Economic

Primariile ar putea controla comertul cu vin

Doina Ganea
4 nov 2009 1217 vizualizări
Viticultorii ar putea sa plateasca impozit de 10 bani la primarie pentru fiecare litru de vin vindut

Membrii sindicatului "Propact" si ai Federatiei "Fermierul" propun modificarea legii viei si vinului in sensul scoaterii de sub acciza a vinului care provine de la micii producatori si care produc mai putin de 1.000 de hectolitri. Cele doua organizatii au depus ieri la Agentia Nationala de Administrare Fiscala si la Autoritatea Nationala a Vamilor un memoriu prin care cer modificarea legii vie si vinului. "Noi am cerut scoaterea de sub acciza a micilor producatori, iar cei de la ANAF ne-au spus ca daca s-ar scoate s-ar ajunge la evaziune fiscala. Noi propunem ca totusi sa existe un control asupra vinului comercializat si sa se aduca bani la bugetele locale, astfel ca micii producatori de vin sa fie obligati sa plateasca 1.000 de lei vechi pentru fiecare litru de vin scos din crama si vindut. Pentru aceasta ar trebui ca Ministerul Agriculturii sa elibereze trei carnete de producator si o data la trei luni fermierul sa mearga la Primarie si sa declare cantitatea de vin pe care a vindut-o. In acest fel s-ar aduce venituri de 10-20 de miliarde de lei vechi, anual la primarii", a declarat Ginu Toma, seful de la Propact. Acesta sustine ca totodata si inspectiile din cadrul Directiilor Agricole trebuie sa verifice veridicitatea celor inscrise in carnetul de producator impreuna cu agentul fiscal din cadrul primariei. "In primul rind producatorii trebuie sa fie autorizati de Ministerul Agriculturii. Adica nu orice tigan cu trei alambice va putea face vin si il va vinde. Se face declaratia de productie la Directiile Agricole, iar la primarie se vede din registrul fermelor ce suprafata de vie are. Nu se poate sa ai un hectar de vie si sa vinzi 10.000 de litri de vin pentru ca nu-i real. Paritatea fiind la un kilogram de struguri, 700 ml de vin. Asa ca o productie de 5.000-7.000 de litri este rezonabila si de bun simt", a spus Toma dind astfel asigurari ca nu va fi posibila evaziunea fiscala atita timp cit primarul localitatii va avea control asupra cantitatilor de vin vindute din cramele podgorenilor. Reprezentantii viticultorilor au mai cerut scoaterea in afara legii a carnetelor de viticultori si a bauturilor fermentate linistit. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739392 zile, 10 ore, 5 minute
" Sa traiasca primarul de Jaristea pentru aceasta initiativa pentru ca datorita lui si a PNL-ului se mai misca ceva si pentru viticultura vrancea...Bafta d-le primar de Jaristea"
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.