Economic

Guvernul incearca sa simplifice sistemul fiscal

Ziarul de Vrancea
12 mar 2010 665 vizualizări
Numarul declaratiilor care trebuie depuse de firme va fi redus n agentii economici vor putea sa plateasca intii datoriile la stat, iar apoi penalitatile

Guvernul va permite companiilor sa achite cu prioritate principalul unei restante la bugetul de stat, si nu doar penalitatile aferente datoriei, si va reduce numarul declaratiilor fiscale care trebuie completate lunar de catre firme pentru plata diverselor contributii bugetare, a anuntat, joi, premierul Emil Boc. "Vom permite plata principalului, nu a accesoriului atunci cand achitati o datorie la fisc. Practica actuala este ca ai o datorie si prima data platesti din penalitati, iar principalul datoriei merge in continuare si produce penalitati, ajungandu-se la insolventa. Dam acum posibilitatea ca atunci cand mergi sa platesti o datorie, sa nu existe obligatia de a taia doar datoria din penalitati, ci din datoria principala, pentru ca aceea este producatoare in continuare de penalitati", a spus seful Guvernului reprezentantilor firmelor prezente la sediul Ministerului Economiei pentru ceremonia de semnare a contractelor de proiecte pe anul 2010 destinat investitiilor in intreprinderi mari.


Mecanism de compensare a TVA


El a aratat totodata ca Executivul analizeaza si posibilitatea introducerii unui mecanism de compensare a TVA sau altor obligatii bugetare care trebuie achitate de catre o firma cu restantele pe care aceasta le are de incasat de la stat din rambursarea TVA. "Am cerut Ministerului Finantelor sa analizeze posibilitatea ca atunci cand o firma plateste o datorie la stat sa functioneze mecanismul compensarii TVA de dat cu cel de incasat. Un mecanism pentru firmele care au de incasat de la stat sau de la o entitate a statului si, in acelasi timp, dumneavoastra aveti de platit la stat TVA sau alte contributii, sa nu mai fiti nevoiti sa intrati in procedura de insolventa sau faliment pentru ca nu ati primit resursa financiara aferenta, desi dumneavoastra trebuia sa platiti la stat, iar statul era dator in acelasi timp", a explicat premierul reprezentantilor firmelor.

Guvernul intentioneaza sa reduca si numarul declaratiilor fiscale pe care firmele sunt obligate in prezent sa le completeze pentru plata diverselor contributii bugetare. Potrivit premierului, firmele trebuie sa completeze in prezent peste 24 astfel de declaratii lunare.

Boc a precizat ca reducerea numarului de declaratii fiscale este posibila prin introducerea unui sistem eficient de informatizare si o mai buna organizare a activitatii la nivelul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Ministerului Finantelor, Ministerului Muncii si Ministerului Economiei. Premierul a precizat ca toate aceste masuri fac parte dintr-un set de proiecte pregatite de Guvern pentru sprijinirea mediului de afaceri. Surse oficiale au declarat, luni ca Guvernul va prezenta Parlamentului un nou program cu masuri anticriza.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.