Economic

Basescu cere Parlamentului reexaminarea Ordonantei stimulentelor

Ziarul de Vrancea
11 nov 2010 487 vizualizări
Presedintele Traian Basescu a trimis, ieri, Parlamentului, cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea OUG 1/2010 privind stimulentele, apreciind ca aceasta creeaza discriminari in rindul salariatilor din administratia publica,

incalcind in mod vadit principiile salarizarii unitare. Cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului numarul 1 din 2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, a fost transmisa presedintelui Senatului, Mircea Geoana, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale. Presedintele mentioneaza ca legea transmisa spre promulgare prevede, la Articolul I, punctul 2, completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 1/2010 in sensul ca "pentru personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice finantate integral de le bugetul de stat sau din bugetele de asigurari sociale, care beneficiaza lunar de drepturi banesti acordate din fondurile constituite in temeiul Ordonantei Guvernului 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, salariile de baza se calculeaza prin includerea in acestea a valorii medii a acestor drepturi banesti acordate in cursul anului 2009 pentru fiecare functie publica pe categorii, clase si grade profesionale, respectiv pentru fiecare functie contractuala, in functie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale". Presedintele arata ca, in opinia sa, existenta unor fonduri precum cele la care face referire aceasta dispozitie, reglementate de articolul 227 din Ordonanta Guvernului 92/2003 privind Codul de procedura Fiscala, alimentate prin retinerea unor cote din sume destinate a se face venit la bugetul de stat, este de natura a produce dezechilibre si inechitati in colectarea si distribuirea fondurilor bugetare. "in acest sens, consideram ca se impune abrogarea dispozitiilor legale care reglementeaza instituirea unor astfel fonduri care priveaza bugetul de stat de incasari in scopul stimularii personalului pentru indeplinirea atributiilor de serviciu", se arata in cererea de reexaminare. Presedintele mentioneaza de asemenea ca Legea 330 din 2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice impune ca, incepind cu anul 2010, toti salariatii din administratia publica centrala sa fie reincadrati pe aceeasi grila.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.