Economic

Seful Apple, declarat cel mai performant director

Ziarul de Vrancea
7 ian 2010 321 vizualizări
Presedintele grupului informatic american Apple, Steve Jobs, a fost declarat cel mai performant conducator de companie din lume de catre "Harvard Business Review", intr-un clasament care cuprinde cei mai buni 200 de sefi de companii pe plan mondial, transmite Les Echos.

Jobs, care nu este neaparat cel mai bine platit conducator de companie, s-a situat in fruntea acestui clasament datorita performantelor foarte bune inregistrate de firma pe care o conduce. Criteriile pentru realizarea acestui top au vizat rata rentabilitatii actiunii si performantele bursiere ale fiecarei companii. Cele 150 miliarde dolari cistigate de Apple in capitalizarea bursiera de la sosirea lui Jobs in 1997 i-au adus cea mai inalta pozitie a podiumului. Sase din primii zece clasati sint din domeniul high-tech. Astfel, pe locul al doilea s-a clasat seful Samsung, Yun Jong-Yong. John Chambers, de la Cisco, a fost pe locul patru, Jeff Bezos, de la Amazon, pe locul sapte, Meg Whitman, ex-eBay, pe locul opt, iar Eric Schmidt, de la Google, s-a situat pe locul noua. In primele 100 de locuri ale clasamentului facut de "Harvard Business Review" se afla doar o femeie, Meg Whitman, fosta sefa a eBay.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.