Economic

BCR a luat caimacul din programul Prima Casa

Ziarul de Vrancea
22 feb 2010 567 vizualizări
Banca a acordat 7.100 de credite prin programul sprijinit de stat u valoarea imprumuturilor s-a ridicat la 290 milioane euro

BCR a aprobat acordarea a peste 7.100 de credite prin "Prima Casa", totalizind 290 de milioane de euro, si are "pe flux" inca 900 de dosare, cu o finantare de aproape 37 milioane euro, astfel incit a asigurat aproape jumatate din imprumuturile aferente programului, potrivit bancii. "Am dat cele mai multe credite prin programul Prima Casa pina acum. Ne bucuram ca acest program continua si ca au fost stabilite noile conditii. Vom trimite o oferta competitiva si pentru

partea a doua a programului", a declarat, intr-un comunicat, Stefan Coroianu, director executiv Directia Credite Retail din BCR. Banca acorda credite prin "Prima Casa" din august 2009. Pentru prima parte a programului banca a avut alocat cel mai mare plafon de garantare, de 420 milioane euro. Saptamina trecuta Guvernul a modificat programul, astfel incit creditul pentru cumpararea unei locuinte va fi garantat in limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja incepute, si 70.000 euro, pentru locuinte cu lucrari inca neincepute, iar cumparatorii organizati in asociatii vor avea o garantie de cite 75.000 euro, tot pentru case noi. Asociatiile trebuie sa fie formate din minimum sapte persoane. Pina in prezent, creditele bancare contractate prin acest program pentru locuinte, indiferent de anul constructiei, au fost garantate de stat in limita a 60.000 euro. Plafonul de garantii pentru acest an este de 700 milioane de euro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.