Economic

Amenzile de la Finante ar putea aduce cazier fiscal de un an

Mihai Boicu
31 iul 2011 1233 vizualizări
sanctiunile contraventionale vor atrage intrarea pe “lista neagra” a Finantelor, potrivit unui proiect legislativ

Ministerul Finantelor vrea sa inaspreasca regulile in privinta cazierului fiscal, potrivit unui proiect de modificare a OG 75/2001. Daca pina acum erau “consemnati” contribuabilii care au savirsit fapte de natura infractiunilor incriminate de legile fiscale, de aceasta data prevederile s-ar putea extinde si la contraventii. Astfel, proiectul legislativ prevede ca sint scosi din cazierul fiscal contribuabilii care nu au mai savirsit fapte sanctionate contraventional de natura celor prevazute in actele normative din sfera fiscala, financiara, vamala, precum si cele care privesc disciplina financiara, intr-o perioada de un an de la data raminerii defintive a actului prin care au fost sanctionate aceste fapte. Aceasta chiar daca amenda este achitata in termenul de un an. In cazul in care amenda se plateste mai tirziu, atunci scoaterea din cazier se face la data respectiva. Modificarile prevad ca si contribuabilii care raspund solidar cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent nu pot fi stersi mai devreme de un an din evidente, chiar daca daca sumele datorate organelor fiscale au fost platite. Agentii economici declarati inactivi vor putea scapa de cazier la reactivare sau la trei luni de la acest moment, in functie de situatia in care se afla. Daca aceste modificari aduse OG 75/2001 vor deveni realitate, ceea ce este foarte probabil, multe persoane vor avea probleme. Daca in privinta agentilor economici pot fi infiintate firme noi, fara “pata”, in cazul persoanelor fizice o banala amenda incasata pentru nedepunerea unei declaratii poate cintari foarte mult. Un exemplu este in cazul proiectelor cu finantare europeana, unde una din conditii este depunerea dovezii ca solicitantul este o persoana corecta din punct de vedere fiscal. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.