Economic

Investitiile Sapard si controalele de sarbatori, sub lupa la Colegiul Prefectural

Mihaela Beșleagă
27 nov 2009 851 vizualizări
La sediul Inspectoratului Scolar a avut loc ieri sedinta lunara a Colegiului Prefectural.

în cadrul acesteia a fost prezentat raportul privind finalizarea investitiilor contractate in Vrancea prin Programul Sapard si impactul acestora asupra dezvoltarii durabile a judetului. Elena Zbirciog, consilier la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP), a prezentat si gradul de absortie a fondurilor puse la dispozitie prin Programul FEADR. Astfel, pe masurile 3.1, 3.4 si 2.1 au fost selectate, declarate eligibile si contractate 115 proiecte in valoare de 57.716.153 euro. Beneficiarii privati ce au accesat aceasta masura au realizat investitii in unitati pentru produs carne si oua (doua proiecte), vin (14 proiecte), cereale (13 proiecte). Toate investitiile au fost finalizate. Tot ieri a fost aprobat un plan de actiuni privind coordonarea activitatilor specifice sarbatorilor de iarna, pentru protejarea sanatatii si sigurantei cetatenilor. Inspectorii de la Directia Sanitar Veterinara, Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor, Directia de Sanatate Publica, Politie, Jandarmi, Pompieri vor face actiuni comune de control in unitatile de prelucrare, procesare, depozitare, comercializare si alimentatie publica si in pietele agroalimentare si tirgurile de animale din Focsani si judet. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.