Economic

Cît de viabil este sistemul cu manageri privaţi la stat?

Ziarul de Vrancea
14 sep 2011 876 vizualizări
Omul de afaceri Dinu Patriciu susţine că preluarea conducerii companiilor de stat de către manageri de la firmele private nu este o soluţie fezabilă, deoarece aceştia vor avea interese diferite de cele ale statului, şi crede că societăţile ar trebui conduse de fonduri de investiţii.

"Interesele managerului privat, sau de stat, nu sînt aliniate cu cele ale statului. Dacă ai distribui acţiunile companiilor de stat unor fonduri de investiţii financiare, atunci sistemul ar funcţiona", a spus Patriciu. El crede că fondurile de investiţii ar impune reguli care ar face profitabile companiile de stat. "Managerul privat începe să sesiseze imediat care sînt interesele statului, care sînt ale întreprinderii şi care sînt ale lui", a adăugat omul de afaceri. Întrebat dacă l-ar interesa să preia conducerea unei astfel de companii, Patriciu a răspuns negativ. "Nu, pentru că am din ce-mi duce viaţa. Dacă aş crede că e un sistem care merge, m-aş duce gratis", a spus el. Cele mai multe companii care vor avea manageri privaţi se află în subordinea Ministerului Economiei. Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare şi Romarm sînt primele companii din subordinea instituţiei care vor avea management privat. Managerii privaţi ar putea cîştiga lunar sume care ajung pînă la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor societăţi cu profit ridicat, dacă sînt îndeplinite criteriile de performanţă din contract, potrivit unui proiect prezentat de MEDIAFAX. Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăşi însă două milioane euro şi ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.