Economic

Chiojdeniul a demarat planificarea strategica pentru dezvoltare

Gabriel Sava
30 oct 2010 1838 vizualizări
Proiectul are ca scop realizarea unei planificari care sa stabileasca directiile strategice generale pentru viitorul comunei pe cinci ani

Strategia pentru dezvoltare a comunei Chiojdeni face obiectul unui program lansat vineri, finantat din Fondul Social European prin Programul "Dezvoltarea Capacitatii Administrative". Intitulat "Planificarea strategica pentru dezvoltarea comunei Chiojdeni in perioada 2010-2015", proiectul isi propune ca activitati principale elaborarea strategiei de dezvoltare locala si dezvoltarea capacitatii de planificare strategica a sapte angajati din Primaria Chiojdeni. "Este un pas foarte important pe care comuna noastra l-a facut prin cistigarea acestui proiect. Ne-am bucurat foarte mult si pentru ca din bugetul local nu am fi reusit sa alocam bani pentru un astfel de proiect, chiar daca cei 24% reprezentind cota de TVA care nu este eligibila va fi nevoie sa o acoperim noi", a declarat Serban Pirlogea, primarul comunei Chiojdeni. Valoarea totala a proiectului este de 254.468 de lei iar acesta a fost intocmit si depus de doua firme din Focsani, specializate pe intocmirea de proiecte, respectiv "Expertiza&Contabilitate" SRL si Fabrica Fondurilor Structurale SRL. De altfel, si managementul acestui proiect este realizat tot de cele doua firme. "Beneficiarii directi sint angajatii Primariei, cei sapte stabiliti in cererea de finantare care vor avea responsabilitatea corelarii interventiilor realizate de Primarie cu cele rezultate din strategie. Ca beneficiari indirecti sint consilierii locali, primarul, viceprimarul, toti agentii economici, toate persoanele fizice, locuitorii, ONG-urile. Acesta va fi un document care va veni in sprijinul tuturor acestor actori locali", a declarat Eduard Chiorescu, managerul de proiect. La seminarul de lansare care a avut loc la Scoala Chiojdeni au participat mai multi reprezentanti ai comunitatii locale, dintre care unii si-au exprimat deja opiniile legate de continutul strategiei de dezvoltare locala. Durata proiectului va fi de 10 luni, respectiv de pe 27 iulie 2010, cind acest proiect a fost declarat eligibil si pina pe 26 mai, anul urmator. In aceasta perioada se va elabora atit strategia locala de dezvoltare dar va avea loc si formarea angajatilor care vor participa la module de instruire pentru dezvoltarea capacitatii de planificare strategica a acestora. Un modul de instruire va fi organizat si dupa finalizarea planificarii multianuale pentru dezvoltarea comunei Chiojdeni, in cadrul caruia vor fi prezentate modalitati optime de implementare a strategiei. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 26

Adaugă comentariu
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
mai, localnice singurul cuvant care imi vine in gand este PROST. Observi, am scris cu majuscule.daca ai fi cat de cat un om macar cu studii gimnaziale ai sti ce inseamna sa castigi un proiec.Tu esti citeste integral
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
Inca o ocazie pentru pupincuristii lui Parlogea,Cristi Tache,Dana Popescu si altii,de a mai suge cate ceva.Ma astept ca in urma acestui proiect localitatea sa intre in randul "muncipiilor".
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
Ce ti-e si cu oamenii astia!Rau ca faci rau ca nu faci.Era mai bine pe timpul lui Dediu cand se darama primaria pe el nu?Din pacate cei care faceau carare batuta la poarta lui Parlogea sa le rezolve citeste integral
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
De la Palogea ati supt toti , de la Dediu sugeti P..a
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
E o mare diferenta intre cineva care poate scrie in nume propriu si cineva care se ascunde in spatele unui pseudonim.Cred ca asta spune totul, nu-i asa, draga,, localnic"? Oricum nu esti localnic, citeste integral
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
E greu sa explici unor oameni limitati intelectual ce inseamna castigarea unui asemenea proiect. Unii sunt foarte invidiosi pe cei ce muncesc pentru faptul ca sunt constienti ca ei nu pot avea citeste integral
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
dupa ce am citit comentariul ,, localnicului" trebuie sa fac urmatoarea precizare: nu vad ce ar putea sa suga cei pe care ii numiti pupincuristi. E clar ca habar nu aveti cu ce se mananca asemenea citeste integral
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
Daca cineva munceste si face ceva in aceasta comuna sar cateii PDL-isi si mai latra si ei. Trebuie sa-i intelegi, ca doar asta e menirea catelului: sa latre.
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
Ia fii atent mai ,, localnice" sati zic una de la Chiojdeni: CRED CA TU AI FOST PRINTRE PRIMII CARE AI SUPT P...A LUI DEDIU
, acum 739397 zile, 4 ore, 3 minute, 9 secunde
Bai asta localnic ia side la mine daca nu ti-a placut gustul de la dediu. Adica s-o mai sugi si pe a mea.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.