Economic

Vinul pleaca de la butuc la pret de apa chioara

Mihai Boicu
29 sep 2008 1587 vizualizări
Podgorenii vrinceni au afirmat ca viticultura este pindita de spectrul falimentului, la intilnirea de ieri de la Casa de Cultura . Acestia spun ca strugurii se vind sub pretul de productie, iar vinul de import si produsele pe baza de vin distrug piata vinurilor autohtone. In tot acest timp, in magazine, nici un sortiment de vin imbuteliat nu costa mai putin de 7 lei. Podgorenii vor sa-si vinda vinul la liber, fara sa fie agenti economici dotati cu facturiere si calculatoare la crama . Nemultumirile sint cuprinse intr-o lege, pe care sindicatele din agricultura spera s-o promoveze in regim de urgenta in Parlament

Pretul vinului produs din strugurii podgoriilor vrincene a ajuns ca pretul apei imbuteliate care se vinde pe rafturile magazinelor. Pretul oferit de procesatori este sub cel de productie, de 0,65 lei/kg, insa vinurile imbuteliate se vind cu un profit inmultit. Podgorenii au avut ieri o intilnire, la Casa de Cultura din Focsani, in care au cerut sa-si poata vinde vinul fara a fi agenti economici, intrucit valorificarea productiei proprii nu este act de comert. Vrincenii din podgorii au atras atentia ca sint falimentati si de vinul foarte ieftin din import vindut sub denumiri autohtone, dar si de produsele pe baza de vin, dar care au etichete inselatoare. Sindicatele din agricultura au intocmit un proiect de lege, in care cer "indreptarea" acestor probleme. Podgorenii au strins 2.800 de semnaturi in sprijinul initiativei si, printr-o scrisoare deschisa adresata Parlamentului, cer discutarea de urgenta a legii.


Viticultura vrinceana este la un pas de a deveni istorie, daca nu se iau masuri urgente pentru salvarea ei. Aceasta este concluzia podgorenilor care au participat ieri, la intilnirea de la Casa de Cultura a Sindicatelor "Leopoldina Balanuta", din Focsani, pentru a-si exprima sustinerea pentru un proiect de lege de modificare a Legii viei si vinului. Organizatorii se asteptau sa adune un numar mare de oameni, dar in final nu au venit decit in jur de 50 de persoane, inclusiv invitatii din lumea politica. Deputatul Daniel Ionescu, cel care a depus proiectul de lege in Parlament, deputatul PSD George Baesu, senatorul PSD Angel Tilvar, social - democratul Ciprian Nica, candidat la Camera Deputatilor, liberalii Nicu Mazere si Mihai Copaci, candidati la Senat, au incercat sa le arate ca le sint alaturi viticultorilor, in speranta ca acestia le vor da votul pentru a intra in Parlament. Nemultumirile au fost cuprinse intr-o scrisoare deschisa, care va ajunge azi la Parlament. Federatia Viticultorilor Vrinceni si Sindicatul National al Taranilor si Proprietarilor Romani arata in scrisoare ca podgorenilor nu le sint recunoscute patru drepturi care i-ar scoate din situatia actuala: dreptul de a prelucra in cramele proprii, sub forma de vinuri linistite, productia de struguri, dreptul de valorificare a productiei de vin obtinuta din prelucrarea productiei proprii de struguri, dreptul de a utiliza si exploata subprodusele rezultate din prolecruarea oenologica a strugurilor si dreptul de a accesa fonduri SAPARD, pe care il au doar agentii economici. "Viticultura Romaniei este in stare de faliment. Ministerul Agriculturii, Ministerul Finantelor, intreg Guvernul Romaniei ar trebui sa-si intoarca fata catre viticultura, altfel aceasta va ajunge in situatia pomiculturii", a spus Toader Manole, presedintele Federatiei Viticultorilor.


Vin "ieftin" ca braga din import


Viticultorii au aratat ca preturile de cumparare a strugurilor sint sub preturile de productie si in aceasta toamna, ceea ce ii pune intr-o situatie foarte dificila. Calculele podgorenilor arata ca pretul de productie este de 0,65 lei/kg struguri, in conditiile in care costul mediu la un hectar este de 6.500 lei, iar productia ar fi de 10.000 kg de struguri. Pretul oferit de procesatori este sub cel de productie, ceea ce ar putea duce la falimentul multor viticultori. Aceasta in conditiile in care marii procesatori nu vind o sticla de 750 ml de vin la preturi de raft mai mici de 7 lei. La aceasta se adauga faptul ca in tara noastra se importa vinuri la preturi foarte mici, in special din Spania, care apoi, printr-o "scapare" a legislatiei, pot fi vindute ca vinuri autohtone, desi calitatea lor nu este aceeasi. "Sintem de acord cu vinurile varsate, dar la imbuteliere sa scrie vin de Malaga daca este vin de Malaga. Sa fie imbuteliat sub eticheta si denumire de orgine. Nu dorim amestecarea vinului de import cu vinul romanesc", a afirmat Toader Manole. Costica Neata, directorul Directiei de Agricultura si Dezvoltare Rurala, a spus ca supraproductia de vin este cauzata de importurile din UE. "Este economie de piata. Ce agent economic cumpara struguri la 10.000 cind poate cumpara vin la 11.000?", s-a intrebat, retoric, Neata. Directorul DADR a spus ca a cerut Vamii o situatie cu vinurile din import, dar nu a primit inca nici un raspuns. De asemenea, podgorenii au cerut interzicerea comercializarii produselor pe baza de vin, care a dus, practic, la dublarea cantitatii de vin aflata pe piata. Deputatul Daniel Ionescu a spus ca aceasta problema se regaseste in modificarile propuse la Legea viei si vinului.


5700 de vagoane de vin pe stoc


Podgorenii sustin ca s-a ajuns la un blocaj in Vrancea pentru ca podgorenii nu isi pot vinde vinul obtinut din productia proprie de struguri deoarece nu sint agenti economici si le-ar fi greu sa intre in hatisul infiintarii unor firme, mai ales ca multi sint oameni in virsta. Initiatorii proiectului de modificare a Legii vinului si vinului spun ca valorificarea productiei proprii nu constituie fapt de comert. "La ora actuala, in Vrancea avem 5.700 vagoane de vin nevandabil si se vor mai produce 11.000 de vagoane. Avem Codul Comercial care spune ca valorificarea oricarui produs agricol nu este fapt de comert. Fapt de comert este insa acea vinzare - cumparare care are un intermediar", a incercat deputatul Daniel Ionescu sa demonstreze ca viticultorii au dreptate. Podgoreanul Toader Manole a atras atentia ca vinurile naturale linistite sint considerate produse agroalimentare si ca nu ar trebui sa aiba accize, chiar daca aceasta este zero in acest moment. "Aceasta acciza zero ne-a bagat in faliment. Tinind aceasta acciza, practic, cind sa-mi valorific productia, vine statul roman si-mi baga mina in git si-mi zice "nu-ti vinde productia"", a spus seful Federatiei Viticultorilor. Toader Manole a mai aratat ca podgorenilor nu li se recunoaste statutul de fermieri si ca sint discriminati in raport cu agentii economici deoarece nu pot accesa fonduri europene.


"Smecherii circula cu vagoanele"


Costel Ichim, vicepresedintele Propact, le-a spus sefilor agriculturii vrincene ca podgorenii se confrunta si cu alte probleme, care nu au fost abordate, cum este aceea ca ar fi "chinuiti" de Vama, care administreaza acum antrepozitele fiscale. "Daca ma prindeti pe mine ca mut budana dintr-o ograda in alta imi dati o amenda de nu se poate, in timp ce smecherii circula cu vagoanele. Am mai multe retete de falsificat vinul, cine este interesat sa vina la noi la sediu ca i le dam. Daca vroiam, aduceam aici 200-300 de oameni si sa vad cum va mai descurcati atunci", a spus, cu naduf, Costel Ichim. Costica Neata a tinut sa-i raspunda ca Directia Agricola a dat in perioada in care se afla el la conducere mult mai multe amenzi decit in trecut, numai ca acestea sint contestate in justitie, unde cei amendati cistiga relativ usor sau platesc mult mai tirziu sumele cu care au fost sanctionati. "Noi trimitem agentul constatator, luam probe, le ducem la laboratorul autorizat de la Odobesti si dam amenzi de 200-400 milioane lei. Avem unii cu care ne judecam de doi ani pentru amenzi", a spus Neata.


"Ati pus lacat pe usa"


Politicienii prezenti la intilnirea viticultorilor au tinut sa-si spuna punctul de vedere cu privire la situatie, cu toate ca nici o guvernare nu a facut mare lucru pina acum pentru a nu se ajunge aproape de disparitia acestei ramuri a agriculturii. "Incerc acum o satisfactie dureroasa. In 2001- 2004, cind am fost la putere, am fost acuzati ca am avut o politica gresita. Ma asteptam ca azi sa se spuna ca atunci a fost rau si ca acum este bine", a spus deputatul PSD Georghe Baesu, candidat pentru un nou mandat. Senatorul Angel Tilvar, candidatul PSD in Colegiul 2 la Camera Deputatilor, a propus sa fie organizate intilniri la un anumit interval de timp in care sa se discute probleme viticultorilor. Ciprian Nica, social democratul care va candida in Colegiul 6 la Camera Deputatilor, ne-a declarat ca PSD va modifica Legea viei si vinului. "Ar fi o mare nenorocire sa scoatem via si sa cultivam porumb si griu", a spus notarul pancean. Liberalul Mihai Copaci, candidat in Colegiul 1 la Senat, a spus ca modificarea Legii viei si vinului ar fi trebuit facuta mai devreme, nu la final de mandat. "In momentul in care reprezentantii podgorenilor au venit la mine, s-a rezolvat intr-o saptamina. Cind au venit la dvs ati pus lacat pe usa", i-a replicat Daniel Ionescu. Desi acesta a ramas doar formal membru PD-L, dupa cum apare pe site-ul Camerei Deputatilor, si nu a intrat pe listele de candidati ale partidului, nu este exclus sa candideze ca independent.


Ionescu vrea presiune pe parlamentari


Deputatul Daniel Ionescu a fost calea prin care Federatia Viticultorilor si Propact au reusit sa depuna in Parlament, la inceputul acestei luni, un proiect de modificare a Legii 244/2002, a viei si vinului. Pina atunci, demersurile la actuala putere nu au avut nici un rezultat, dupa cum s-au vaitat acestia. Proiectul de lege se afla la Senat, insa initiatorii incearca sa determine aprobarea lui in regim de urgenta tinind cont ca ritmul de lucru al parlamentarilor s-a redus din cauza apropiatei campaniei electorale. "Cred ca legea va fi promovata in regim de urgenta, dar ca va trece cu «scirtiituri». Vreau de la dvs, daca se va intimpla acest lucru, sa veniti 200 - 300 in Parlament, sa stati acolo pina trece legea", a cerut Daniel Ionescu viticultorilor. Acestia chiar au propus in urma cu putin timp ca se vor mobiliza pentru a organiza marsuri de protest in fata Guvernului, dar si la sediile principalelor partide politice care s-au perindat la putere, cu toate ca pina acum nu au demostrat ca pot fi uniti pentru a-si promova interesele. Si ceilalti vorbitori au spus ca viticultorii trebuie sa fie mai uniti, nu sa se gindeasca ca "daca se rezolva pentru unul se rezolva pentru toti". La finalul intilnirii, participantii au ramas destul de pesimisti avind in vedere ca au mai participat la asemenea intilniri si nu s-a intimplat nimic in favoarea lor. Totusi, acestia asteapta candidatii la parlamentare din colegiile viticole sa spuna cum ii vor sprijini pentru a nu cersi cu munca lor. Totodata, acestia cer si sprijinul primarilor nou alesi in comunele viticole. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
, acum 737052 zile, 5 ore, 29 minute, 49 secunde
Deci problema ar fi ca n-au 6-7 milioane ca sa-si faca o firma ? Cele patru cereri ale viticultorilor vranceni in opinia mea sunt absurde intr-o tara civilizata. Eu in momentul in care cumpar ceva citeste integral
, acum 737052 zile, 5 ore, 29 minute, 49 secunde
mai omul lui D-zeu,tu si noaptea gandesti?
, acum 737052 zile, 5 ore, 29 minute, 49 secunde
Desi la intrebarea sandajului de astazi am raspuns cu nu, cred ca era mai o varianta de raspuns de pus acolo, c) da, pentru ca traim in Romania. Nu se stie ca numai smecherii in tara asta au firme citeste integral
, acum 737052 zile, 5 ore, 29 minute, 49 secunde
Are dreptate"db".Esti producator te inregistrezi la fisc.Contabilitatea este usoara.Vinde vrac nu imbuteliat.Dar are si raspundere.Au distrus ceea ce se cheama vin,au facut tot felul de nenorociri de citeste integral
, acum 737052 zile, 5 ore, 29 minute, 49 secunde
votati psd si va vom mai da
, acum 737052 zile, 5 ore, 29 minute, 49 secunde
Cand va hotarati sa vindeti vin adevarat si nu "zeama de surcele" veti avea piata garantata ,poate ca va fi vin insuficient pentru cata cerere va fi. Atata timp cat vindeti falsuri grosolane pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.