Economic

40% dintre persoanele cu credite la banca au dificultati in plata ratelor

Ziarul de Vrancea
6 iul 2010 568 vizualizări
Circa 40% dintre romanii cu credite la banca au dificultati la plata ratelor si 13% raporteaza intirzieri, potrivit unui studiu realizat pentru Banca Mondiala, care arata ca mai mult de jumatate dintre romani nu utilizeaza niciun tip de serviciu financiar.

Indicele capabilitatii de a face alegeri financiare, calculat potrivit sondajului comandat de Banca Mondiala, se situeaza in medie la 36,35% dintr-un maxim posibil de 100%. Doar 35% dintre respondenti folosesc servicii financiare formale, iar aceasta pondere este de asteptat sa creasca in urmatorii doi ani la 45%. Cele mai utilizate servicii financiare sint cardurile de debit (de catre 18,5% dintre respondenti), politele de asigurare (15,6%), creditele de consum (9,6%), imprumuturile de la rude sau prieteni (8,2%) si depozitele bancare (7,9%). Totusi, situatia se pare ca se va schimba in urmatorii doi ani, astfel incit ponderea celor care nu utilizeaza niciun serviciu financiar sa scada la aproximativ 10%, iar utilizarea imprumuturilor de la rude sau prieteni sa creasca aproape la 30% din populatie. Totodata, gradul de utilizare al creditelor luate "pe caiet" de la magazine se pare ca va urca in urmatorii doi ani de la 5,8% la circa 15%. In ceea ce priveste asigurarile, studiul Bancii Mondiale arata ca utilizarea politelor este puternic corelata cu venitul, educatia, virsta si aria de rezidenta. Aproximativ 27% dintre respondenti nu au stiut cum sa evalueze asigurarile de viata sau pentru locuinte, iar circa 22% au afirmat ca nu au nevoie de astfel de polite. Romanii considera ca viata/locuinta ar trebui asigurata, dar circa 10% nu au incredere ca societatile de asigurari ar respecta termenii contractului, iar peste 31% cred ca politele sint prea scumpe. Pe de alta parte, 12% dintre cei care folosesc servicii financiare, adica 6% din intreaga populatie, au fost nemultumiti de cel putin unul dintre acestea, dar mai putin de 2% din consumatorii nemultumiti au depus o plingere la autoritatea competenta. Studiul arata ca cei mai multi consumatori financiari nu isi cunosc drepturile si ca majoritatea populatiei nu intelege riscurile asociate serviciilor financiare. In plus, consumatorii au incredere scazuta in actualul sistem de solutionare a conflictelor financiare. Alte concluzii ale studiului arata ca romanii apreciaza calitatea serviciilor financiare ca fiind "medie", ca aproximativ 45% din populatie compara termenii si conditiile serviciilor inainte de a achizitiona, ca majoritatea aleg o institutie financiara in functie de costul creditului si ca 54% din populatie cauta informatii inainte de a cumpara un produs financiar, dar doar 4% consulta specialissti independenti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.