.486.882 lei  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.