Economic

Comerciantii locali cred ca sint discriminati

Mihaela Beșleagă
22 ian 2010 658 vizualizări
Acestia acuza evaziunea fiscala si concurenta neloiala a negustorilor ambulanti care participa la tirgurile organizate in Focsani u sindicalistii ar putea iesi in strada luni, pentru a protesta impotriva unor prevederi privind salarizarea bugetarilor

Mai multi agenti economici din Vrancea au inaintat un protest catre Institutia Prefectului, in care sesizeaza faptul ca in Focsani se organizeaza des tirguri comerciale la care se vind marfuri industriale, in special imbracaminte si incaltaminte, la care participa comercianti ambulanti care nu ar plati taxe pentru aceasta activitate, favorizind astfel evaziunea fiscala si concurenta neloiala. Aceasta situatie a facut obiectul unei discutii in cadrul sedintei Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii. "Firmele care participa la tirgurile organizate au posibilitatea sa vinda marfuri similare cu cele pe care le comercializam fara sa achite aceste taxe catre Primaria municipiului Focsani, rezultind din aceasta o situatie pe care noi o consideram discriminatorie din punct de vedere fiscal si concurenta neloiala din punct de vedere comercial", se arata in cererea transmisa Prefecturii, semnata de 18 patroni vrinceni. Institutia Prefectului a cerut ca acest tip de activitate comerciala sa fie verificata de institutiile abilitate, tocmai pentru a se preveni evaziunea fiscala si concurenta neloiala.


Tirgurile genereaza evaziune, turismul nu!


Reprezentantul Primariei Focsani a dat lamuriri cu privire la procedura de organizare a acestui tip de tirguri. "De obicei aceste tirguri se organizeaza in spatii private, ocazional. Primaria nu dispune de spatii pentru a le inchiria in vederea organizarii unor astfel de tirguri. Referitor la beneficii, daca tigurile ar fi organizate pe un spatiu apartinind domeniului public s-ar percepe o taxa, dar din cite stim se desfasoara in spatii private. Iar noi autorizam agentul economic, nu spatiul sau proprietarul. Dar primaria verifica daca aceasta activitate se desfasoara conform concurentei loiale. Vom incerca sa gasim si un cadru legal pentru autorizarea acestor spatii", a spus Mariana Gheorghe, sef Serviciu Autorizare Agenti Economici din cadrul Primariei. Tot in cadrul sedintei de ieri, Ion Roman, presedintele Patronatului IMM Vrancea, a prezentat un protest al Patronatului Turismului vrincean fata de intentia Ministerului Finantelor de a introduce impozitul forfetar pentru agentii de turism. "Consideram ca in breasla agentiilor de turism nu sint conditii pentru evaziune fiscala, nici macar minime. Agentiile de turism nu au creat probleme organelor de control abilitate. Protestam si cerem ferm scoaterea agentiilor de turism si touroperatorilor din turism de pe lista firmelor care vor plati impozit forfetar. Nu sintem evazionisti! Nu ne suspectati!", a spus Ion Roman. Se pare ca protestul IMM-istilor vrinceni nu mai este necesar, intrucit Guvernul a renuntat ieri la ideea introducerii impozitului forfetar pentru agentii de turism.


Sindicalistii protesteaza luni in strada


In cadrul sedintei, liderul de sindicat Emil Ravoiu de la Cartel Alfa, unde sint afiliate mai multe sindicate ale bugetarilor, a facut cunoscut un protest la nivel national al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie, anuntind ca de luni sindicalistii ar putea sa iasa in strada, protestind impotriva unui articol din Ordinul 32/15 ianuarie 2010 al ministrului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si al ministrului Finantelor Publice, pentru monitorizarea si controlul aplicarii prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice la nivelul institutiilor si autoritatilor publice ale administratiei locale. Ordinul prevede ca, incepind cu 1 ianuarie, la stabilirea salariului bugetarilor nu vor fi luate in considerare drepturile salariale stabilite prin contractele individuale si colective de munca. "Cum, dinsii iau hotariri unilaterale? Un ordin sa anuleze o prevedere legala? Sint sanatosi la cap sau nu? Daca Guvernul nu va scoate acest articol de luni iesim in strada", a conchis Ravoiu. Si liderul FSLI, Constantin Grigore, a facut cunoscuta situatia dificila din sistemul de invatamint in acest an, cind se anunta disponibilizari si in Vrancea. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739389 zile, 14 ore, 26 minute, 46 secunde
M-am speriat si nu mai pot de frica.Bugetarii es in strada.\\\"Saracii\\\" daca es din birourile incalzite in strada inseamna ca le-a ajuns cutitul la os.Os care pana acum era foarte gras.Un singur citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.