Economic

Guvernul a dat cu mult fard peste planul de convergenta

Ziarul de Vrancea
25 mar 2010 468 vizualizări
Comisia Europeana considera ca scenariul de crestere economica pe 2010-2012 pare bazat pe estimari usor favorabile

Scenariul macroeconomic prin care Guvernul fundamenteaza proiectia de crestere economica de 1,3% pentru acest an, dar si prognoza de accelerare a majorarii PIB la 3,7% pina in 2012, pare bazat pe "presupuneri usor favorabile pentru 2010", apreciaza Comisia Europeana (CE). Totusi, pentru 2011 si 2012, estimarile de crestere cuprinse in scenariul maroeconomic al Guvernului "par plauzibile", iar dezechilibrele externe si fiscale care au contribuit la severitatea recesiunii din Romania vor continua sa se restringa, se arata intr-un raport CE. In vederea asigurarii unei relansari economice stabile, CE recomanda Guvernului sa accelereze absorbtia fondurilor structurale UE, pentru a putea creste investitiile fara a afecta tintele de deficit bugetar. In plus, Romania ar putea sustine cresterea ecnomica si prin accelerarea adoptarii si implementarii reformelor structurale si de guvernanta fiscala cuprinse in acordul de echilibrare a balantei de plati. Comisia mai sustine ca deficitul bugetar din acest an ar putea depasi tinta asumata de Guvern, deoarece unele masuri de reducere a cheltuielilor ar putea fi dificil de implementat din punct de vedere social si politic. "Deficitul pentru 2010 ar putea fi mai nefavorabil decit cel proiectat in program, tinind cont ca unele dintre masurile care au ca scop reducerea cheltuielilor, precum reducerea numarului de angajati din sectorul public, sint dificil de realizat din punct de vedere social si politic", se arata intr-un document publicat ieri, care contine comentariile Comisiei Europene (CE) asupra Programului de Convergenta al Romaniei pentru perioada 2009-2012. Totodata, programul nu specifica suficiente masuri de consolidare a finantelor publice care sa faciliteze incadrarea in obiectivele fiscale asumate pentru anii 2011 si 2012. CE considera ca programul este adecvat si se incadreaza in mare masura in reglementarile UE, insa atingerea tintei de deficit bugetar pentru acest an depinde in principal de implementarea completa, riguroasa a masurilor de consolidare elaborate de Guvern. Guvernul vrea sa reduca in acest an deficitul bugetar la cel mult 5,9% din PIB (6,3% dupa metodologia europeana).


Imbatrinirea populatiei frineaza cresterea economica


Comisia considera ca cresterea economica a Romaniei va fi afectata, pe termen mediu, atit de efectele crizei, precum investitii mai scazute, presiuni pe piata de credit si cresterea somajului, cit si de impactul imbatrinirii populatiei si al sustenabilitatii finantelor publice, apreciaza institutia. "Cresterea potentiala va reveni de la un punct de plecare mai scazut. In plus, criza ar putea afecta cresterea economica potentiala pe termen mediu prin investitii mai scazute, constringeri asupra disponibilitatii creditului si cresterea somajului structural. Pe deasupra, impactul crizei va coincide cu efectele negative ale imbatrinirii demografice si ale sustenabilitatii finantelor publice", se arata intr-un raport al CE, care analizeaza Programul de Convergenta al Romaniei pentru perioada 2009-2012 si prezinta recomandari in vederea relansarii cresterii economice si reducerii dezechilibrelor fiscale. In acest context, va fi esential ca Guvernul sa accelereze ritmul implementarii reformelor structurale, cu scopul de a sustine potentialul de crestere economica, care va consolida la rindul sau sustenabilitatea sistemului finantelor publice, conform Comisiei. Astfel, este important pentru Romania sa implementeze reforma sistemului de pensii, dar si reformele de guvernanta fiscala si reformele structurale cuprinse in programul de echilibrare a balantei de plati convenit cu Comisia Europeana.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.