Economic

Datoriile firmelor la stat, esalonate pe maxim cinci ani

Ziarul de Vrancea
6 ian 2011 593 vizualizări
Procedura este avizata si reglementata intr-un document semnat de premierul Emil Boc u firmele care apeleaza la aceasta facilitate trebuie sa constituie garantii si sa achite datoriile curente

Guvernul vrea sa esaloneze la plata, pentru o perioada de pina la 5 ani, obligatiile fiscale ale companiilor cu probleme financiare, conditionat de constituirea de garantii si achitarea datoriilor curente, considerind ca prin ratele esalonate va avea resurse certe inclusiv pentru pensii si sanatate. Procedura este avizata si reglementata intr-un document semnat de premierul Emil Boc, in care se arata ca sistemul este similar formei de sprijin asigurata in sistemul bancar intr-o perioada de dificultate, prin rescadentarea creditelor restante. Documentul prevede ca pentru obligatiile fiscale administrate de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), inscrise in certificatul de atestare fiscala, pot fi acordate, la cerere, inlesniri sub forma esalonarii la plata pe o perioada de cel mult cinci ani. Procedura va fi valabila pentru persoane juridice sau persoane fizice care desfasoara activitati economice in mod independent ori exercita profesii liberale, indiferent de forma de proprietate si modul de organizare. Facilitatea nu va fi aplicata pentru obligatii fiscale care au facut obiectul unei esalonari ce si-a pierdut valabilitatea, pentru cele de a caror plata depinde acordarea sau mentinerea unei autorizatii, precum si pentru amenzi de orice fel care constituie venit la bugetul de stat. Pentru acordarea esalonarii la plata, solicitantii trebuie sa fi depus toate declaratiile fiscale, sa se afle in dificultate generata de lipsa temporara de disponibilitati banesti conform unor criterii economico-financiare care vor fi prevazute in normele metodologice, sa nu se afle in insolventa ori dizolvare. De asemenea, in maximum 30 zile de la data acordului de principiu, trebuie constituite garantii care sa acopere suma esalonata la plata, dobinzile datorate plus un procent de pina la 50% din suma respectiva, in functie de perioada de esalonare. Garantiile vor putea fi constituite prin consemnarea unei sume la trezorerie, prin scrisoare de garantie bancara ori prin bunuri evaluate de un expert independent, asupra carora sa fie dispuse masuri asiguratorii. "Pentru a incuraja contribuabilii sa constituie garantii sub forma scrisorii de garantie bancara, astfel incit statul sa se asigure ca recupereaza in intregime obligatiile esalonate, apreciem ca nivelul dobinzii pe perioada esalonarii la plata sa fie de 0,02% pe zi de intirziere, ceea ce inseamna 7,3% pe an", se propune in document. Pentru rata achitata cu intirziere va fi perceputa o penalitate de 10% din rata de esalonare, reprezentind obligatii fiscale principale si/sau accesorii esalonate, inclusiv dobinzile datorate. Nu vor fi datorate penalitati de intirziere pentru obligatiile fiscale esalonate la plata, al caror termen de 90 zile de la scadenta se implineste dupa data depunerii cererii de esalonare. Scrisoarea de garantie bancara va trebui sa aiba o perioada de valabilitate cu cel putin trei luni mai mare decit scadenta ultimei rate din esalonarea la plata. Pe parcurs, garantia va putea fi inlocuita sau redimensionata la cerere, in functie de valoarea ratelor ramase de achitat. In cazul in care, pe parcursul derularii esalonarii la plata, garantia este executata de un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare in favoarea autoritatii fiscale nu acopera valoarea garantiei, contribuabilul este obligat sa reintregeasca garantia pentru obligatiile fiscale ramase nestinse.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.