Economic

Boc le-a cerut ministrilor ca in doua saptamini sa prezinte planurile de concedieri

Ziarul de Vrancea
3 apr 2010 658 vizualizări
Premierul Boc a cerut ministrilor ca in maxim doua saptamini sa prezinte propuneri concrete de restructurare a institutiilor coordonate, interval in care vor fi analizate si solutii legale de concediere a unor angajati cu statut de functionar public, au declarat surse ministeriale

Potrivit acestora, unii dintre ministri au comandat deja efectuarea unui audit care sa indice exact numarul de personal necesar pentru asigurarea unei bune functionari a institutiilor aflate in coordonare. "Discutia la nivelul Guvernului privind continuarea restructurarii sectorului public a fost pina la acest moment una de principiu, dar premierul a cerut propuneri concrete intr-un interval de maximum doua saptamini. Sint analizate inclusiv ce modalitati trebuie aplicate pentru personalul excedentar, unde posturile sint ocupate de catre functionari publici protejati prin lege. S-a dat un termen de doua saptamini pentru ca fiecare ministru sa prezinte propuneri concrete de restructurare", au aratat sursele citate. Premierul Emil Boc a cerut ministrilor sa pregateasca a doua etapa a procesului de restructurare in sectorul public dupa reorganizarea agentiilor guvernamentale efectuata in vara anului trecut, operatiune care va presupune si disponibilizari si prin care se urmareste reducerea cheltuielilor bugetare, au declarat, saptamina trecuta, agentiei MEDIAFAX, surse oficiale. In luna ianuarie, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a anuntat ca va fi aplicat un program de circa 100.000 de disponibilizari in institutiile din sectorul bugetar, dar a retractat ulterior aceasta declaratie, dupa ce premierul Boc a precizat public ca numarul de concedieri va fi stabilit pe baza unor standarde de cost si ca lansarea cifrei de 100.000 bugetari concediati a fost "un inceput gresit de mandat al unor ministri". Tot atunci, seful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu Romania, Jeffrey Franks, declara, intr-un interviu acordat ProTV, ca somajul va continua sa creasca pina la jumatatea acestui an si ar putea atinge un milion de persoane, informatii de asemenea negate de catre autoritatile romane.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.