Economic

UE si FMI verifica din nou finantele Greciei

Ziarul de Vrancea
18 aug 2011 757 vizualizări
Troica formata din Comisia Europeana (CE), Banca Centrala Europeana (BCE) si Fondul Monetar International (FMI) au inceput, joi, un nou audit al finantelor Greciei, inaintea furnizarii, in septembrie, a celei de-a sasea transe de imprumut, de opt miliarde de euro.

Misiunea face parte din verificarile regulate la care sint supuse finantele statului elen, care aplica un program strict de austeritate din 2010, in schimbul unui imprumut de 110 miliarde de euro, din care a primit deja 65 de miliarde de euro.
Troica va verifica, impreuna cu reprezentantii Ministerului elen de Finante, evolutia programului de redresare economica, a declarat o sursa apropiata situatiei. Discutiile se vor referi si la intirzierea incasarilor bugetare si a programului de privatizare care trebuie sa aduca 50 de miliarde de euro pina in 2015. Ar trebui totodata discutata procedura de schimb al obligatiunilor de stat detinute de bancile elene, inclusa in noul plan de salvare a Greciei aprobat pe 21 iulie, la un summit extraordinar al liderilor din zona euro.
Noul plan, de 160 de miliarde de euro, din care 109 miliarde de euro vor fi furnizate de UE si FMI pina in 2014, prevede si contributia voluntara a sectorului privat, de 54 de miliarde de euro, pe o perioada de trei ani, si de 135 de miliarde de euro pe zece ani. Contributia sectorului privat ar trebui sa aiba loc printr-un mecanism de rostogolire, prin care investitorii vor schimba voluntar obligatiunile elene ajunse la maturitate cu altele noi, cu maturitate mai lunga.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.