Economic

Functionarii vor fi stimulati cu 1% din sumele recuperate de la datornici

Ziarul de Vrancea
7 ian 2011 816 vizualizări
Sumele incasate de angajatii din institutiile publice, incluisv primarii, pentru recuperarea restantelor nu vor putea depasi 30% din salariul de incadrare u aceste prevederi sint trecute intr-un proiect de lege care reglementeaza statutul personalului cu atributii de control

Inspectorii din institutii publice, inclusiv primarii, vor incasa lunar un spor de pina la 30% din salariul de incadrare si vor primi un stimulent financiar echivalent cu 1% din valoarea sumei recuperate de la un datornic, daca prejudiciul descoperit in urma controlului este mai mare de 100.000 lei. Sporul salarial si stimulentul vor fi acordate atit inspectorilor din Garda Financiara, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat in Constructii, Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, Inspectia Muncii si Autoritatea Nationala a Vamilor, cit si celor din ministere si primarii, conform unui proiect de lege care reglementeaza statutul personalului cu atributii de control. "Ordonatorii de credite vor putea aproba anual acordarea unui spor salarial lunar de maxim 30% din salariul de incadrare pentru persoanele cu atributii de control si vor acorda stimulente celor care, in urma exercitarii acestor atributii, au descoperit prejudicii sau sume datorate la bugetul de stat sau local mai mari de 100.000 lei. Valoarea stimulentelor acordate persoanelor cu atributii de control este egala cu un procent de 1% din valoarea prejudiciului", se arata in document. Stimulentele vor fi acordate numai dupa recuperarea partiala sau integrala a sumelor si virarea acestora, in termen de maximum 30 zile de la recuperare, la bugetul institutiei de control. In situatia in care acelasi prejudiciu este descoperit ca urmare a mai multor actiuni de control efectuate de unitati diferite, stimulentul este acordat inspectorilor din structura care a transmis prima actul de control catre instituția competenta sa recupereze prejudiciul. Prevederile nu se aplica inspectorilor pentru care modalitatea si procentul de acordare a stimulentelor sint prevazute in statutele proprii sau prin alte acte normative. "Persoana cu atributii de control beneficiaza de stabilitate in functie si independenta fata de orice schimbare politica. Conducatorii entitatilor cu atributii de control vor dispune masuri pentru asigurarea si respectarea stabilitatii in functie a persoanelor cu atributii de control in situatia reorganizarii entitatii sau a modificarii structurii, atributiilor sau denumirii acesteia", se arata in document. Proiectul mai stabileste ca inspectorul are "acces neingradit" in spatiile entitatii controlate si la informatiile necesare pentru realizarea atributiilor sale indiferent de suportul si/sau forma in care s]ar prezenta acestea, precum si dreptul de a fi tratat civilizat, cu respect si "deferenta" de catre entitatea controlata si personalul acesteia, "pentru fundamentarea corespunzatoare a constatarilor". Entitatea controlata are obligatia de a pune imediat la dispozitia inspectorului toate documentele, datele si informatiile solicitate si sa asigure accesul acestora in spatiile in care isi desfașoara activitatea. Conform proiectului, actiunea de control trebuie sa fie derulata, de regula, la intervale rezonabile de timp, iar entitatea verificata are dreptul sa cunoasca institutia si inspectorii, perioada supusa controlului, modul de desfasurare, rezultatul controlului. Inspectorii nu raspund insa pentru constatarile facute ca urmare a controlului, in masura in care actiunea este efectuata cu respectarea dispozițiilor legale.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.