Economic

Inflatia va putea atinge nivelul minim al ultimilor 20 de ani

Ziarul de Vrancea
12 oct 2009 428 vizualizări
Inflatia anuala s-a plasat intre 4,6 si 5% in septembrie, de la 4,96% in august, in conditiile cresterii accizelor la tutun si deprecierii leului comparativ cu luna anterioara, efecte contrabalansate de evolutia favorabila a preturilor alimentelor, sustin analistii chestionati de NewsIn.

"Estimam ca preturile de consum au crescut cu 0,2% in septembrie comparativ cu august, rata anuala a inflatiei ajungind la 4,7%. Principalii factori determinanti au fost cresterea accizelor la tutun si cresterea cursului de schimb. O contributie favorabila vom vedea probabil pe partea de preturi alimentare", a declarat economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru. Totodata, economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, a spus ca rata inflatiei va intra in aceasta toamna in coridorul tintit de banca centrala, in conditiile contractiei puternice a cererii agregate. Anghel estimeaza o rata lunara a inflatiei intre 0,1 si 0,3%, care plaseaza inflatia anuala in septembrie la 4,6-4,8%. "Tendinta dezinflationista va continua. Fara majorari de TVA in 2010, inflatia va putea atinge nivelul minim al ultimilor 20 de ani", a adaugat Anghel. Pe de alta parte, faptul ca in 2009 preturile administrate au ramas in general nemodificate sugereaza faptul ca rezistenta inflatiei este determinaza de rigiditatea structurala a ofertei de bunuri si servicii. Economistul senior al ING Bank Romania, Nicolae Alexandru Chidesciuc, estimeaza o crestere a preturilor de consum cu 0,2% in septembrie fata de august, inflatia anuala situindu-se la 4,8%. "Avind in vedere evolutia inregistrata de inflatie in regiune, exista posibilitatea ca inflatia sa se plaseze chiar sub 4,8% in septembrie", a precizat Chidesciuc. Cu toate acestea, el subliniaza ca in 2010 vor aparea noi presiuni inflationiste, din indexarea preturilor administrate dupa trecerea perioadei electorale. "Chiar si fara majorarea TVA, in 2010 preturile administrate vor fi probabil indexate, dupa ce au fost tinute sub control anul acesta, inaintea alegerilor. Aceste cresteri se vor suprapune peste o perioada dificila, de crestere a somajului si scadere a veniturilor salariale", a spus economistul senior al ING Bank. Pe de alta parte, economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank, Rozalia Pal, considera ca inflatia lunara a fost de 0,4% in septembrie comparativ cu august, rata anuala plasindu-se la 5%, nivel similar celui din luna anterioara. "In primul rind contribuie cresterea accizelor la tutun, compensata partial de scaderea preturilor combustibililor. La alimente vom avea o evolutie similara celei din august", a spus Pal. In septembrie, cursul de schimb mediu a urcat la 4,2389 lei/euro, cu 0,5% peste nivelul din luna precedenta, de 4,2185 lei/euro. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca inflatia s-a plasat, in septembrie, "semnificativ sub 5%".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.