Inundatiile au facut pagube si in Vrancea
Inundatiile de luna trecuta din Vrancea, care chiar daca n-au avut impactul celor din alte judete ale Moldovei, au produs destule pagube prin distrugerea de drumuri comunale si judetene si afectarea unor suprafete agricole situate in zona Adjudului dar si in Lunca Siretului. In cadrul sedintei Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) care a avut ieri loc la sediul Prefecturii Vrancea a fost prezentat bilantul efectelor inundatiilor din luna iunie in Vrancea. Potrivit acestui raport, au fost afectate 60 de metri de diguri, 240 de metri de drumuri nationale, 29 de km drumuri judetene, 16,3 drumuri comunale, cinci podete, un pod si o traversare pietonala. Au fost de asemenea afectate 173 hectare de teren agricol precum si 209 ha pasuni si finete. "Pina in momentul de fata, pe plan local au fost refacute provizoriu podetele afectate, astfel incit sa se poata face accesul catre populatie, urmind ca in urmatoarea perioada Institutia Prefectului sa intreprinda toate demersurile necesare in vederea obtinerii de la Guvern a sprijinului financiar necesar pentru refacerea tuturor elementelor de infrastructura afectate de inundatii si pentru eliminarea tuturor efectelor negative", a precizat prefectul Ion Oprea intr-un comunicat de presa transmis ieri. Urmare a efectelor inundatiilor, pe DN2M, pe raza localitatii Andreiasu de Jos, si DN2R, pe raza localitatii Vintileasca, s-au constatat rupturi de terasament si deteriorari ale podetelor formate din tuburi din beton.
SMS-uri de alerta de la pompieri
La intrunirea de ieri, membrii CJSU au aprobat si implementarea unui nou sistem de transmitere a mesajelor prin SMS- STS, care va functiona in paralel cu celelalte sisteme privind transmiterea mesajelor de instiintare a autoritatilor administratiei publice locale in diferite situatii de urgenta. "Noul sistem consta in transmiterea de catre dispeceratul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vrancea catre telefoanele mobile ale reprezentantilor autoritatilor administratiei publice locale a unui scurt mesaj scris in continutul caruia vor fi mentionate principalele informatii despre situatia respectiva. în baza mesajului de instiintare transmis, reprezentantii autoritatilor administratiei publice locale vor avea obligatia de a lua masuri conform competentelor si prevederilor legale in vigoare", se precizeaza intr-un comunicat de presa al Prefecturii Vrancea. Tot ieri a fost aprobat Centralizatorul privind lucrarile calamitate de precipitatiile cazute in intervalul mai- iunie 2010 si Procesul verbal de calamitate privind amenajarea hidroenergetica Siret pe sectorul Cosmesti "" Movileni. Timp de aproape doua saptamini, ca urmare a precipitatiilor abundete, autoritatile au fost in alerta din cauza cresterii debitelor pe riuri. In judet a plouat abundent si aseara. (Doina GANEA)














