Economic

Cum pot scapa de penalitati persoanele care platesc impozitele restante

Ziarul de Vrancea
1 sep 2011 2832 vizualizări
Ministrul Finantelor a explicat ieri modul in care se sting datoriile si penalitatile ce trebuie achitate de catre persoanele fizice si firme

Anularea penalitatilor fiscale se va aplica si persoanelor fizice care au datorii la stat daca vor fi platite restantele pina la finele anului, a declarat ieri ministrul Finantelor, Gheoghe Ialomitianu. Guvernul a aprobat miercuri noi reglementari fiscale, prin care anuleaza penalitatile firmelor care isi platesc datoriile fata de stat pina la 31 decembrie.  De asemenea, vor fi reduse la jumatate penalitatile acelor contribuabili care vor plati obligatiile catre buget in primul semestru din 2012. Ialomitianu a mentionat ca de aceste facilitati vor beneficia si persoanele fizice care au datorii sub forma impozitelor pentru case, terenuri sau din contracte de inchirieri. Potrivit ministrului Finantelor, daca pina la 31 decembrie un numar de 330.000 de firme care inregistreaza datorii ar plati principalul, in valoare totala de 17 miliarde de lei, atunci o suma de 2,5 miliarde de lei ar fi anulata. "Pina acum obligatiile de plata se stingeau in functie de vechime, concomitent cu majorarile de intirziere si penalitatile. Acum vor fi stinse mai intii obligatiile, apoi majorarile si penalitatile. Nu avem ca scop sa maximizam incasarile din majorari si penalitati", a spus Ialomitianu. El a spus ca o alta modificare prevede ca in certificatul fiscal sa fie cuprinse si creantele pe care contribuabilii le au fata de institutiile publice, nu numai obligatiile de plata, pentru a sprijini astfel firmele la licitatii. Ministrul a mai spus ca firmele mici, cu pina la trei salarii exclusive si afaceri de 100.000 euro, precum si ONG-urile si asociatiile de proprietari vor depune, de la 1 octombrie, declaratia unica 112 trimestrial. "Declaratia unica 112 se va depune de la 1 octombrie trimestrial de catre contribuabilii mici, aceia care indeplinesc doua conditii: au pina la trei salarii exclusive si cifra de afaceri de pina la 100.000 euro. in aceasta categorie vor intra si ONG-urile si asociatiile de proprietari", a aratat Ialomitianu intr-o conferinta de presa.  El a precizat ca vor beneficia de aceasta facilitate 54,7% din totalul contribuabililor.

Amenzi pentru ascunderea valorii cladirilor

De asemenea, contribuabilii care nu vor reevalua cladirile si vor fi mentinute la valori care nu reflecta pretul real pentru a plati impozite mai mici vor fi sanctionati, a explicat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu. "Sanctionam acei contribuabili care nu vor sa faca reevaluarea cladirilor, care le lasa la valori foarte mici", a spus Ialomitianu intr-o conferinta de presa. El a adaugat ca, in domeniul turismului, vor fi sanctionate acele firme care au spatii si nu le folosesc, iar cota de impozitare suplimentara va fi de 5%. In ceea ce priveste cresterea lefurilor bugetarilor ministrul a spus ca perspectiva privind revenirea in 2012 a salariilor la nivelul de dinaintea scaderii este buna, insa o decizie va fi luata in momentul definitivarii bugetului pentru anul viitor.  "Noi dorim ca aceasta diferenta sa o dam cit mai repede, precum si acea actualizare la inflatie. Este o dorinta. Noi trebuie sa tinem seama de ce se intampla pe celelalte piete, sa fim prudenti, sa asiguram consolidarea fiscala. O decizie se va lua in momentul definitivarii bugetului, perspectiva este buna", a spus Ialomitianu. Anul trecut, Guvernul a decis reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, masura aplicata din luna iulie. In ianuarie 2011, salariile de baza ale bugetarilor au crescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, si nu din luna iunie. Astfel, salariile sint mai mici cu 13,75% fata de luna iunie 2010, cind au fost reduse de Guvern. Referindu-se disponibilizari, ministrul a precizat ca nu a fost stabilita cu FMI si Comisia Europeana o cifra, iar indicatorii de care se va tine cont sint mentinerea raportului de unu la sapte intre numarul de angajari si posturile eliberate, precum si de un plafon de 7,2% din PIB privind limita de cheltuieli cu salariile pentru anul viitor.


Importatorii de masini second primesc un ajutor nesperat


Pretul masinilor second inmatriculate inainte de 2007 va scade pentru a compensa valoarea taxei auto

Reprezentantii firmelor din sectorul auto afirma ca reducerea taxei auto cu 25% si plata acesteia inclusiv pentru masinile din Romania inmatriculate inainte de 2007 va incuraja importul vehiculelor second hand si va duce la scaderea preturilor la tranzactiile cu autoturisme inmatriculate. "Noua forma a taxei auto va stimula importul cu autoturisme rulate, blocat la inceputul anului acesta de masura majorarii taxei. Totodata, impunerea platii taxei de poluare la tranzactiile cu masini deja inmatriculate va duce la modificarea pretului de piata a acestora. Iar in cazul de fata vor aparea incercari de fentare a platii taxei prin diferite metode, cum ar fi contractul de comodat", a declarat directorul general al portalului de oferte auto second hand Auto.ro, Bogdan Axinia. Cristian Bica, membru al Asociatiei Distribuitorilor Autorizati Ford din Romania, spune ca taxa va reduce pretul masinilor inmatriculate inainte de 2007 cu valoarea acesteia pentru ca vinzatorii sa gaseasca cumparatori. "In primul rind va creste numarul celor care isi vor achizitiona un autovehicul second hand de peste granita. De asemenea, dealerii care vind vehicule rulate si care au in stoc masini achizitionate anterior prin buy back sau trade in, pentru care nu s-a platit aceasta taxa, vor pierde sume importante. Si nu in ultimul rind, vor exista din ce in ce mai multe masini tranzactionate fara perfectarea actelor", a afirmat Bica. Pe de alta parte, Silviu Preoteasa, presedintele Asociatiei Dealerilor de Marca Volkswagen si Audi, a afirmat ca masura este benefica pentru piata vehiculelor noi, banii rezultati din generalizarea taxei urmind sa finanteze programul de innoire a parcului auto. Nicusor Sorescu, directorul grupului Radacini, a subliniat ca noile masuri vor duce la cresterea parcului auto second hand. "Anul trecut, aproape jumatate din parcul auto din tara era mai vechi de 11 ani. Odata luata acesta masura, trebuie sa ne asteptam la o crestere a numarului de masini vechi. La inceputul anului a fost pentru prima data cind inmatricularile de masini rulate au fost mai mici decit cele noi, situatie care nu cred ca va mai dura in actualul context", a afirmat Sorescu. In primele sapte luni ale anului, in Romania au fost inmatriculate putin peste 50.000 de autoturisme rulate, cu 45% sub nivelul din perioada similara a anului trecut. inmatricularile de masini noi au trecut usor de 40.000 de unitati, in scadere cu 14%. Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care prevede reducerea taxei cu pina la 25%, dar si plata acesteia pentru masinile inmatriculate inainte de 2007, pentru care nu a fost achitata o astfel de taxa, la schimbarea proprietarului.

Fraudele din companii au urcat ingrijorator in ultimii ani

Cazurile fraudelor din companii s-au intensificat in ultimii doi ani in majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est, potrivit unui sondaj al KPMG, fenomen indicat si de majoritatea managerilor intervievati din Romania, cea mai mare crestere inregistrind scurgerile de informatii. "In cele mai multe tari, aproximativ jumatate dintre cei intervievati au spus ca au detectat o crestere a cazurilor de frauda in companiile lor in ultimii doi ani. Astfel, mai putin de 10% dintre respondentii din Cehia au indicat o crestere a fraudelor detectate, fata de un procent de 58% al participantilor in Romania", se arata in studiul "Frauda si Criza Finanicara" realizat de compania de consultanta si audit. Cele mai afectate de cresterea fraudelor sint activitatile de vinzari, indicata de 64% dintre respondentii de la nivelul intregii regiuni si de 86% dintre cei din Romania, cele de cumparare (41% in regiune si 57% in Romania) si managementul inventarului (32% in regiune, 57% in Romania). "Nu a existat un model clar al tipurilor de frauda pentru care s-a observat o crestere a numarului de cazuri detectate, dar cele mai comune tipuri de astfel de infractiuni sint scurgerile de informatii (45% in Europa Centrala, 43% in Romania), plati frauduloase (41% in regiune, 43% in Romania), utilizarea frauduloasa a schemelor de vinzari pe baza de stimulente (41% in Europa Centrala, 57% in Romania) si mita si coruptie (43% in Romania)", se arata in studiu. Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de persoane decidente din sapte tari, respectiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia si Romania. "Rezultatele studiului par a sprijini observatiile noastre ca frauda iese mai mult la suprafata in timpul unei recesiuni in comparatie cu perioadele de crestere economica. Atentia sporita acordata de catre organizatii gestionarii riscurilor de frauda in timpul crizei este rezultatul nevoii de a impune controale mai stricte asupra costurilor in conditiile reducerii resurselor disponibile", a declarat Jimmy Helm, partener KPMG si coordonatorul Departamentului de Investigare a Fraudelor din Europa Centrala si de Est. Sondajul a mai relevat ca 67% dintre participantii din Romania au afirmat ca organizatiile lor au investit in consolidarea mecanismelor de control intern cu scopul de a eficientiza gestionarea riscului de frauda, iar 43% dintre participantii din Europa Centrala si de Est au fost de parere ca organizatiile lor vor aduce in continuare imbunatatiri activitatii de gestionare a riscului de frauda in urmatorii doi ani. "In ultimii ani am observat o crestere a numarului companiilor care ne solicita ajutorul pentru a investiga cazuri de scurgere a informatiilor. Trebuie, bineinteles, gasit un echilibru intre protejarea acestor informatii impotriva scurgerilor si uzului neautorizat, si disponibilizarea lor pentru a indeplini nevoile de business si a aduce beneficii in acest sens. Noi am remarcat ca, din pacate, multe organizatii nu dau suficienta importanta acestui subiect. Se poate spune ca, mai ales in vremuri dificile, informatiile unei companii devin extrem de valoroase pentru competitorii sai. De citiva ani buni, valul restructurarilor din intregul mediu corporatist romanesc a creat un numar mare de angajati suparati sau razbunatori care au mijloacele necesare, precum si motive, pentru a utiliza informatii confidentiale in folosul lor propriu", a declarat Kemal Özmen, director KPMG Romania si Coordonatorul Departamentului de Investigare a Fraudelor din Romania, Balcani si Serbia.

Udrea: Peste 1 milion de romani primesc ilegal pensii si ajutoare

Peste un milion de romani beneficiaza ilegal de pensii si ajutoare sociale, iar daca acestia nu ar primi bani ar fi fonduri suficiente pentru a asigura "pensii decente", apreciaza ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea. "Avem peste un milion de oameni care in tara asta iau pensii si ajutoare sociale fara sa aiba dreptul, si tuturor ne-a placut sa facem lucrul acesta. si cei care au luat banii, si cei care au dat posibilitatea in mod ilegal ca aceste persoane sa obtina acte de pensii si ajutoare sociale, si astazi sintem suparati", a spus Udrea intr-o conferinta de presa. Ea a continuat apreciind ca fara aceste plati ar ramine fonduri suficiente care sa permita asigurarea unor "pensii decente". "(Pensiile, n.r.) nu sint corecte pentru ca in 20 de ani au ajuns sa profite de sistem peste un milion de oameni care nu aveau dreptul sa primeasca acesti bani. Cind oamenii acestia nu vor mai primi bani, vor fi destul de multi bani sa primeasca o pensie decenta cei care cu adevarat au muncit si au dreptul la pensie", a mai spus ministrul, la conferinta privind un contract de finantare pentru modernizarea parcului Drumul Taberei (Moghioros) din Bucuresti.


Fiscul nu se intelege cu bancile in privinta dobinzilor

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a respins ieri ofertele bancilor pentru obligatiuni cu maturitate la cinci ani, considerind ca randamentul cerut de acestea este prea mare, dupa ce saptamina trecuta a respins subscrierile pentru certificate de trezorerie pe un an, din acelasi motiv. Acesta este al treilea refuz al Finantelor din anul in curs la licitatiile organizate pentru vinzarea de titluri de stat. Bancile au subscris in total obligatiuni de 770,8 milioane lei, peste valoarea indicativa, de 500 milioane lei. La cea mai recenta licitatie pentru astfel de obligatiuni, din 4 august, Finantele au acceptat un randament mediu in crestere de la 7,3% la 7,35%. Unii dealeri se asteptau ca Finantele sa plateasca joi un randament mediu de 7,55%, nivel la care aceste obligatiuni sint cotate pe piata secundara. Acestia nu excludeau, insa, varianta atragerii unei sume mai mici decit valoarea programata, la fel cum s-a intimplat joi, 25 august, la licitatia prin care au fost vindute obligatiuni cu maturitate de zece ani. Urmatoarea licitatie este programata luni, cind Finantele vor sa vinda certificate de trezorerie pe un an de 1 miliard de lei. Ministerul Finantelor Publice vrea sa imprumute in septembrie 4,7 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat, dupa ce in august a atras 2,598 miliarde lei, cu mult sub valoarea programata, de 4 miliarde lei. Trezoreria va organiza sapte licitatii pentru vinzarea titlurilor, din care cea mai mare parte, atit ca numar, cit si ca valoare, vizeaza imprumuturile pe termen scurt, prin emisiuni de certificate de trezorerie cu scadenta de cel mult un an. Finantele au angajat de la inceputul anului imprumuturi de 36,84 miliarde lei si 1,401 miliarde euro, prin emisiuni de titluri de stat.


BMW a rechemat 120.000 de automobile diesel in Europa

Constructorul german de automobile BMW a rechemat 120.000 de masini diesel, majoritatea in Europa, din cauza unei defectiuni electrice la sistemul de filtrare a motorinei, transmite AFP. In Germania au fost rechemate pentru remedierea defectiunii 35.000 de automobile, a declarat joi un purtator de cuvint al grupului. Defectiunea, detectata de BMW in timpul unor teste interne, ar putea permite ca filtrul diesel de la modelele serie 1 si serie 5 sa functioneze chiar daca motorul a fost oprit. In cazuri extreme, aceasta defectiune ar putea duce la producerea unui incendiu. Niciun incident de acest tip nu a fost semnalat grupului BMW.

ANAF a concediat 1.117 angajati

Un numar de 1.117 angajati ai Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) "au plecat acasa" in urma restructurarii institutiei, iar 141 de administratii fiscale au fost desfiintate, a declarat ieri presedintele ANAF, Sorin Blejnar. El a aratat ca din totalul angajatilor care au plecat din sistem, un numar de 745 erau din directiile finantelor publice, 337 din Garda Financiara, iar restul din Autoritatea Nationala a Vamilor. Potrivit lui Blejnar, restructurarea va aduce la buget economii de 41 milioane de lei pina la finele anului.


Impozite mai mari pentru hotelurile inchise

Hotelurile sau pensiunile tinute inchise vor fi impozitate suplimentar cu 5%, prin decizia consiliilor locale, iar proprietarii de structuri de cazare in functiune mai mult de sase luni pe an vor plati doar jumatate din impozit, a anuntat miercuri ministrul Turismului, Elena Udrea. Noile masuri au fost incluse in modificarile adoptate de Guvern la Codul Fiscal, a declarat Udrea. Ea a aratat ca masura cresterii impozitului se aplica pentru proprietarii sau administratorii cladirilor cu destinatie turistica neincluse in circuitul de profil. Udrea a mai spus ca reducerea impozitului pentru hotelierii care tin deschise unitatile mai mult de sase luni vizeaza incurajarea extinderii perioadei de sezon turistic estival.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.