Economic

Masura anticriza

Ziarul de Vrancea
21 apr 2010 622 vizualizări
Guvernul înfiinteaza Fondul Roman de Investitii

Acesta va fi constituit cu aportul CEC si al BNR n principalele sale roluri vor fi valorificarea participatiilor statului si sprijinirea intreprinderilor afectate de criza n din valorificarea participatiilor minoritare ale statului, se asteapta incasari de un miliard de euro


Fondul pregatit de Guvern pentru finantarea proiectelor majore de investitii va fi constituit din actiunile minoritare ale statului la companii, dar si dintr-un aport in numerar al CEC Bank si, cel mai probabil, din banii obtinuti anterior din privatizari si plasati de trezorerie in conturile BNR. Noul instrument de investitii al statului va fi denumit "Fondul Roman de Investitii" si va prelua in portofoliu, in maximum doua luni de la constituire, participatiile minoritare ale statului, conform proiectului de lege privind infiintarea si functionarea Fondului.


Fondul nu va fi supravegheat de CNVM


Proiectul reprezinta o varianta de lucru aflata in discutie la nivelul Guvernului si transmisa spre consultare ministerelor implicate, iar forma finala va fi remisa Comisiei Europene inainte de aprobarea de catre Executiv. "Din participatiile minoritare gestionate de statul roman, prin ministerele si autoritatile coordonate de Guvern, precum si din aportul in numerar al CEC Bank se infiinteaza Fondul Roman de Investitii. Fondul este o institutie publica independenta, cu personalitate juridica, si reprezinta un instrument de investitii al statului de tipul fondurilor suverane, care se finanteaza initial si din rezerva valutara a Bancii Nationale a Romaniei", se arata in document.

Fondul nu se va supune controlului, supravegherii si reglementarii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si Bancii Nationale. "Fondul Roman de Investitii se va comporta in procesul de gestionare a activelor financiare ale statului ca orice investitor prudent si care va avea posibilitatea sa devina o sursa de investitii si de lichiditati intr-o perioada de tensiune economica. Fondul este autoadministrat si are ca participanti statul roman si CEC Bank, sprijinind politica economica generala a statului prin asigurarea resurselor necesare pentru finantarea proiectelor de importanta nationala, ca masura de stimulare economica", potrivit documentului.


Niciun leu administrat de Fond nu va fi inghitit de buget


Printre atributiile Fondului sint mentionate atit protejarea sectoarelor de importanta nationala si valorificarea accelerata si la costuri minimale a participatiilor statului, cit si investirea in societatile de importanta nationala si ajutorarea intreprinderilor afectate de criza. Prin participatii minoritare se intelege, conform documentului, pachetele de actiuni/parti sociale de pina la 50% din capitalul social al societatilor comerciale detinute de stat, precum si cele detinute de entitatile juridice cu capital social integral de stat. Odata cu infiintarea Fondului Roman de Investitii se va produce transferul de drept al participatiilor, cu operare de drept imediata in registrele actionarilor. Actiunile minoritare care vor alimenta Fondul vor fi vindute pe piata de capital, prin licitatie deschisa cu cel mai mare pret oferit, prin negociere in cazul acordarii drepturilor de preferinta ori prin toate aceste metode combinate.

Fondul Roman de Investitii va prezenta anual Guvernului si Bancii Nationale un raport privind destinatia banilor. Fondul va fi condus de un consiliu de administratie format din reprezentanti ai fiecarui participant, numiti de Guvern pentru o perioada de cinci ani, din care va fi ales un presedinte si un vicepresedinte. Activitatea curenta a Fondului va fi condusa de un director general executiv, numit de presedintele CA si cu acordul consiliului.

La propunerea CA, presedintele va numi comitete operative pentru principalele functii ale Fondului, respectiv administrarea portofoliului, managementul riscului si control, politica investitionala, operatiuni de tranzactionare, servicii de contabilitate, evaluarea portofoliului si determinarea valorii, contabilitate si audit financiar, monitorizarea conformitatii, distributia veniturilor, tinerea evidentelor, relatia cu dialogul social si comunicarea. Fondul va avea sediul central in Bucuresti, dar si sucursale si agentii atit in tara, cit si in strainatate, iar pe intreaga durata de activitate va fi scutit de la plata impozitului pe profit si a taxei pe valoarea adaugata, interzicindu-se orice varsamint catre bugetul administratiei centrale de stat sau catre bugetele locale.


Incasari asteptate de un miliard euro


Saptamina trecuta, Ministerul Economiei a redactat un document care indica faptul ca, pentru alimentarea acestui fond de investitii, Guvernul va vinde pe bursa actiuni la companii listate, precum Petrom si Transelectrica, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel si E.ON, si va exercita optiunea de vinzare a titlurilor detinute la companii energetice privatizate, estimind incasari de peste un miliard euro.

Spre deosebire de acest proiect de lege care reglementeaza functionarea Fondului sub forma unei institutii independente si autoadministrate, documentul Ministerului Economiei, prevedea constituirea structurii in subordinea ministerului, ca fond de investitii care va administra activele statului in industrie si energie, va participa la finantarea proiectelor de investitii si va valorifica actiunile detinute la companiile din portofoliul statului. Guvernul a anuntat, in luna martie, ca va infiinta un fond national de investitii alimentat din actiunile minoritare detinute de stat la diferite companii si care sa fie valorificate pentru proiecte de investitii.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739396 zile, 19 ore, 55 minute, 58 secunde
A mai functionat un fond ( F.N.I.) acum e F.R.I. S-a ales praful de banii romanasilor . S-a imbogatit SOV, in rest ...bonjour si n-am cuvinte ! CE URMEAZA ???????????????????
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.