Economic

Compania Oracle, data in judecata de o firma din Romania

Ziarul de Vrancea
24 ian 2011 579 vizualizări
UTI Grup considera ca gigantul informatic i-a implementat un sistem defectuos

UTI a actionat in instanta Oracle Romania, intr-un dosar inregistrat pe 10 ianuarie la Tribunalul Bucuresti, pentru implementarea defectuoasa a unui sistem informatic, insa reprezentantii Oracle sustin ca nu au primit o citatie si vor finaliza proiectul aflat in derulare, conform contractului. "UTI are ca obiective strategice, printre altele, listarea la o bursa regionala in perioada urmatoare. In planul de pregatire pentru acest eveniment, figureaza si introducerea unui sistem informatic de management performant si transparent, care sa dea incredere investitorilor in vizibilitatea si trasabilitatea operatiunilor economice", au declarat reprezentantii directiei de comunicare corporatista a UTI. Astfel, in anul 2006, UTI incheiat cu Oracle Romania un contract care are ca obiect furnizarea unui sistem informatic complex, Oracle E-Business Suite, versiunea 12. Potrivit prevederilor contractuale, UTI urma sa primeasca servicii furnizate in mod profesionist, in conformitate cu standardele industriale si certificatele ISO 9001: 2002 pentru servicii si suport tehnic. "In realitate, sistemul livrat cu foarte mare intirziere de Oracle, prezinta un grad ridicat de instabilitate, genereaza aleatoriu erori, ceea ce conduce la carente in activitatea zilnica a companiei si influenteaza negativ acuratetea rapoartelor si a informatiilor consolidate. Mai mult, dupa un an de la termenul contractual, aplicatii cerute in mod expres de legislatia din Romania nu au fost livrate, compania UTI fiind pusa in situatia de a elabora manual documente contabile solicitate de legea romana. Date fiind aceste deficiente majore, care au cauzat importante prejudicii si care nu s-au rezolvat pe cale amiabila, UTI a deschis actiune in justitie impotriva Oracle Romania, solicitind remedierea deficientelor existente in derularea contractului si a comenzilor, plata cheltuielilor de judecata, precum si daune morale si de intirziere", au adaugat sursele citate. Potrivit reprezentantilor UTI, pretentiile financiare solicitate in dosarul inregistrat la tribunal au o "valoare semnificativa", fiind justificate de valoarea mare a contractului si de importanta sistemului informatic in procesul de listare la bursa. In ianuarie 2010, la patru ani de la semnare, echipa Oracle Romania a finalizat solutia informatica si din acel moment zece companii din grupul UTI au inceput sa utilizeze acest sistem. Reprezentantii Oracle Romania s-au aratat surprinsi de decizia UTI de a actiona in instanta compania, proiectul aflindu-se inca in desfasurare. "Proiectul se afla inca in desfasurare, fiind monitorizat in permanenta de catre managementul ambelor parti. Mai mult decit atit, echipa noastra de implementare se afla la sediul UTI in permanenta, pentru a indeplini sarcinile agreate. (...) Prin urmare, Oracle Romania va depune toate eforturile pentru a duce la bun sfirsit obligatiile contractuale (...) Pina in acest moment nu am primit nicio citatie privind actiunea intentata de UTI Grup", au declarat reprezentantii companiei. Potrivit Oracle, solutia livrata de companie este in productie pentru 10 firme din cadrul UTI inca de la inceputul anului 2010 si a fost extinsa la alte 8 firme din grup la inceputul lui 2011. "Ca orice alt proiect informatic complex, si proiectul aflat in desfasurare la UTI Grup a fost obiectul mai multor intilniri comune pentru identificarea celor mai bune solutii, ultima dintre ele avind loc chiar in data de 21 ianuarie 2011. Aceste intilniri vor continua in conformitate cu planul stabilit de comun acord", au mai spus reprezentantii Oracle.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.