Economic

Sindicalistii de la Santierul Naval Daewoo Mangalia ameninta cu greva

Ziarul de Vrancea
20 apr 2010 596 vizualizări
Sindicalistii din cadrul Santierului Naval "Daewoo - Mangalia Heavy Industries" din Mangalia ameninta cu declansarea conflictului de munca in cazul in care nu se va ajunge la un consens cu conducerea societatii privind noul contract colectiv de munca

Potrivit liderului sindicatului "Navalistul" din cadrul companiei Daewoo - Mangalia Heavy Industries SA, Marian Florian, administratia a fost sesizata, luni, conform legii, cu privire la deschiderea conflictului de interese. "în 15 februarie am inceput negocierile noului contract colectiv de munca la nivel de unitate, iar dupa 60 de zile acestea s-au blocat. Noi cerem cresteri salariale, promovarea angajatilor si acordarea unui spor de fidelitate in functie de vechime, dar administratia propune o crestere zero. Am facut sesizare catre administratie de declansare a conflictului de interese, conform legii, si asteptam raspunsul acesteia in 48 de ore", a precizat Marian Florian.

Liderul de sindicat a afirmat ca, in cazul in care nu se va primi un raspuns din partea conducerii companiei, se va merge la negocieri la Directia de Munca si Protectie Sociala Constanta, dupa care, daca cele doua parti tot nu vor ajunge la un consens, sindicalistii sint hotariti sa declanseze greva de avertisment. "Noi speram totusi sa nu se ajunga la greva, ci sa ajungem la un punct comun cu administratia deoarece noi vrem sa muncim", a declarat Marian Florian.

Santierul naval Daewoo - Mangalia Heavy Industries are peste 3.000 de angajati, dintre care aproximativ 2.200 sint membri ai sindicatului "Navalistul" din cadrul societatii. Actionarii Santierului naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) sint constructorul naval Daewoo Shipbuliding &Marine Engineering Co din Republica Coreea, cu 50.99% din actiuni, santierul naval 2 Mai, cu 48,99% din capital si trei persoane fizice sud-coreene. Activitatile DMHI sint constructia, conversia si reparatia de nave.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739397 zile, 15 ore, 17 minute, 3 secunde
GRATUIT - Cere Planul de Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza -  E GRATUIT!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.