Economic

Naţionala de fotbal dă un gol de 10 milioane de euro agenţiilor de turism

Ziarul de Vrancea
11 sep 2011 773 vizualizări
Peste 10.000 de romani ar fi participat la meciurile echipei naţionale de fotbal dacă Romania ar fi mers la turneul final Euro 2012 din Ucraina şi Polonia, potrivit estimărilor agenţiilor de turism, care pierd astfel în jurul a 10 milioane de euro din cauza ratării calificării.

Potrivit agenţiilor, la Euro 2008, care a avut loc în Austria şi Elveţia, au fost prezenţi şi cîteva mii de suporteri veniţi din Romania. Acesta a fost ultimul campionat la care a participat echipa naţională, care a disputat trei meciuri în faza grupelor, dintre care două la Zurich şi unul la Berna. "Pentru acel campionat am vîndut pachete de zece zile, pentru cele trei meciuri din faza grupelor. Un pachet care includea trei bilele la meci, zece nopţi de cazare şi transport cu avionul a costat 1.200 de euro", a spus Sorin Văduvoiu, directorul executiv al agenţiei Perfect Tours. El crede că o eventuală calificare a Romaniei la Euro 2012 ar fi fost o afacere pentru agenţii, care ar fi putut trimite în Ucraina sau Polonia peste 10.000 de suporteri romani. "Avînd în vedere că cele două ţări sînt apropiate ca distanţă, am fi avut poate cea mai mare afluenţă de turişti romani la un turneu final de fotbal", a adăugat Văduvoiu, care a adăugat că, în medie, fiecare turist ar fi putut cheltui peste 1.000 de euro. Cu două meciuri înainte de încheierea campaniei de calificare, echipa naţională de fotbal a Romaniei are şanse infime să participe la Euro, care se va desfăşura între 8 iunie şi 1 iulie 2012. Şi Gheorghe Fodoreanu, directorul general al agenţiei Invitation Romania, crede că turneul final Euro 2012 ar fi putut atrage peste 10.000 de suporteri romani. "În afară de aceştia, dacă am fi ieşit din grupe, fiecare meci ar fi putut atrage alţi 5.000-8.000 de turişti, care ar fi adus agenţiilor alte cîteva milioane de euro", a mai spus Fodoreanu. Şi Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, apreciază că agenţiile de turism pierd "către 10 milioane de euro" din cauza necalificării echipei naţionale. "Doar fotbalul poate atrage la campionate în străinătate mii de turişti romani. Celelalte sporturi, atletism, baschet, habdbal şi altele, atrag maxim cîteva sute de suporteri romani. Necalificarea naţionale de fotbal la Euro 2012 este o mare pierdere pentru agenţiile de turism", a mai spus Burcea.

,,,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.