Economic

Plata taxelor on-line, un moft la Focsani

Doina Ganea
27 ian 2009 1349 vizualizări
Plata impozitelor si taxelor locale prin internet este posibila la Focsani, dar lipseste cu desavirsire u din analiza gradului de utilizare a serviciilor on-line la nivel local, rezulta ca numarul potentialilor utilizatori ar fi extrem de redus, astfel ca nu se justifica investitii pentru dezvoltarea acestor servicii , spune purtatorul de cuvint al primariei

Serviciul de plata prin Internet a impozitelor si taxelor locale, asa numitul "e-tax", straluceste prin amorteala la Focsani. Numarul contribuabililor care isi platesc on-line datoriile catre bugetele locale este derizoriu. Alternativa reprezentata de achitarea pe Internet a contributiilor catre bugetele locale nu este noua. O ordonanta adoptata in anul 2002 a obligat autoritatile publice din fiecare municipiu si oras sa puna la dispozitia contribuabililor sisteme de plata electronica incepind cu anul 2003. Teoretic, ideea nu era rea. Cetateanul cistiga timp, pentru ca nu mai este nevoit sa stea la cozile care se formeaza la fiecare inceput de an, la ghiseele Serviciului de taxe si impozite al primariei. De fapt, problema care apare este legata de profilul utilizatorului unui astfel de serviciu si de formalitatile aferente inregistrarii in sistem. "La ora actuala, sistemul informatic de gestiune a veniturilor la bugetul local permite, din punct de vedere tehnic, adaptarea pentru plata on-line a taxelor si impozitelor. Procedura de decontare si transfer a fondurilor in diverse conturi, in functie de natura taxei, este destul de complexa si a constituit un impediment in perfectarea acordurilor cu diferite banci. De asemenea, din experienta altor orase, precum si din

analiza gradului de utilizare a serviciilor on-line la nivel local, rezulta ca numarul potentialilor utilizatori ar fi extrem de redus, astfel ca nu se justifica in momentul de fata investitii pentru dezvoltarea acestor servicii. Desigur, avem in vedere dezvoltarea acestor servicii atunci cind necesitatea o va impune", precizeaza purtatorul de cuvint al Primariei municipiului Focsani, Dan Cazaciuc.


Oamenii nu sint scutiti de batut drumurile


Unul dintre motivele pentru care cetatenii nu apeleaza la aceasta modalitate de a-si achita darile este ca nici aceasta varianta moderna nu-i scuteste de unele drumuri. Cei care doresc sa faca platile on-line trebuie sa se adreseze Serviciului de Taxe si Impozite ca sa primeasca un cont de utilizator si o parola de acces in retea. Abia dupa aceea se pot face plati on-line. In primul rind, cetatenii trebuie sa aiba acces la un computer racordat la Internet si sa stie sa-l foloseasca. Dupa obtinerea parolei si a codului de acces de la serviciul de impozite al primariei, trebuie deschis un cont bancar si incheiat un contract de Internet banking cu una dintre bancile cu care primaria are semnate acorduri. Dupa cum se vede, conditiile nu sint tocmai simple si nu toata lumea poate sau este dispusa sa le indeplineasca. "Este prea complicat. Ar insemna sa merg totusi la Primarie, dupa care la banca si sa stiu sa lucrez la calculator. Nu, nu cred ca m-ar interesa o astfel de oportunitate. Pentu noi, romanii, e mai simplu banii cash si plata la ghiseu", ne-a spus Florin Mateescu, unul dintre contribuabilii focsaneni. Specialistii IT explica reticenta romanilor pentru platile on-line prin numarul redus al celor care au acces la Internet, dar si prin procedurile greoaie care intervin in relatia contribuabilului cu bancile. Acestia spun ca exista dificultati ale autentificarii utilizatorului pe web si pentru ca majoritatea administratiilor fiscale au sistemele informatice interconectate doar cu una sau doua banci. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739392 zile, 23 ore, 27 minute, 22 secunde
Mai oameni buni ... ati vazut cumva si "info-chioscurile" amplasate in Focsani ? cica au costat 20.000 euro si nici macar nu functionau (de fapt faceau reclama la sistemul de operare produs de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.