Economic

Jumatate dintre firme nu vor mai da prime de Craciun

Ziarul de Vrancea
10 dec 2009 674 vizualizări
Un studiu al firmei Paylogic arata ca doar 54,6% dintre societati vor da anul acesta prime de sarbatori fata de 93,5% in 2008

Numai 54,6% dintre firme vor acorda in acest an prime de Craciun, in scadere de la 93,5% din firme care au dat angajatilor prime in decembrie 2008, iar primele vor fi cu 69% mai mici decit anul trecut, potrivit unui studiu realizat de Paylogic. "Din cei 11.487 de angajati, aproximativ 6.600 angajati vor primi prima anul acesta, in scadere fata de anul trecut cind au primit prima 10.742 de angajati din 14.423. Sumele acordate ca prima au scazut cu 69%", se mai arata in studiul realizat la nivelul a 86 de companii si publicat miercuri. Cele mai dramatice scaderi au loc in domeniul auto, unde studiul a evidentiat un declin cu aproximativ 50% mai mare decit media celorlalte domenii analizate. Firmele care vor acorda prime au apreciat ca acestea vor fi in suma fixa si vor reprezenta doar 38% din totalul primelor acordate anul trecut. Media primelor acordate anul trecut a fost de aproximativ 605 lei/angajat, in timp ce anul acesta nivelul mediu al primelor va fi mai mic de 230 lei/angajat. "Marea majoritate a firmelor prefera, anul acesta, ca primele sa fie acordate sub forma de suma fixa, de multe ori egala pentru toti angajatii, pentru a transmite un mesaj de apreciere catre acestia, fara a face discriminari intre ei, dar cu un mesaj clar care sa sublinieze atentia pe care o acorda cheltuielilor suplimentare", se mai arata in studiu. In plus, din cele 86 de firme, niciuna nu va acorda cel de-al 13-lea salariu drept prima de Craciun, in timp ce anul trecut 30% dintre firme au apelat la acest tip de bonus. Unele companii de productie au decis sa nu premieze toti angajatii, ci numai pe cei performanti, sustine Paylogic. Studiul a mai evidentiat ca, daca anul trecut raportul platilor cu cash a fost de 76% fata de numai 24% in tichete cadou, in 2009, primele acordate vor fi 65% sub forma de tichete cadou si numai 35% cash. "Majoritatea companiilor au ales ca model de acordare a primelor tichetele cadou. Aceasta decizie este influentata si de posibilitatea ca aceasta cheltuiala sa devina deductibila", a precizat Paylogic. In acest an, nici una dintre firmele participante la studiu nu va acorda primele sub forma de produse proprii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.