Economic

Guvernul blocheaza angajarile la stat si in 2011

Ziarul de Vrancea
19 nov 2010 675 vizualizări
Executivul isi motiveaza decizia prin faptul ca iesirea din recesiune "se dovedeste inceata"

Guvernul a decis sa blocheze si in 2011 posturile prin angajarea doar a unui functionar la sapte posturi eliberate, motivind ca iesirea din recesiune este "inceata", si estimeaza astfel o reducere a costurilor de personal cu 350 milioane lei, dar si o scadere a incasarilor din taxele platite de angajati Decizia a fost luata prin ordonanta de urgenta avizata in sedinta de miercuri a Guvernului. Ordonanta de urgenta privind blocarea posturilor din administratie suspenda pina la 31 decembrie 2011 ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritatile si institutiile publice. Actul normativ prevede ca ocuparea posturilor vacante din toate institutiile si autoritatile administratiei centrale, indiferent de forma de finantare, poate fi aprobata doar de Guvern, prin memorandum, cu incadrarea intr-un procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se elibereaza, respectiv prin angajarea doar a unui functionar pentru sapte posturi vacantate. Posturile libere din Senat si Camera Deputatilor sau din institutiile administratiei locale vor fi ocupate pe acelasi principiu, cu aprobarea ordonatorilor principali de credit. Vor fi exceptate institutiile administratiei locale cu un numar de maximum 10 posturi aprobate, pentru care procentul in limita caruia pot fi ocupate posturile eliberate va fi de 50%, respectiv o angajare la doua locuri vacantate. Cu conditia sa nu se majoreze numarul total de posturi aprobate prin buget la nivelul ordonatorului principal de credite, de la prevederile ordonantei de urgenta sint exceptate posturile pentru inaltii functionari publici, functiile publice de conducere, posturile militare de conducere si functiile de director coordonator sau director coordonator adjunct al serviciilor deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale. Pentru ocuparea posturilor vacante pe principiul o angajare la sapte posturi eliberate, ordonatorii principali de credite ai autoritatilor si institutiilor publice centrale au obligatia sa raporteze Ministerului Finantelor lunar, pina la data de 15 a fiecarei luni, pentru luna anterioara, numarul total al posturilor care s-au vacantat si care nu au fost ocupate. Solicitarile de ocupare a posturilor vacantate vor fi efectuate de catre ordonatorii principali de credite in mod centralizat, pentru aparatul propriu si institutiile din subordine, cel mult o data pe luna. Pe de alta parte, legea salarizarii releva faptul ca salariile de baza din sectorul public vor creste in 2011 cu 15%, dar vor ramine si in aceste conditii cu 13,75% mai mici fata de luna iunie 2010, cind au fost reduse de Guvern, fara ca noul nivel sa mai fie modificat pina la sfirsitul anului viitor. Documentul este datat 17 noiembrie si a fost discutat in sedinta de miercuri a Guvernului, urmind sa fie transmis spre consultare FMI inaintea adoptarii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 59 minute, 11 secunde
Dar cine tine cont de blocare? Eu cotizez, tu ma angajezi si nimeni nu ma va intreba nimic, doar vreun fraier de postac care, spre necazul lui, stie cat a costat angajarea, cine a dat, cine a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.