Economic

130 de cooperative agricole s-au intilnit la Focsani

Doina Ganea
20 nov 2008 2110 vizualizări
Fermierii inca ezita sa-si lucreze pamintul la comun, desi aceasta forma de asociere are reguli democratice de functionare inca din 1895, cind s-a infiintat la Geneva Alianta Internationala a Cooperativelor

Focsaniul a fost ieri gazda celei de-a doua Conferinte Nationale a Coopertivelor Agricole din Romania, la care au participat toti cei care au depasit stereotipurile generate de fostele CAP-uri comuniste si s-au organizat in cooperative democratice, capabile sa reprezinte interesele comune ale agricultorilor. Evenimentul a avut loc cu sprijinul Ministerului Agriculturii, Agentiei Nationale de Consultanta Agricola si Oficiului Judetean de Consultanta Agricola. Au participat, alaturi de alti specialisti in domeniu, japonezul Hiroshi Terunuma, expert international JICA pe probleme de functionare a Cooperativelor Agricole, Viorel Morarescu, director general ANCA, presedinti ai celor 130 de Cooperative Agricole din tara, Ioan Rosu, director OJCA, Constantin Stanescu, presedintele Cooperativei Agricole "Plaiul Faraoanelor" dar si fermieri interesati. "ANCA si OJCA au demarat actiunea de introducere a sistemelor Agricole democratice in Romania inca din 2001, prin colaborarea cu Agentia Japoneza de Cooperare Internationala (JICA) care a asigurat consultanta si pregatire", a precizat directorul ANCA, Viorel Morarescu. JICA va parasi la finele acestui an Romania incheiindu-si misiunea deoarece tara noastra a devenit stat membru al UE. "Proiectul nostru nu a urmarit dezvoltarea cooperativelor, ci doar infiintarea acestora. Am remarcat ca merg foarte bine cele in care nu era vorba de suprafete de teren. Si ma refer aici la Cooperativele de apicultori, crescatori de oi sau de taurine. Am remarcat insa ca toate cooperativele infiintate cu sprijinul nostru s-au dezvoltat mai mult decit speram noi si acesta nu este decit meritul membrilor cooperatori", a declarat expertul international de la JICA. în prezent, in tara functioneaza 130 de Cooperative care vor forma Uniunea Nationala a Cooperativelor Agricole. în Vrancea isi desfasoara activitatea15 astfel de Cooperative. Cea mai bine organizata este Cooperativa "Plaiul Faraoanelor", care se ocupa de viticultura. Ioan Rosu, directorul OJCA Vrancea, a declarat ca institutia este deschisa tuturor fermierilor pentru ca doar fiind bine organizati vor deveni o forta care sa fie luata in seama de autoritati. Legea Cooperativelor Agricole are la baza principiile cooperatiste adoptate de Alianta Internationala a Cooperativelor (ICA) infiintata la Geneva, in 1895, principii care garanteaza pe deplin managementul democratic al acestora. în noua conceptie, Cooperativa Agricola reprezinta una din modalitatile de realizare a unei productii avantajoase si a unei desfaceri a produselor, fapt ce nu se poate realiza eficient de catre o singura persoana. La ora actuala, Cooperativele Agricole dispun de numeroase facilitati de marketing, depozitare, prelucrare si procurare in comun a inputurilor printr-un sistem avansat de comanda, insa sint putini cei care exploateaza eficient aceste oportunitati. Totusi, la ora actuala exista Cooperative Agricole de succes in domenii precum cresterea animaleleor, cultivarea legumelor, cultivarea cerealelor, apicultura sau piscicultura. (Doina GANEA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.