Economic

Dupa scaderea pensiilor si salariilor urmeaza cresterea taxelor?

Ziarul de Vrancea
8 iun 2010 600 vizualizări
Un raspuns al Comisiei Europene precizeaza ca, daca actualele masuri nu vor da rezultate, autoritatile urmeaza sa majoreze impozitele

CE precizeaza intr-un raspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX ca in discutiile cu autortitatile romane s-a cazut de acord ca masuri suplimentare de crestere a veniturilor la stat, inclusiv majorarea taxelor, vor fi adoptate pentru a limita o crestere neprevazuta a deficitului bugetar. "Au existat discutii cu autoritatile romane despre noi masuri care ar putea fi adoptate daca situatia nu se amelioreaza. S-a cazut de acord ca masuri suplimentare de crestere a veniturilor la stat, inclusiv cresterea taxelor, vor fi adoptate pentru a a limita o crestere neprevazuta a deficitului bugetar, de exemplu, daca masurile prevazute nu sunt implementate la timp sau nu sunt de natura sa ofere consolidarea asteptata", se arata in raspunsul Comisiei. CE spune de asemenea in raspunsul citat ca "in primul memorandum suplimentar, autoritatile romane au acceptat sa implementeze masuri suplimentare, in cazul in care progresul pentru atingerea tintei de deficit bugetar pe 2010 ar fi fost insuficient". "Alegerea masurilor a fost lasata Guvernului Romaniei, care a decis sa isi concentreze efortul de consolidare pe latura legata de cheltuieli. Singura ingrijorare exprimata de Comisia Europeana a fost daca masurile propuse vor putea fi efectiv implementate. Ca raspuns la aceasta preocupare, autoritatile romane au oferit asigurarile necesare si si-au asumat angajamentul de a implementa de asemenea si masuri de crestere a veniturilor proprii in cazul in care ele ar fi necesare pentru atingerea tintei de deficit", scrie Comisia. In urma negocierilor cu misiunea FMI si reprezentantii Comisiei Europene, autoritatile romane au ales un program de restringere a cheltuielilor publice, printre masuri figurind reducerea salariilor cu 25% si a pensiilor cu 15%. Potrivit sursei citate, nu a existat o evaluare formala la nivelul CE a impactului social al masurilor propuse de Guvern. "In orice caz, in opinia noastra, este loc pentru o reducere a cheltuielilor pentru salarii in sectorul public. In perioada cuprinsa intre primul trimestru al lui 2005 si primul trimestru al lui 2009, salariul mediu brut in sectorul public a crescut de mai mult de doua ori in termeni nominali, depasind cu mult cresterile din sectorul privat, iar rata angajarilor in sectorul public a crescut cu 17%. In consecinta, cheltuielile cu salariile in sectorul public au crescut de la 7,4% din PIB in 2005 la 9,5% in 2009. In mod similar, pensiile medii s-au triplat intre 2004 si 2009, iar numarul pensionarilor a crescut cu circa 6%, cerea ce a pus in pericol sustenabilitatea sistemului public de pensii. Oricum, cu o pensie medie lunara de 711lei in 2009, costurile sociale ale reducerilor acestora nu sint neglijabile", scrie CE. Comisia spune ca in februarie 2010 autoritatile romane au acceptat implementarea unor masuri printre care reducerea salariilor si inghetarea pensiilor. Masurile nu au fost suficiente potrivit constatarilor misiunii CE din aprilie-mai. "Autoritatile romane au acceptat in primul memorandum suplimentar (Suplemental Memorandum) semnat in februarie 2010 sa implementeze in mod riguros un numar de de masuri pentru a atinge tinta de deficit fiscal stabilit pentru 2010 de 6,4% din PIB, printre aceste masuri numarindu-se o reducere nominala a cheltuielilor pentru bunuri si servicii; o reducere de 8,7% din cheltuielile cu salariile in sectorul public; si o inghetare a pensiilor. In ipoteza in care aceste masuri nu erau suficiente pentru a crea consolidarea asteptata, masuri suplimentare urmau sa fie luate pentru a acoperi golul. In timpul misiunii de revizuire din aprilie-mai, s-a remarcat faptul ca in conditiile unor politici neschimbate, tinta de deficit fiscal ar fi ratata cu un procent semnificativ. In acest context, autoritatile romane au propus un numar de masuri suplimentare, inclusiv taieri suplimentare in sectorul salariilor publice, al pensiilor si o reducere tintita a celorlalte beneficii sociale", scrie CE.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.